Nota explicativa:

Ma vad nevoit sa incep cu o explicatie. Imi va fi imposibil sa fiu obiectiv vis-a-vis de Red. Atat timp cat indiferent de starea de spirit sau conjunctura voi spune ca cel mai bun album ascultat de mine vreodata este Red nu exista loc de obiectivitate. Au trecut peste 10 ani de cand l-am ascultat prima oara si vraja declansata de muzica de pe Red in loc sa se diminueze a capatat noi si noi valente. Recunosc ca imi trezeste nostalgii... dar e vorba de o bucurie a reamintirii unor momente sau persoane; tristetea iti este indusa de un anumit substrat filozofic dincolo de muzica. Cel putin la mine a fost vorba de tristetea intrebarii : Unde am ajuns?

Partea I

Era 1992. Eram la un turneu de go la Galati. Tocmai descoperisem Red-ul de cateva luni si devenise singura caseta ce se auzea in camera caminului in care eram cazati. Colegii de camera au fost initial extrem de intelegatori... dar dupa cateva ore atmosfera de nervozitate se instalase printre noi. Deja consumasem juma' de sticla de vodca si jucam o partida de go cu Radu (la fel de abtiguit ca mine). Pentru a n-a oara incepea Red:
- Bai Radu!!!! King Crimson sunt niste ZEI... Un asemenea album n-am mai ascultat pana acum...
- Cora! Trebuie sa tii minte ca ce asculti tu acum nu se numeste King Crimson... se numeste CHINTESENTA de King Crimson!!!
Am continuat sa jucam, preamarind Red-ul de fiecare data cand gaseam un moment prielnic. Spre 3 dimineata colegii de camera (care incercau sa doarma) ma implorau sa opresc casetofonul... sau cel putin sa pun altceva. Era imposibil... tocmai ma gandeam la viitorul clip al piesei "Starless"; piesa de peste 12 minute ce incepea incet incet sa mi se deschida. A doua zi am constatat ca am alti colegi de camera... Printre ei se afla si Lucky din Brasov 'Poti sa asculti cat vrei King Crimson; mi-a spus... Imi plac si mie la fel de mult'. Se facuse 10 dimineata. Imi era rau... Am intrat intr-o camera alaturata. Se asculta niste muzica la radio... cred... nu m-am putut abtine... am scos caseta din buzunar si am apasat pe play. A inceput piesa Starless. Dupa aproximativ 5 minute am auzit o voce dintr-un colt al camerei 'Cora! Te implor!!! Muzica asta e insuportabila!!!"

Ceea ce incerc sa spun e ca bucuria mea era atat de mare ca faceam tot ceea ce era posibil ca s-o impartasesc cu cei din jur. Privind retrospectiv imi dau seama ca de fapt atitudinea mea nu era o deschidere... era de fapt o manifestare a egocentismului meu nativ. Iar amestecul de egocentrism dintre mine si muzica King Crimson a creat (cel putin in acel moment) o rezultanta fatala. Mi-au trebuit si mie niste ani buni sa ma acomodez (nu spun sa inteleg) cu acordurile de pe Starless (ultima piesa a albumului). Riff-urile "metalice" de pe "Red" sau "One more red nightmare" m-au facut de multe ori sa ma simt angoasat... Si atunci ce a declansat atunci si multa vreme dupa aceea o efuziune ce dorea sa molipseasca si alti prieteni? Cred ca am simtit pentru prima oara ca muzica (rock) poate fi citita... nu numai ascultata. Era vorba de o muzica ce declansa viziuni ce nu aveau nevoie de unelte (drog,bautura..etc). Inca din 92 am avut prima mea viziune in raport cu Starless... Finalul piesei ma face sa ma gandesc la spaima ce o poti trai in interiorul unei pesteri... spaima de a te rataci... La un moment dat vad o luminita..incep sa fug spre ea... o pierd... revine... Disperarea ma face sa fiu din ce in ce mai agitat... Ma apropii de iesire... ma lovesc de pereti... dar nu simt nimic. Singurul meu gand e ca voi descoperi libertatea acolo unde se vede lumimita. Ma apropii... Ies afara... Sunt fericit... descopar ca ma aflu la marginea unei prapastii...

Partea II 

Multa vreme dupa aceea am incercat sa fac prozeliti. Poate nu cu aceeasi ardoare ca atunci... dar de fiecare data cand intalneam un impatimit de muzici tineam sa-i mentionez si acest magnific album. Ha! Ha! Da! Chiar asa vorbeam despre Red... King Crimson erau zeitati coborate pe pamant iar Red era magnific... era chintesenta muzicii progresive... bla bla. 

In timpul armatei am trait fericirea de a primi cadou cd-ul original. Ma uitam la el fascinat. In stanga John Wetton, in dreapta Fripp si in mijloc Bruford. Alb negru si doar cu rosu scris Red (scris de mana). Ma plimbam cu cd-ul prin camera si nu stiam unde sa-l asez. Statutul de icoana a unor obiecte este un fenomen ce denota fanatismul. Cel putin asa simteam eu. La acea vreme (96 parca) nu aveam cd player iar casetofonul era stricat. Colectia mea era formata din 4 cd-uri: Metallica Master of puppets, Van der graaf generator Pawn Hearts, King Crimson Lizard si RED. Ce sa fac? Ce sa fac? Au mai trecut cateva luni si mi-am cumparat o combina (am testat-o in magazin cu Wildhoney-ul Tiamat) si m-am pregatit pentru momentul cheie: auditia Red-ului.

Si albumul a inceput cu monstruosul riff (de heavy metal) al primei piese "Red". Cea mai rea piesa Crimson de pana atunci. Si poate cea mai rea ascultata de mine pana acum. De multe ori am senzatia ca devin una cu irisul unui taur intaratat care vede... rosu in fata ochilor. Usorul disconfort auditiv ce ti-l induce riff-ul de pe Red combinat cu bass-ul lui Wetton si timbalul lui Bruford au creat o senzatie de forta greu de reprodus.

Momentul de respiro este lacrimogena "Fallen Angel". Ultima piesa pe care Fripp va folosi chitara acustica (de remarcat efectul de fulgi de zapada reusit de Fripp la inceputul piesei). Aici gasim samburii a ceea ce ar fi putut deveni trupa daca nu s-ar fi dizolvat imediat dupa aparitia albumului. Sincronizarea perfecta dintre Fripp/chitara, Marc Charig/cornet si Robin Miller/oboi reprezinta una din culmile la care ajunsese rock-ul progresiv in 1974. Sunt doua versuri pe piesa asta care m-au obsedat ani de-a randul : "Life time spent on the streets of the city/ Make us the people we are"... Ma tot gandeam cum ar fi sa vezi un inger cazator pe strazile orasului... O piesa ce te face parca sa simti freamatul citadin...f reamatul ce ignora (probabil) falfaitul unor aripi...

"One more red nightmare" Aici descoperim ca saxofonul e poate singurul instrument ce poate fi "competitiv" cu forta bass-ului lui Wetton sau a tobelor lui Bruford. Ian McDonald/sax a avut un comeback triumfal. In timp ce Fripp "cladeste" in fundal "textura" piesei, Bruford si Wetton canta ca doi rebeli ce parca s-ar afla tot timpul in competitie, saxofonul lui McDonald creaza acel moment de forta, acel moment charismatic ce parca ar concluziona o victorie ... sau ... de ce nu ? apogeul si delirul unui cosmar... Cand in 1991 Kurt Cobain de la Nirvana declara ca Red-ul este albumul ce i-a marcat existenta, cred ca la acesta piesa se referea in mod special. 

"Providence" l-am considerat tot timpul un moment pregatitor pentru ceea ce va urma. Este o inregistrare live (nu se aude publicul)... o improvizatie ce te duce cu gandul la muzica contemporana de acum. Ca si cum fiecare instrumentist cauta timp de 10 minute acel pasaj ce ii poate reuni... dar si dezbina. David Cross/vioara incearca din rasputeri sa tina pasul cu trupa... uneori reuseste... alteori nu... Dar cred ca tocmai acesta "sufocare" a lui a facut ca "Providence" sa fie una din cele mai inchegate improvizatii facute de Crimson pana in acel moment. "Sufocarea" lui Cross se traduce in... cumintenia sa in raport cu ceilalti. Parca s-ar strecura...

Ultima piesa, "Starless", este cantecul de lebada al rock-ului progresiv. Cred ca cea mai interesanta descriere o da chiar Fripp in biografia lui Sid Smith : "The song part of 'Starless' is Crimson's swansong for the 1970s. This is the death of a certain kind of innocence which continued the optimism of the late 1960s, the acknowledgement of this loss, and Crimson's final statement on it. The instruments state their varying positions on what this means to the individuals represented by them". Chiar asa a fost...dupa Starless nimic nu a mai fost la fel...sau poate ca Red a demarat o noua era....

Dar ce am facut pana acum? Am ascultat Red-ul din 92 sau cel de acum (96)? Sau cel din 74? Cand mi-a placut mai mult Red-ul? Cand l-am ascultat prima oara? A zecea oara? A mia oara ?....He he !! Vroiam sa zic ca prima oara...dar minteam ...Ba a zecea oara! Dar iar mint....A mia oara!!!! Mint...... O sa ajunga sa-mi placa pana la urma albumul asta?!

Partea III 

Acu' 10 ani ascultam Red-ul cu sufletul....apoi l-am ascultat cu mintea. Si acum? Si acum il ascult cu aceeasi placere ca in prima zi...As putea spune ca e vorba de o placere distilata. Ar fi ca diferenta dintre a face dragoste la 18 si 30 de ani. La 18 incerci sa te bucuri la maxim de tot ce iti poate oferi acest eveniment "paradisiac"...la 30 incerci sa savurezi fiecare moment in parte. Pe scurt ai acea rabdare ce iese la iveala odata cu trecerea anilor. Indraznesc sa spun ca acum pot asculta Red-ul ca pe un lucru contingent. Ca pe o muzica ce acum o prinzi si peste cateva secunde sa nu stii daca ai inteles ceva sau nu. Si poate d'asta nu ma mai mir ca oamenii din jur nu sunt receptivi la muzica asta. Imi aduc aminte .... cu cateva luni in urma ascultam intr-un bar Red-ul. Erau destui oameni in jur.... Eu eram deja intr-o stare semiextatica... cand, chiar in momentul culminant al piesei Starless, cateva persoane de la masa alaturata s-au ridicat si au plecat. Pentru cateva secunde am trait senzatia ca vad un film - ca ma ridic si incerc sa-i opresc..incerc sa le explic ca in acele momente se aude o perla a muzicii universale... ca se asculta chintesenta de King Crimson.