Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact

TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2015

02 Ianuarie 2016
de Muzici si Faze

Ca in fiecare an va prezentam Topul Muzici si Faze

Ca in fiecare an va prezentam Topul Muzici si Faze. Iata, asadar, cum stau lucrurile in scena romaneasca din 2015.


 

01. BYRON - Eternal return
     
Prin "Eternal return" Byron si-a creat locul in istoria rockului romanesc. Albumul a fost inregistrat la Windmill Lane Recording (U2, R.E.M., Rolling Stones etc.) si masterizat la Abbey Road Studios de catre Frank Arkwright (Coldplay, Oasis, Elton John etc.). 12 piese captivante ce consolideaza puntea dintre art-rock si pop pe care artistii maturi nu ezita sa o parcurga in orice directie.
.

02. IMPLANT PENTRU REFUZ - Cartography

Intaiul album IPR cu sound european. Si prima trupa metal romaneasca care poate vorbi de la egal la egal cu orice counterparty din vest. Atitudine, muzica inteligenta si spirit underground intr-un album de referinta.
.

03. GOODBYE TO GRAVITY - Mantras of war

Un disc excelent ce va ramane in constiinta iubitorilor de rock din Romania. Alte comentarii de prisos.
.

04. PLATONIC BAND - Middle of the week tour - best of live

Nivel international in cel mai bun material Nicu Patoi & Co. Best-of instrumental de fusion-rock al unei echipe de 4 muzicieni ce functioneaza impecabil si canta cu placere exact ceea ce isi doresc.

05. ZDOB SI ZDUB - 20 de veri

Albumul aniverseaza, compileaza si remixeaza o cariera ce a debutat prin irepetabilul "Hardcore Moldovenesc" si a atins apogeul prin inegalabilul "450 de oi". Zdob si Zdub nu si-au spus inca ultimul cuvant. Nu, pogodi!

06. CUIBUL - Vise elementare

Cea mai influenta trupa din Republica Moldova, necunoscuta dincoace de Prut, isi lanseaza primul disc in romana. Pe locul sase in primul rand datorita nivelului individual al muzicienilor. Chiar daca nu vor scrie istorie, visele elementare vor rezona cu sensibilitatea multor iubitori de senin si bine.

07. THE MODEL - Warehouse traxx pt 4 (ep)

Orice pasionat de beat-uri trebuie sa se intalneasca cu partea 4 a seriei. Chiar si pentru un simplu salut. Ori wake up call.

08. ALTERNOSFERA - Haosoleum

Fara a fi neaparat un pas inainte, capitolul final al trilogiei, "Haosoleum", include tot ceea ce are mai bun Alternosfera: muzica pe masura versurilor, atmosfera si linii melodice perfecte pentru frecventa de receptare a publicului roman.

09. HOLOGRAF - Life line

Noul album (al 16-lea) ii echivaleaza pe Holograf cu un Journey romanesc. Lucrurile raman asa cum le stim: mai bine frumos, destept si bogat decat urat, prost si sarac.
.

10. ZOB - Deviant

Zob nu au fost niciodata o mare formatie. Din contra. Paradoxal, fiecare album si-a gasit propria voce in scena. "Deviant" spune ultimul cuvant despre muzica autohtona in conditiile in care Timpuri Noi si Sarmalele Reci apartin trecutului. Si pentru ca exista "catei fara adapost" si "vrabiute fara o aripioara" prinde top 10.


Topul Muzici si Faze 2015
Distributia albumelor pe luna


11. BYRON - Electric marching band

Anul Byron este consfintit printr-un material live inregistrat alaturi de orchestra militara si cor de copii. Concertul devine un album de sine statator in care muzica vorbeste de la sine.

12. TOULOUSE LAUTREC - Dejun pe iarba

Ca si in vanzari, esti judecat intotdeauna dupa urmatorul succes. Restul este doar istorie. Toulouse Lautrec realizeaza totusi discul indie al anului. Pe alocuri monoton, "Dejunul" castiga datorita unor (mici) experimente.

13. LUCIA - Silence

Un debut foarte bun in care Lucia si-a imprumutat vocea si piesele unor profesionisti. Speram ca artista in devenire ii va urmari mai mult pe colegii de la Byron, decat pe cei de la casa de discuri. De remarcat ca Lucia a ascultat Florence and the Machine, dar a uitat de Kate Bush.

14.DIRTY SHIRT - Dirtylicious

Deschizand cu "Ciocarlia" si incheind prin "Calusarii", Dirty Shirt se dezlantuie pentru amatorii de taraf, headbanging si dume balcanice. Nu se poate spune ca au deschis un drum nou, dar cele doua lumi sonore fuzioneaza intr-un mix letal. Scoateti palinca si sariti in hora-moshpit!

15. CRISTIAN CICEU - Soft engine

Debut respectabil in care chitara artistului dialogheaza experimental cu sunete ale materialelor cotidiene (plastic, lemn, metal etc.). Minimalismul este, in acest caz, optiune estetica.

16. MAKUNOUCHI BENTO & TROMPETRE - Live at Art Encounters 2015

Discretia cu care Makunouchi Bento sculpteaza sunete isi gaseste complementul in trompeta lui Petre Ionutescu. Disc de referinta pentru 2015.

17. ALEXANDRU ANDRIES - Interioare live la Bucuresti

Dupa trei decenii si peste o mie de piese, Andries isi permite sa ne cante din nou cel mai valoros disc al sau. O parte a fazelor au fost incifrate de istorie, insa muzica merita oricand reascultata, in orice forma ne propune artistul.

18. E.M.I.L. - Imens

Album profi, din care ies fumuri, dar nu mai miroase a rom sau vanilie. A crescut cineva cu E.M.I.L.?

19. PETRE INSPIRESCU - Vin ploile

"Petre" culege sunete din ambient si le editeaza intr-un inspirat groove acustic-analogic. Se pare ca un producator de club realizeaza albumul pe care atatia pseudo-experimentatori din underground se chinuie sa il asambleze.

20. COMPILATIE - Made in TM2015

Editia 7 dintr-o interesanta serie ce surprinde diversitatea undergroundului timisorean. Importanta si valoarea ansamblului este, precum in alte cazuri, mai mare decat a pieselor individuale selectionate.

21. KHIDJA - Never seen the dunes (ep)

Nu-disco funky, sintetic, parfumat cu tonuri orientale. Ca de obicei in cazul Khidja, excelent pentru dancefloor.

22. THEORY OF MIND - Inner friend

Material unitar de indie. La fel ca in 2014, piesa de titlu ar prinde un top 10.

23. GUM SELLERS - Waiting for the sun

Retro-post-synth-disco-indie de la Chisinau perfect pentru "discoteci". Dar nu pentru condus un Ferrari Daytona. Pentru asta recomandam Electric Youth sau Miami Nights 1984. Pe Gum Sellers, insa, te poti uita pe surprizele Turbo.

24. TAYLOR'S CODE - Mirrors

Debut ambitios. Dupa atat post-rock si ambient ce intra pe o ureche si ies pe alta, ideea de opera (prog) rock structurata de o poveste, cu solouri si orchestratii narative pare ceva de-a dreptul fresh.

25. ABSURDCUS - A drop of calm

La 4 ani dupa un reusit debut, basistul Laszlo Demeter se apropie de post-rock. Iubitorii muzicii ambientale il pot cumpara fara grija.

26. BRUM - Today

Muzica electronica in format de trio: baterie, bas, chitara. Sectie ritmica excelenta. Genul de album care nu rupe gura targului, dar exista intotdeauna intr-un underground sanatos. La noi reprezinta exceptia.

27. CROWD CONTROL - Controls live

Crowd Control persista in ceea ce stiu sa faca. Doi Zece! Doi Zece! Azot! Doi! Zece!

28. NORI GEOMETRICI - Descarcari eclectice

Nori Geometrici isi iubesc instrumentele si asta se simte. Materialul nu ne-a convins pe deplin, dar contine o serie de muzici si faze interesante. Daca vor deveni profesionisti, probabil ca eclectismul va avea de suferit.

30. NAVA MAMA - Nava mama

Destul de coerent, dar in ansamblu melodramatic. Nava Mama inca nu si-a gasit destinatia. Deocamdata merita sa o asteptam.

30. NICU ALIFANTIS - Sotron

Alifantis a lasat de un timp melcii si s-a apucat de sotron. Album-carte de colorat pentru copii. In top 30 datorita unui IQ muzical superior multor altora.

31. BECK CORLAN - Poduri de pace

Frumusetea, sinceritatea si spiritul ludic vor determina piesele Rebecai sa atinga numeroase inimi tinere. Speram ca muzica va prinde din urma celelalte atuuri.

32. SILENT STRIKE - Quasar

Asocierea cu performeri dispusi sa-si adapteze nivelul pentru cerintele Silent Strike genereaza diversitatea ce lipseste in discurile precedente semnate de Ioan Titu. Un plus pentru colaborarile cu Lucian Ban si Makunouchi Bento si un minus pentru cea cu Muse Quartet.

33. FJORD - On icy shores

Post-rockul Fjord nu suna rau si va bucura anumiti fani din underground.

34. KHIDJA - Never seen the remixes (ep)

Pachetul de remixuri cu input international isi gaseste locul in playlist alaturi de EP-ul de baza.

35. BERTI BARBERA & NICU PATOI - 100 hours

O jumatate excelenta (Patoi, chitara), una gurmanda (Barbera, voce). Cum nu pot fi separate, recomandam albumul instrumental Platonic Band.

36. COMPILATIE - Future nuggets - sounds of the unheard Romania vol 2

Autorii recupereaza slagarul comunist in aceeasi cheie ludic-nostalgica cu care au reconditionat proto-manelele sau pe Rodion. O exceptie nostima intr-o cultura a remixului care la noi genereaza mai degraba exemple negative. De savurat cu o cana de nechezol, la coada la taxe si impozite.

37. DIRECTIA 5 - Te iubesc

Suntem ceea ce iubim. Oare (pe) cine iubeste Directia 5?

38. SOUPTRIP - Souptrip I

Proiect multimedia orientat pe sonoritati electro-world music. Compozitia si aranjamentele denota ca artistii din spatele proiectului stiu ce (si cat) sa faca. Asteptam note originale. Si ceva pasiune.

39. THE NOISE - The noise (ep)

Am punctat atitudinea peste muzica. Synth-rock contemporan, din aceeasi generatie cu John Maus, Cold Cave s.a.m.d.

40. EUSEBIO - Animus

Techno eclectic decent pentru un chef la malul marii.

41. FINE IT'S PINK - Young burns (ep)

Manierisme post-rock/dream-pop interpretate doar pentru fani. Se pot face studii aprofundate la Baia Turceasca unde trupa tine sesiuni live.

42. MARKONE1 & THE BROTHERS - All4one (ep)

Chitaristii Screaming Heads plus Markone1. Rap-metal old school care-l va scoate la tavaleala pe Ilie Gardianul cu toata gasca.

43. ENVIRONMENTS - Ascuns

Discul (post rock) se deschide interesant, pe parcurs survine monotonia, iar la final se destrama. Adevarul este ca multi sunt chemati, dar putini alesi.

44. ROBIN & THE BACKSTABBERS - Arhangels'k: Bacovia overdrive vol. II

Aranjamentele, grafica si PR superioare discului anterior. In ceea ce priveste muzica sau versurile se poate vorbi de calofilie.

45. ROCKABELLA - A world outside

Rock alternativ est-european. Am remarcat o nota a formatiei: "masochismul e sa te inchizi cateva saptamani intr-o camera cu niste muzicieni si sa inregistrezi un album". De aici si calitatea.

46. WHISPERING WOODS - Perditus et dea

De apreciat ca Whispering Woods pot canta, in linii mari, ceea ce isi propun (gotic metal). Preluarea "Calusarilor" chiar functioneaza. Intregul ramane, insa, un exercitiu de anacronism.

47. PISTOL CU CAPSE - Dupa zece

Formatia se lupta pentru cucerirea publicului E.M.I.L. Dar pistol cu capse nu mai gasesti chiar daca dai cu tunul.

48. COMPILATIE - Din subsol romanesc, volum 2

"Instrumente, voci sau povesti invechite culese din casele romanilor, din toate zonele tarii, pe care 14 producatori din industria techno-ului romanesc le-au conectat la ritmurile lumii contemporane". Hip! Hip! Hipster!

49. FOR THE WICKED - Trust your heart

Esti intr-un pluton de alergatori. Faci un efort (metalcore) si-l depasesti pe cel de pe pozitia 49. Pe ce loc esti acum?

50. ASEMIC - Luminescentity

Album de fani post-metal/djent. Nimic personal, desi au tinut sa foloseasca opt corzi la chitara.

51. COCO - Invingator

Album tras cu profesionisti. Coco, fost basist la Compact, ramane, insa, invulnerabil in fata hard-rockul-ului de calitate.

52. CUANTUNE - Jazz dance

Autorii isi numesc creatia "nu jazz". Dar nu este vorba de ceva nou, iar muzica este, in esenta, (foarte) pop.

53. THE CURSED - Condemned to decay

Groovy-death metal de la Chisinau. Dati la maxim si spargeti tot ce gasiti prin casa!

54. ANEMIC DISCO - The glorious waltz of decay (ep)

Exercitiu de post-punk. Din mii de asemenea trupe poate iesi una buna. Cateva pastile de fier si magneziu ar scoate formatia din marasm.

55. VUNK - Hituri si mituri

Vunk au lucruri de comunicat si copiilor, nu numai gospodinelor.

56. DEATHRATTLE - Minutes before death

Baietii au nimerit in secolul gresit. Deci, cine-i mai tare: Hetfield sau Mustaine?

57. BCVSN - Family something

Putin Kraftwerk sau putin Modeselektor. Per total mediocru.

58. DESANT - Vulpea desertului

Basistul Alin Achim incearca sa compenseze, printr-un hard'n'heavy languros, nesfarsita agonie a fostei sale formatii (Cargo).

59. TIARRA - X

Pe lnga Tiarra, God par Sisters of Mercy. In continuare tot 8 oameni. Si 14 piese interminabile. Pentru ce toate astea!?

60. SONATIC - Sunt

Trupa se exprima mai indraznet in formatul indie-folk decat in cel de rock alternativ. Le dorim curaj.

61. CALIN POP - Ritual de iarna

Hibernare muzicala pe fond de criza artistica.

62. FLESH RODEO - End of greatness (ep)

Productie buna, dar, in continuare, inchipuirile progresive ale formatiei exced posibilitatile baietilor de a concepe muzica. Remixul lui Vlad Enescu elimina cu succes balastul din cele 13 minute ale piesei de titlu.

63. PLURABELLE - Arsenal (ep)

Piesa de titlu are 20 de minute frenetice de electro-industrial cu mult azot si alte gaze, dar si ceva oxigen. In rest irespirabil.

64. COBZALITY - Paparuda 2.0

Etno-pop cu doi membri ex-Sistem in cautarea publicului mainstream. De ascultat prin lifturi.

65. ADRIAN BERINDE - Atat de bine

In piesele lui Berinde nu s-a mai intamplat nimic de la debut. Cunoscut si ca muzician, artistul isi recita versurile alaturi de chitara folk & rock a lui Jimi El Laco. Fanii au toate motivele sa fie incantati, insa cei ce cauta provocari, le pot gasi in alta parte.

66. ADA KALEH - Dene descris (partea intai)

Suntem convinsi ca partea a doua va fi la fel ca prima.

67. YESWEDO - The missed sanctification

Productie de top. Altminteri o formatie zgarcita. Cateva clisee metal in loop si peste toate acestea o engleza cu accent maghiar.

68. BABA DOCHIA - XII lambskins

Baba Dochia inteleg electro-rockul in mod binar. Apreciem ca au ales nisa cu inteligenta.

69. KEMPES - Regasire

Precum in anii '80 publicul este anuntat ca artistul ne (se) regaseste, dupa care va pleca, lansand promisiunea ca va (mai) reveni. Esti brigadier?

70. ALIEN PIMP - An introduction to the global bass (ep)

The pimp knows his job. Caci despre arta nu poate fi vorba.

71. TOY MACHINES - Digital waves

Idei muzicale se mai gasesc. Impresia generala este, totusi, ca formatia nu s-a copt suficient pentru un album.

72. THE PINWHEELS - Liquid tales

Rock pentru clubul pensionarilor. Formatia se prezinta intre modest si decent, dar vocea este adevarata problema.

73. PINHOLES - Era pietrelor neslefuite

"Lungul drum spre mediocritate" se va opri intr-o "era a pietrelor neslefuite".

74. INVICTUS - Invictus

Asa cum Iisus nu s-a nascut la Falticeni, nici heavy metal-ul nu a aparut in Urziceni.

75. STEFAN PANEA - Neuter

Mai mult drone decat la ambientul-post-rock de la Environments (formatia de baza a lui Stefan Panea). Privit din avion cam aceeasi mancare de peste.

76. ZOIA ALECU - Sa ierti

Zoia Alecu ne tot spune ca este tanara. Dar tinerii nu iarta. Nu-i asa?

77. VLAD ISAC - Fusion of sounds

Albumul de debut al bateristului Vlad Isac incearca un periplu electronic acompaniat de tobe. Autorul a studiat instrumentul, insa materialul nu se adreseaza auditiei.

78. SUNSET IN THE 12TH HOUSE - Mozaic

Post-rock cu urme de Makrothumia/Dordeduh. Sectia ritmica duce greul, insa chitarile ingroapa totul. Caz de manual.

79. CEZAR GIOSAN - Trei Crai de la rasarit. Colinde magice si cantece de iarna

Din S.U.A. alaturi de nume precum Cristian Soleanu, Victor Panfilov, Ramon Radosav etc. Cezar ne canta piese proprii si colinde. "Like my daddy always said, where there's a way, there's a will!" (J.R. Ewing).

80. VALI 'SIRBLUES' RACILA - Stay styx-ed to the blues

Vali Racila ar putea fi, eventual, mai interesant ca personaj, decat ca muzician. Material inascultabil.

81. OVIDIU ZIMCEA - Sountracks // vol II

La primul volum am mentionat ca ne-a placut coperta. A fost o gluma, Ovidiu!

82. CODE - Capitulus (ep)

Un capitol pentru enciclopediile muzicii romanesti. Techno.

83. FLORIN PAUL CAMEN - Douazeci si cinci

Pe Florin l-ar aplauda si cei 25 de fani ai lui Socaciu Victor.

84. NEGURA BUNGET - Tau

Ajunsa, in fine, la etapa "trilogiei", Negura Bunget se dovedeste un startup de succes, in care se munceste mult, se face fotografie si se canta peste tot pe planeta. Speram ca CEO-ul va angaja si cativa profesionisti sa scrie muzica.

85. N.O.R. - Intre furtuni (ep)

Rock alternativ in cautarea propriei identitati. De cele mai multe ori a fi cuminte inseamna a fi uitat. Iar geniile fura, nu copiaza.

86. TAKE NO MORE - The real deal (ep)

Insistenta old school metalcore. Cand ai un ciocan in mana crezi ca toate lucrurile sunt cuie.

87. COSMIN VAMAN & ALEXANDRA ANDREI - Drumul

Folk corporatist de ascultat in tihna. Mai sinceri decat Ada Milea.

88. ADA MILEA - Cantece de iarna

"Din cauza faptului că nu sunt tocmai o actrită bună si nu prea am legatura cu muzica, m-am refugiat intre cele două si a iesit ce se vede" se confeseaza Ada.

89. THE CRAZY PLUMBERS - 8 beers

Inca o dovada ca scena de psychobilly suporta multe.

90. ADRIAN SARMASAN - ...lasa tot

Singurul lucru de urmarit sunt interventiile chitaristului. Altminteri, in varianta folk Sarmasan chinuie consoanele pana la inganare, iar in ipostaza rock practica slagarul.

91. WALTER GHICOLESCU - Trecerea lumilor

Pe langa Walter, Zoia pare a fi Engelbert Humperdinck.

92. ANTRACT - LUCID

Antract incearca sa se reinventeze prin "...imi place de tine dezbracata, de caracterul tau batos ", dar raman aceiasi cu "esti frumoasa, dar esti proasta".




93. NEGATIVE CORE PROJECT - Silence is betrayal

Nici un progres fata de albumul anterior. Linistea ar fi fost de data asta un act de loialitate.

94. BLOODWAY - Mapping the moment with the logic of dreams

Ii felicitam pe Bloodway pentru ca l-au pus pe Zulawski intr-un videoclip. Si DJ Boros il iubea pe Woody Allen.

95. VASILE MARDARE - Eu si prietenul meu 2 - povestea continua

Forta s-a trezit si pe strada lui Vasile. Povestea continua.

96. BLIGHT - Rotten Lieder (ep)

Cei ce nu au audiat acest material pot considera ca au salvat minute importante din viata.

97. BUCOVINA - Nestramutat

Chip & Dale-ul rock-ului romanesc.

98. ETERNAL FIRE - Beyond frozen streams

Black metal melodic. Nici glacial, nici inflacarat. Sau cum spunea Moisil: daca pui o fesa pe o plita incinsa si o fesa pe un bloc de gheata, media este buna, dar, in realitate, este vai de fundul tau.

99. INVADER - Invader

Intr-o lume ce reclama eficienta, cinci oameni si-au urnit muschii pentru un rock extrem ce putea fi cantat de trei.

100. SINFOLD - Empty reflections

Uitarea le este destin si damnarea inaccesibila.

101. AGORA - O meritam

Clisee rock & ska. Piesa de titlu exemplifica negativ ce se intampla cand unui solist i se permite multiplicarea vocalelor.

102. FLUIERUSH - Waving you

Fluierush din Chisinau este foarte jucaus. Sa ii facem cu mana si sa ne rugam pentru talentul sau muzical.

103. SYN ZE SASE TRI - Stapin peste stapani

Incet, dar sigur, grupul vocal-instrumental Syn Ze Sase Tri avanseaza in plutonul de Alte gaze.

104. AMUR - Noua

Local Records au redus numarul productiilor fara a ridica, insa, calitatea. Debutul lui Ovidiu Chiaia (Mes Quins) trece in revista faze instrumentale electro, post-rock si synth-pop. Fara directie.

105. MODERN GHOSTS OF THE ROAD - Thrones

Progres substantial pentru proiect. Dar asa se intampla cand pornesti de la zero.

106. IMPLOSIONS - Reflux

Practica instrumentala solo intr-un galop de riff-uri monotone.

107. TILL LUNGS COLLAPSE - Desuetude (ep)

Spiritele depresive vor mirosi ca aici totul se mimeaza.

108. ROPEBURN - Life@HFON (ep)

Sludge/doom/metalcore in trei piese ce se termina imediat ce pornesc.

109. COSTIN CHIOREANU - The quest for a morning star

Coloane sonore fara nerv pe care graficianul le-a folosit in cadrul unor expozitii internationale de imagini asociate rockului extrem.

110. NINA NEAGU - E doar un joc

Cu cartile pe care le are Nina in mana, merge jucat la cacealma. Poate tine.

111. ADDA KALEH - Id (ep)

Probabil ca CV-ul Alexandrei (Pirici) a recomandat-o pentru a concerta la festivalul Sonar. In muzica nu are, deocamdata, ceva de comunicat.

112. D0TS - Radio stereo (ep)

Trupa se parodiaza fara a-si da seama. Daca am rade de ei, ar crede ca au umor.

113. AKRAL NECROSIS / MARCHOSIAS - Split

Marchosias si Necrosis au semnat un pact satanic. Si-au vandut umbrele ca sa plictiseasca fanii rockului extrem.

114. DIVIDED BY PERCEPTION - Verity (ep)

Metal. De multe ori suntem induiosati de aparitia unor trupe precum Divided. Chestiune de perceptie.

115. CRIMENA - Genesis VI:XIII (ep)

Galop de rock extrem cu efect analgezic.

116. INDRA - Indra archives - Emerald series

Iata un artist care nu a inteles ca "muzica este linistea dintre notele muzicale" (C.D.)

117. DECOMPOSING BLACK - Decomposing black 3

Electro-ambient infiorator de conventional. Indra pare Schulze fata de ce se intampla aici.

118. TAUUSK - Darken (ep)

Intotdeauna ne bucuram sa auzim suflete goale si triste. Important este ca viata sa mearga inainte.

119. DARA - Dreptarul viselor

Varianta post-rock de Negura Bunget cu exces de slavisme si efecte pseudo-acustice. Fulmineous is back. Again!?

120. REZISTOR - By any means necessary

"Bilete de papagal", precum ar spune tanarul Arghezi.

121. ABBILDUNG & PLATEAU OMEGA - Anthropocosmos

Split album de dark ambient. Cu cat este mai slaba muzica, cu atat titlul mai savant.

122. MULTUMULT - Zigzag

Ne intrebam daca pentru Multumult improvizatia este tot una cu intamplarea?

123. ADELA DEAC CRISTEA - A de la... anii copilariei

"Broscuta Oac e un brotac". Lasati copiii sa fuga!

124. PUIU CRETU - Dragoste in alb si negru

Dupa spusele lui Puiu, muzica sa a avut un succes teribil la fetele din Regie. In anii '90.

125. PANDREA / BASTOS - Pandrea / Bastos (ep)

Din fericire vinilul este reciclabil. Curentul electric consumat nu se poate recupera si nici macar… trasforma.

126. CHAOS CULT - I (ep)

Numele ep-ului nu este deloc incurajator. Chaos Cult are un plan cantitativ. Calitatea o da pozitia din clasament.

127. FOLK FRATE! - ...e mai bine asa!

"Folkul este o stare de spirit" afirma un component al proiectului. Ii dam dreptate, insa muzica nu se face singura.

 

128. AVANT SOLILOQUE - Reveries

Generatia Deafheaven / Ghost Bath. Sau da mai tare si inchide!

129. TARDIV - Mesopotamia (ep)

Mai bine pastrezi tacerea si pari savant, decat sa canti si sa inlaturi orice indoiala.

130. CODRU - Origini

Recomandam persoanei ce se semneaza "Codru" lecturi aprofundate din Grigore Ureche si Sadoveanu.

131. ALONE IN THE HOLLOW GARDEN - Nothingness without end

Efortul de selectie a instrumentelor si vocilor tibetane este meritul autorului. Mixajul rezultat exprima o intelegere a muzicii drept galagie.

132. ORDINUL NEGRU - Sorcery of darkness

Asa cum mersul la biserica nu te face credincios, nici cantatul in garaj nu te face mecanic auto.

133. ABBILDUNG - All demons are horned

Reluare excesiva a unor clisee de acum 20 de ani ale casei de discuri Cold Meat Industries. Albumul se termina inainte de a incepe.

134. BERSERKERS - WWIII

Zombii, topoare si mitraliere. Sau vorba lui Mark Twain: mergi in rai pentru clima si in iad pentru companie.

135. ALONE IN THE HOLLOW GARDEN - Lhun Drub

Caseta exprima pasiunea pentru design a autorului. Insa oricate ritualuri ai face, fetisizarea unui obiect nu va transforma calitativ materialul imprimat.

136. CALIGO - Banish the weakness of man

Esti intr-un pluton de alergatori. Il depasesti pe cel de pe ultimul loc. Pe ce loc esti?

 



My Great Web page

Alte articole

Carti & Audiobooks
08 Februarie 2006 Doru Ionescu, Timpul chitarelor electrice (Humanitas, 2006) de Mihai Plamadeala
15 Octombrie 2003 Nichita Stanescu - Cartea vorbita de Horia Diaconescu
29 Mai 2003 Constantin Noica (dublu CD) de Ioan Cora

Cronica de film
04 Mai 2004 "Eloi, Eloi, lama sabactani"... despre The passion of the Christ de The Sad and the Meek

Muzici si anateme
17 August 2009 Asteptandu-l pe Lemmy (I) de Ioan Cora
10 Februarie 2006 Celelalte Cuvinte, Nichita si un pic de metafizica de Bogdan Cioc
07 Iulie 2004 Intalnirea cu Andrei Serban de Constantin Dumitrescu
11 Aprilie 2004 Dumnezeu? Biserica? Poate... de Miron Brezuleanu
25 Martie 2004 Omul domesticit de muzica... de The Sad and the Meek
21 Octombrie 2003 Confuzii, frustrari si o picatura de Manson de The Sad and the Meek

Topuri
09 Ianuarie 2017 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2016 de Muzici si Faze
04 Ianuarie 2015 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2014 de Muzici si Faze
04 Ianuarie 2014 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2013 de Muzici si Faze
12 Ianuarie 2013 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2012 de Muzici si Faze
03 Ianuarie 2012 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2011 de Muzici si Faze
07 Ianuarie 2011 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2010 de Muzici si Faze
26 Decembrie 2009 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2009 de Muzici si Faze
05 Ianuarie 2009 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2008 de Muzici si Faze
28 Decembrie 2007 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2007 de Muzici si Faze
30 Decembrie 2006 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2006 de Muzici si Faze
09 Ianuarie 2006 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2005 de Muzici si Faze
01 Ianuarie 2005 TOPUL ROCKULUI ROMANESC de Mihai Plamadeala, Ioan Cora, Horia Diaconescu

Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina