Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
Rock romanesc
|
|
 |
Mi-am evaluat recent continutul dulapului si am dat peste un vinil Se lasa rau. Coperta este jerpelita, discul tocit, nu l-am mai ascultat de ani buni de zile. L-am pus in pick-up si m-a apucat nostalgia. “Prafuit” este cuvantul cu care poate fi asociat albumul. Pare atat de vechi, de parca ar apartine unor vremi de dinaintea lui Celelalte cuvinte I sau II. Tine pe de o parte de faptul ca este primul album audiat de la Cuvinte. Pe de alta, ramane senzatia de ascultare a unei trupe tinere, incercand sa-si construiasca muzica din fragmente. Rockerul de atunci era deranjat de partile moi. Acum, cele dure par in plus.
Fara indoiala ca evenimentele din decembrie '89 au oferit sansa renasterii, reinventarii sau a reluarii unor traditii ingropate, ce a venit la pachet cu dileme si complexe sincroniste. Muzica romaneasca avea (are) enorm de recuperat, si este natural sa gasim in ea exprimarea unor frustrari tinute in frau destui ani, precum si, din pacate vagi, tendinte de modernizare. Problema se va pune intotdeauna intre a gasi o samanta de originalitate autohtona (si rodirea ei) si preluarea unor idei consolidate afara. In rockul romanesc (si nu numai) nici una dintre directii nu a dus nicaieri, astfel ca si in noul mileniu suntem inca lipsiti de o scena cu un minim de decenta.
Se lasa rau este elocvent, chiar simptomatic, incercarilor de aliniere ale rockului autohton. Se foloseste o reteta tipica. Se importa forma si se forteaza aplicarea ei unor idei si posibilitati locale. Astfel ca, stilistic, albumul se intre Phoenix si, sa spunem, Megadeth. Nu exista o astfel de intersectie si tocmai aici apare o problema. Coperta este semnificativa. Din (altadata) liricele Cuvinte se scurge acum sange, intr-o conceptie grafica kitsch amintind de trupele de metal extrem. Plus inevitabilul cap de mort. Incercarea de a inregistra thrash in conditiile tehnice de atunci este totusi nefericita. Si mai nepotrivita apare insa ideea de a intercala riffuri agresive si (pseudo)galop speed metal cu teme de hard batranesc, versurile lui Marcel Breazu si vocea suava a lui Calin Pop. Se recunoaste tentatia trupelor rock de atunci de a fi "rele" si de a se infrupta din “dezlegarea la distors” postrevolutionara (a se vedea si mitralierele din coperta kitsch Krypton - Fara teama). In cazul Cuvintelor persista insa o senzatie puternica de artificialitate. Audienta formatiei a sanctionat, de altfel, alegerea unui limbaj limitativ, strain de muzica, posibilitatile si spiritul de pana atunci al trupei.
Piesa de titlu este, in opinia mea, singura decenta de pe album. Atata vreme cat Celelalte Cuvinte isi propun sa cante heavy metal standard, demonstreaza competenta (a se vedea si albumul ulterior). Din cate s-a vazut, pot face insa lucruri mai interesante de-atat. Metaforele specifice – chin, pumni goi, destin, lumea naruinda – se potrivesc energiei compozitiei, iar faptul ca este in mare parte instrumentala nu pune probleme de compatibilitate intre vocea "folky" a lui Calin Pop si soundul metal. Nu la fel putem spune despre Spre care rai, o alta piesa heavy, banala si cu inregistrarea vocii de-a dreptul iritanta. Piesele hibride (Oglinda II, N-are rost, Oglinda IV, Cina dragonului - scrisa in '83) constituie punctul slab al discului. Contrastul dintre ambitiile metal si compozitia tip anii ’70 apare mult prea evident. Iar poezia, pe care Cuvintele au avut-o inainte, lipseste.
Dupa cum se stie, trupele romanesti nu au gasit un echilibru valabil intre local si international, intre (un minim de) original si imprumutat. Nu au reusit nici macar o scena care sa replice decent rockul strain. Ne-am ales, in schimb, cu ceea ce spunea amicul meu M., mare fan al Cuvintelor, care, pilit fiind, incepea sa cante Cina dragonului si striga: “bai… stiai ca romanii au inventat thrashu’ cu clape!?”.
|
