Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact

Dumnezeu? Biserica? Poate...

11 Aprilie 2004
de Miron Brezuleanu

O întrebare relativ comună (poate nu chiar banală): Există Dumnezeu? Nu există un răspuns clar. Şi asta pentru că nimeni nu ştie, lumea crede sau nu că El există. Disputele sunt aprinse şi se învârt în general în jurul răspunsului -- întrebarea este considerată legitimă. Se compun argumente, se caută dovezi, sunt exprimate dezamăgiri.

Dar este întrebarea o întrebare legitimă?

Să acceptăm "existenţa" unui Dumnezeu ipotetic -- să ne imaginăm cum ar fi dacă ar exista Dumnezeu. Pentru a putea să ne autoanalizăm în această situaţie oarecum stranie trebuie să înzestrăm acest ipotetic Dumnezeu cu trei atribute: acela de a fi atotputernic, de a fi cauza primă şi eficace a creaţiei, de a "exista" în şi în afara acestei creaţii. (Prin "creaţie" mă refer la mediul din jur pe care îl putem percepe cu ajutorul simţurilor şi înţelegerii -- actuale şi potenţiale)

Deja întrebarea referitoare la existenţa lui Dumnezeu pare tocită -- şi doar în prezenţa acestei teribilei ipoteze. Ce înseamnă existenţă? Înseamnă "tangibilitate" în această lume, în creaţie? Dar dacă acceptăm că Dumnezeu "este" şi în afara creaţiei, cum exprimăm acest mod de a fi în termeni de "existenţă"? Ce înseamnă fiinţa în afara creaţiei -- în afara mediului în care putem să înţelegem şi să simţim?

Am înzestrat Dumnezeul ipotetic cu trei atribute. Al treilea atribut, acela de a exista, este în fapt doar o concluzie a celorlalte două. Nu este deci esenţial. Ipoteza are aceeaşi tărie şi în absenţa lui. Şi atunci, nu e întrebarea "Dumnezeu există" similară cu mii de alte întrebări pe care ni le putem pune: Este Dumnezeu verde? Este alb cu dungi gri? Dacă ar purta pantofi, ce număr ar purta? Straniu, noi alegem dintre aceste mii de întrebări întrebarea care se referă la acest atribut puţin mai complicat -- existenţa. Are această preferinţă a noastră vreo legătură cu fiinţa lui Dumnezeu, ipotetic sau nu?

La urma urmei, întrebăm ce vrem de fapt să întrebăm? Nu există o altă întrebare în spatele acesteia? Cred că nu ne referim la "existenţa" lui Dumnezeu în afara creaţiei -- pentru că în afara creaţiei nu putem pătrunde decât prin amabilitatea unor cuvinte ca "dincolo" -- ne interesează aşadar dacă Dumnezeu există în lumea aceasta. Nu e mai bine atunci să întrebăm direct, fără ocolişuri: Există Dumnezeu pentru mine? Dar nouă ne place extinderea unei probleme oarecum personale la dimensiuni cosmice.

Odată făcut acest pas dincolo de întrebarea iniţială descoperim, poate cu surprindere, ca drumul în lumea de dincolo de această oglindă interogativă nu se opreşte aici.

Unul din următorii paşi pe una din potecile posibile: de ce interesează "existenţa" lui Dumnezeu în raport cu propria persoană? Nu cumva ne preocupă propria noastră "existenţă"?

"Dubito ergo cogito, cogito ergo sum." Sigur că da, noi existăm -- mă rog, noi, cei care "gândim". Oare? Ştim să ne îndoim ("dubito") fără a avea la îndemână un etalon de certitudine, un lucru sigur? Dacă folosim propria existenţă ca etalon de certitudine, ne învărtim în cerc: exist deci pot să mă îndoiesc, mă îndoiesc deci gândesc, gândesc deci exist. Nu prea ne ajung nici pseudo certitudinile de genul 1 + 1 = 2, pentru că asupra acestora am căzut noi de acord, sunt certitudini convenţionale, putem oricând să convenim altfel. Avem nevoie de altă certitudine: am vrea să fim siguri că Dumnezeu există.

Aşadar, eu exist? Poate că asta ne întrebăm de fapt. Şi tot nu e clar la ce se referă conceptul acesta misterios, "existenţă".

Nu ştiu răspunsul la întrebarea: Există Dumnezeu? Personal, credfiinţează, ca să zic aşa. Dar tocmai am descoperit o ipoteză care deşiră vălul de respectabilitate al întrebării.

Mai departe, să simplificăm geometric modelul creaţiei în raport cu sinele. Sinele este un punct, centrul cercului care este frontiera creaţiei (sau ca să nu fim egocentrişti, un punct oarecare în interiorul acestui cerc). Tot ce este în cerc ne este accesibil, acum sau la un moment dat. Tot ce este în afara cercului este dincolo, în domeniul în care nu putem verifica ipoteza fiinţei efective a lui Dumnezeu (Ce cuvânt găunos este "existenţă" -- şi totuşi părem înrobiţi -- toate sinonimele par sinonime perfecte).

Oamenii au păreri stranii în raport cu acest cerc. Bigoţii de orice religie cred că Dumnezeu este chiar cercul -- nu realizează că acesta din urmă este doar un orizont. Ateii declară sus şi tare că dincolo de cerc nu există nimic -- cercul are rază infinită, putem simţi şi înţelege tot. Ceilalţi? nu suntem aşa siguri, suntem prea ocupaţi cu întrebarea noastră trufaşă "exişti, Doamne?" -- simţim că cercul există, dar am vrea nu să pătrundem dincolo într-un fel oarecare, ci să amestecăm pe dincoace cu dincolo, să definim un sens pentru "existenţă" care să se potrivească şi aici şi acolo.

Odată împăcaţi cu această dihotomie între aici şi dincolo, smeriţi suficient ca să ne mulţumim cu o ipoteză şi cu puţina noastră credinţă, mai avem nevoie de altceva? Nu cumva putem să ne întoarcem cuminţi, fiecare la oile lui, acceptând ce nu putem înţelege?

Este probabil util să îmbogăţim puţin modelul creaţiei, trasând în interiorul cercului cunoaşterii posibile un cerc al cunoaşterii actuale. Acesta este evident foarte mic în raport cu celălalt cerc, şi în orice moment dat defineşte limitele percepţiei noastre. Nu putem nici măcar spune dacă sinele se află sau nu în interiorul acestui "cerc mic".

Închişi în acest al doilea cerc, putem spera să ajungem măcar aproape de marginea cercului exterior, pentru a avea cel puţin impresia că ne apropiem de Dumnezeu în domeniul său propriu, de dincolo? Cercul cunoaşterii posibile este însă plin de capcane şi este dificil să găsim un drum drept spre marginea lui.

Rugăciunea, exerciţiul de comunicare cu Dumnezeu, şi lăudarea Lui Dumnezeu, singura metodă de a-l studia, sunt două mijloace care par să ofere o cale spre marginea cercului. La ce ne mai foloseşte atunci Biserica?

Poate cea mai importantă capcană pe care trebuie să o evităm în drumul prin domeniul cercului mare este iluzia că vedem marginea, că simţim că am ajuns la capătul drumului -- când de fapt doar am început să credem într-un fel de alter-ego cu aspect divin -- un zeu personal, subiectiv, iluzoriu şi care ne orbeşte împiedicându-ne să vedem mai departe. Simplu, ce rost mai are să căutăm dacă am găsit ce căutam? Acest tip de orbire este probabil un fel de bigotism personal -- credem că am ajuns la Dumnezeu, dar nu am făcut decât să-L confundăm cu mărginirea noastra actuală (nici măcar cu cea potenţială).

Biserica pare a ne oferi o pseudo soluţie. Într-o biserică rugăciunile se fac în comun, căutarea cercului exterior este deja obiectivă, este mai mult decât un efort personal. Dacă sufăr de "bigotismul subiectiv" descris în paragraful anterior, simpla proximitate a altei fiinţe umane care are poate aceeaşi suferinţă mă ajută: Cei doi zei falşi nu corespund, deci vălul lor se destramă şi pot să văd ceva mai departe, căutarea mea este puţin mai obiectivă, mi se oferă şansa de a deveni cel puţin un bigot care-l confundă pe Dumnezeu cu cercul mare, nu cu cel mic. Pasul făcut, deşi insuficient, este absolut necesar.

Din păcate, ghidarea pe care o oferă Biserica (dincolo de oferirea rugăciunii în comun), menită să ne ajute să ne transportăm dincolo cu ajutorul lui Iisus Christos, este, cel puţin aparent, înecată în ritualuri care sunt şi ele noi prilejuri de orbire.

Aceste ritualuri care au pierdut în multe cazuri amprenta vizibilă a harului (indiferent dacă acesta le mai însoţeşte sau nu) şi care nu mai au mult de oferit nebigoţilor sunt probabil una din cauzele principale ale pseudo-îndepărtării credincioşilor de Biserică. Suntem poate prea preocupaţi de grijile de zi-cu-zi şi uităm că ritualul este în fapt o proiectare a miracolului în cotidian. Azi ritualul în sine a devenit mai important, suntem prinşi într-o birocraţie a credinţei.

Nu putem să-l căutăm pe Dumnezeu în afara credinţei celor din jur, în afara Bisericii. Biserica ne apără de capcane, dar ne şi încarcerează (cel puţin aparent). Ritualul este singura cale, dar este şi un zid dincolo de care nu putem trece decât foarte greu. Dar aşa cum avem credinţă în Dumnezeu trebuie poate să avem şi credinţă în Biserică. Deşi la prima vedere nu ne oferă decât o obiectivare a propriilor căutări putem descoperi, tot prin interacţiunea cu ceilalţi, noi şi extraordinare "miracole banale". Poate că Biserica este importantă azi sub forma comunităţii de căutători -- şi poate rolul de vehicol al harului/mântuirii va fi redescoperit în timp (mai precis partea neaparentă, de dincolo de ritual, a acestui rol).

N.n. Textul a fost trimis spre publicare de catre autor. Acesta poate fi citit si pe situl personal: www.mbrezu.home.ro


 O intrebare?

My Great Web page

Alte articole

Carti & Audiobooks
08 Februarie 2006 Doru Ionescu, Timpul chitarelor electrice (Humanitas, 2006) de Mihai Plamadeala
15 Octombrie 2003 Nichita Stanescu - Cartea vorbita de Horia Diaconescu
29 Mai 2003 Constantin Noica (dublu CD) de Ioan Cora

Cronica de film
04 Mai 2004 "Eloi, Eloi, lama sabactani"... despre The passion of the Christ de The Sad and the Meek

Muzici si anateme
17 August 2009 Asteptandu-l pe Lemmy (I) de Ioan Cora
10 Februarie 2006 Celelalte Cuvinte, Nichita si un pic de metafizica de Bogdan Cioc
07 Iulie 2004 Intalnirea cu Andrei Serban de Constantin Dumitrescu
25 Martie 2004 Omul domesticit de muzica... de The Sad and the Meek
21 Octombrie 2003 Confuzii, frustrari si o picatura de Manson de The Sad and the Meek

Topuri
09 Ianuarie 2017 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2016 de Muzici si Faze
02 Ianuarie 2016 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2015 de Muzici si Faze
04 Ianuarie 2015 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2014 de Muzici si Faze
04 Ianuarie 2014 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2013 de Muzici si Faze
12 Ianuarie 2013 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2012 de Muzici si Faze
03 Ianuarie 2012 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2011 de Muzici si Faze
07 Ianuarie 2011 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2010 de Muzici si Faze
26 Decembrie 2009 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2009 de Muzici si Faze
05 Ianuarie 2009 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2008 de Muzici si Faze
28 Decembrie 2007 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2007 de Muzici si Faze
30 Decembrie 2006 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2006 de Muzici si Faze
09 Ianuarie 2006 TOPUL MUZICII ROMANESTI - 2005 de Muzici si Faze
01 Ianuarie 2005 TOPUL ROCKULUI ROMANESC de Mihai Plamadeala, Ioan Cora, Horia Diaconescu

Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina