 |
Eu si prietenul meu Micutu' eram entuziasmati de acest album. Adevarul e ca era suficient sa gasim un disc pe care scria King Crimson ca sa fim in al noulea cer. Intr-una din zile, pe cand discutam cu Micutu despre acest album, ne-am intalnit cu Neacsu. 'Ce faceti bai..Iar discutati despre Crimson?' Pana la urma i-am imprumutat caseta cu Islands. Ramasese sa-l sun mai pe seara ca sa vedem ce parere are despre ADEVARATI. L-am sunat pe la 6 seara… dormea. La 8 dormea … la 10 dormea… Ce naiba face si asta??. A doua zi il sun iar. 'Ce faci mai?' zic eu. Aud un cascat si apoi 'Bai Cora… am pus caseta cu King Crimson si am adormit dupa 10 minute… cred ca am realizat un record. Am dormit 16 ore neintrerupt'. Ma apuca si acum rasul cand ma gandesc ce dezamagire era pe chipul meu. Cum vine asta? Sa adormi pe muzica King Crimson?? IMPOSIBIL.
Islands este un album greu de ascultat. Incepand cu "Formentera Lady" si pana la penultima piesa "Prelude: Song of the Gulls" lucrurile sunt destul de incalcite. Daca pana acum auzeam rock si jazz, acum apare si muzica clasica. Tocmai aceasta amestecatura poate crea initial o senzatie de plictis. Descoperim un nou vocal Boz Burell. Am auzit reactii de tot felul in randul ascultatorilor de prog. Eu zic ca tipul este nemaipomenit. Exista o anume asprime a vocii ce se potriveste perfect cu stilul muzical abordat pe album. Iar pe ultima piesa, "Islands", intreaga asprime se topeste, transformandu-se parca intr-o soapta dintr-un vis. "Earth stream and tree encircled by sea Waves sweep the sand from my island" Asa incepe aceasta bijuterie. "Simplitatea" piesei este contrabalansata de suntele si viziunile noastre. Pentru fiecare dintre noi acea insula poate insemna paradisul pierdut, cautarea singuratatii, bucuria solitudinii sau chiar locul in care naufragiaza viata noastra. Locul unde naufragiaza viata ?? …poate spiritul…
01 Ianuarie 2006
07 Iulie 2006
Alina Ardelean (alina.ardelean @ gmail.com)
Fac parte dintre cei care preferă Islands lui In the Court of the Crimson King. (Care şi câţi or fi aceia, nu prea ştiu :D) Poate dintr-un soi de snobism... Primul album Crimson face parte din categoria "Holy Graal", într-adevăr, e recomandabil oricărei urechi, îmbină măiestria geniului cu accesibilul... Dar Islands e dincolo de rock, dincolo de jazz, dincolo de clasic, dincolo de orice convenţie. E ars gratia artis. Boz Burell e mult mai Crimson decât Greg Lake; prima dată când am ascultat In the Court of the Crimson King am crezut că e Emerson Lake and Palmer (tot prin 90, 91). Baladescul lui Lake nu e Crimson pe de-a-ntregul, cel puţin eu asta percep. Eh, asta e, după părerea mea Lake exagerează cu emoţionalul... Noroc cu Emerson, că altfel până şi Brain Salad Surgery ar fi ajuns probabil salată de creier ... Exagerez, fireşte... Ideea e că eu prefer o abordare mai celebrală a muzicii.
|
