Era prin 1995... Umblam pe strazile Venetiei ca un caine maidanez. Cred ca aveam in jur de 50 de dolari in buzunar (suma insignifianta pentru acel oras turistic) si singurul meu scop nu era sa vad podul suspinelor sau palatul Dogilor, ci sa gasesc un magazin cu muzica. A fost o "misiune" greu de indeplinit. Dupa aproape 5 ore am facut marea decoperire. Ma asteptam sa gasesc o puzderie de albume Crimson, Van der Graaf, Yes… Din pacate situatia nu statea chiar asa. Intr-un vraf de Cd-uri am descoperit "Lizard". M-a costat aproape 15$ si a fost unicul lucru pe care l-am adus acasa din pelegrinarea mea italiana.
Intoarcerea acasa a fost preafericita de ascultarea acestui minunat album. Acesta a fost momentul zero al visului meu (ce incepea sa se realizeze) de a avea toata discografia King Crimson pe CD.
Cand am ascultat prima oara "Lizard" eram intr-un moment cand credeam ca singurele trupe "adevarate" de pe pamant sunt King Crimson si Yes. Si ce putea fi mai extaziant decat sa-l auzi pe Anderson cantand impreuna cu Fripp...
"Farewell the temple master's bells
His kiosk and his black worm seed
Courteship solely of this word
With eden guaranteed"
Piesele mele favorite sunt "Cirkus" si "Lady of the Dancing Water". As mai remarca si "Happy Family" (doar pentru mesajul subliminal tip 10 negri mititei) si cam 10 minute din "Lizard". Imi mai aduc aminte cu placere de serialul King Crimson din revista Pop Rock and Show. Eram ca un maniac... asteptam de dimineata aparitia revistei doar pentru a citi cat mai repede episodul urmator din istoria acestei trupe. Si cat il "uram" pe autorul acestui serial .. (parca C. Teodosiu). Il uram nu ca scria prost, ci pentru ca scria prea putin... . Din unul din aceste articole am retinut o descriere reusita a acestui album: "Abisul unde jazz-ul si rock-ul se intalnesc". Eu as mai fi adaugat si muzica clasica..
"Lizard" este incercarea lui Fripp de a realiza o muzica complexa si tot atat de grandioasa ca pe opusurile anterioare. Cu toate ca iubesc acest album nu pot sa nu spun ca este departe de a fi un masterpiece. Sunt mult prea multe momente de umplutura ce fac ca intregul concept muzical sa se piarda undeva in neant… sa se dilueze. Piesa de peste 20 de minute - Lizard- a stabilit intr-adevar un standard in rock-ul progresiv, dar nu poate fi comparata cu Close to the Edge (Yes) sau Supper's Ready (Genesis).
Inchei cu convingerea ca atunci cand o sa ascultati Lizard o sa va apara macar pentru o secunda speranta din cutia Pandorei. Iar finalul piesei "Happy family" - "Happy family, one hand clap, four went on but none came back" sa fie suprimat de optimismul lui Anderson -"Eden guaranteed".
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
