Una dintre cele mai interesante (si putin cunoscute in Romania) formatii este Incredible String Band. Au realizat nu mai putin de 15 (!) albume, intre 1965 si 1975. Contemporani cu Beatles, Rolling Stones, Kinks, Who, Pink Floyd, Jethro Tull, Led Zeppelin (in UK) – cu Dylan, Tom Paxton, Phil Ochs, Tim Hardin ori The Lovin’ Spoonful (in USA), ISB s-au situat la confluenta dintre traditional, folk si rock. Unele antologii de muzica denumesc genul "World". Prin 1966 noile idei care au inceput sa domine scena muzicii folk britanice erau reprezentate de artisti precum Bert Jansch, Donovan, John Renbourne si The Watersons. Spre sfarsitul anului, un mare numar de critici si fani au ajuns la concluzia ca adevaratii lideri ai celor care reprezentau pe atunci noul val erau ISB.
Cele cateva informatii pe care le voi prezenta in continuare sunt extrase din textul de intampinare al primului album, intitulat dupa numele formatiei "The Incredible String Band".
Prin 1962-63, Robin Williamson canta balade traditionale scotiene, Clive Palmer canta la banjo ragtime iar Mike Heron era intr-un grup de rock & blues. Robin si Clive s-au intalnit si au format un duo, cantand in majoritate vechi cantece americane si un soi de versiuni bluegrass ale unor piese scotiene traditionale prin cluburile din Edinburgh si Glasgow. Spre sfarsitul anului ’65 lor li s-a alaturat Heron si impreuna au devenit Incredible String Band. In acea perioada Robin si Mike au inceput sa compuna piese si curand repertoriul trupei era constituit in mare parte din creatii proprii, orchestratia fiind facuta de instrumente acustice (banjo, chitara, vioara, fluiere, mandolina). Curand dupa imprimarea materialului pentru primul album, Robin a plecat in Maroc si Clive in Afganistan. Cand Robin s-a intors, a inceput sa lucreze impreuna cu Mike (ca duo) iar Clive si-a urmat propria cale, cantand muzica de inspiratie indiana.
Adulati de fanii muzicii traditionale scotiane, I.S.B. au avut un success deplin in concerte sustinute in Londra, Birmingham si Manchester, in timp ce LP-ul de debut se afla in Top5 - ul anului atat in revista Guardian cat si Observer, pentru ca in 1967 sa cucereasca intreaga Anglie si sa-si lanseze cu success albumul si in America.
Cum este muzica lor? Cum sugereaza si numele: incredibila. Sau, dupa cum s-a scris in "England’s Melody Maker", "un sound care va uimi si incanta mii de oameni". Nu mult dupa aceasta, numarul fanilor avea sa se ridice la milioane. Ideea principala a articolelor mele muzicale este ca un album, o formatie trebuie ascultate, parerea criticii neavand decat functie orientativa. Am facut rost de primul ISB, in editie originala (este vorba despre vinil), cumparandu-l cu aproape 100 $ dintr-un magazin de "raritati" din Goteborg, intitulat Satisfaction, si asta pentru ca l-am vazut si mi-ar fi parut, cred, toata viata rau daca l-as fi lasat acolo. Intamplarea face ca albumul era unul dintre cele pe care nu le ascultasem inca si bucuria mea a fost totala in momentul auditiei. 16 piese, una mai frumoasa decat cealalta. Versuri exceptionale. Maniera inconfundabila de compozitie si interpretare a membrilor, fiecare avand idei estetice bine definite. Piesele preferate: "Maybe Someday", "How Happy I Am"(Heron) si "Smoke Shoveling Song"(Williamson).Si voi termina cu comentariul lui Heron la piesa "Maybe Someday": "Don’t worry, she’ll come along.Intelligent, beautiful, understanding – you’ll probably be dead by then, but she’ll arrive, and if she pays any attention to this track she’ll be Bulgarian, Indian, Scottish and schizoid".
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|