Mugur de fluier (1974) 01 Septembrie 2002 de Mihai Plamadeala - muzician NOMEN EST OMEN

Conceput in aceeasi maniera unitara, apropiata simfonic prog rock-ului, albumul creaza si sustine o atmosfera deosebita, mai puternica decat reusisera pe LP-ul anterior.

Piesa "Lasa, lasa"(1, 5, 7, 11, 13) a fost divizata in cinci parti inegale si repartizata (cu functia de interludiu) pe cuprinsul materialului sonor propus. Efectul este cel scontat, continuitatea nu are de suferit, iar laitmotivul da forta ansamblului. Daca tot comentam, ma intreb de ce albumul nu se incheie in relatie cu modul in care a inceput, respectiv cu un epilog al piesei sus mentionate. Am sentimentul ca ideea, remarcabila dealtfel, nu a fost indeajuns exploatata. Dar aceasta remarca este total independenta de rationamentul valoric asupra excelentului album. Si tot despre "Lasa, lasa" – o varianta a sa a fost inclusa in coloana sonora a filmului Nemuritorii regizat de Sergiu Nicolaescu.

"Pavel chinezu, leat 1479"(2), "Strunga"(3) si "Anule, hanule"(12), trei piese distincte muzical vorbind, se inscriu perfect in nota sunetului Phoenix. Varietatea compozitionala, tematica si interpretativa le face unice intre creatiile rock de pretutindeni. S-a vorbit despre solo-ul lui Covaci de pe "Pavel…"ca fiind "a la Rory Gallager" – Octavian Ursulescu, idee pe care nu o impartasesc. Limbajul rock este universal. Influentele nu trebuie sa fie identificate cu "alfabetul" utilizat, ci cautate la nivel de "sintaxa". Cum muzica "nu se poate naste din nimic", totul se aseamana pana la un punct, (notele fiind aceleasi). Anumite "template"-uri chiar alcatuiesc marca genurilor muzicale, asa ca problema asemanarii, influentelor ori a plagiatului ramane una deosebit de complexa (se pare ca mai este nevoie totusi de crica realizata pe baze muzical teoretice)

De fiecare data cand ascult "Strunga" sunt fascinat de forta si farmecul ei, si imi dau seama cat de usor este sa fie subevaluata o astfel de piesa, tocmai datorita faptului ca place fara rezerve. Subscriu la ideea lui Ioan Cora (n.m vezi Sfinx) care a surprins un fenomen interesant si anume ca muzica Phoenix spre deosebire de a Sfinx-ului era mai degraba "consumata" decat ascultata la chefurile de prin caminele studentesti (adica dintr-un mediu elitist). Avem de-a face cu adaptarea la mai multe nivele de receptare a Phoenix-ului, ceea ce nu implica vreo forma de compromis artistic ci gasirea unui limbaj larg de exprimare.

"Anule, hanule" ar putea genera prin dezvoltare o opera rock. Ar fi ideala si ca soundtrack. Nicu Covaci (1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13) gaseste intotdeauna cele mai bune solutii pentru intentiile sale. Faptul de a fi solist vocal principal intr-o suma de piese este gandit in functie de intreg - registrul si remarcabilele capacitati de dublaj ale lui Baniciu indeparteaza piesele de sfera banalului. Corul si instrumentele aditionale reprezinta amprenta trupei, care incepe sa acorde o pondere din ce in ce mai mare versurilor. Muzica devine mijloc de exprimare, nu mai este "scop in sine". Colaborarea cu Serban Foarta – Andrei Ujica (1, 2, 5, 6, 7, 9, 11, 12, 13) si Victor Circu (8, 10, 14) sau folosirea unor texte populare adecvate (3, 4) reprezinta unul dintre punctele cele mai tari ale formatiei. Mircea Florian un alt mare artist, (apropiat Phoenix-ilor) a acordat de asemenea mare importanta versurilor originale ale muzicii, desigur, cu o alta finalitate. Trupe sau interpreti valorosi s-au descalificat adeseori prin "libretul" de proasta calitate.
"Mugur de fluier"(10) da in mod inspirat titlu albumului. Este o alta piesa indragita de publicul larg si care ascunde un miez adanc. Faptul ca se aseamana cu "Christmas Song" de pe Living In The Past – Jethro Tull nu ma impiedica sa o apreciez la valoarea sa.
"Andrii Popa"(4), singura compozitie a lui Mircea Baniciu acceptata in repertoriul Phoenix apartine dupa parerea mea "altui film". O vedeam pe un album solo al artistului, eventual sustinut de formatie. Caracterul folk, tema si abordarea o apropie mai degraba de creatii asemanatoare cum ar fi "Amintiri cu haiduci"- Valeriu Sterian, "La Fagadau’ De Piatra" – Mircea Florian sau "Cantic de haiduc"- Dorin Liviu Zaharia. Este piesa Phoenix cea mai populara … .
Compozitiile lui Iosif Kappl (9, 14) diferite ca stil si maniera de cele ale lui Covaci sunt de asemenea fantastice. "Muzica si muzichiie"(9) construita "pe un ritm rupt" (masuri alternative) aduce atmosfera deplina a "muzicii de targ". Caracterul banatean si deopotriva oriental-balcanic dau farmec piesei, realizate prin filtrul ironiei. Prin progresia temei aceasta imi aminteste de "Mesterul Manole" aparuta anterior pe un single.
"Dansul codrilor"(14) aticipeaza o serie de piese apropiate hard-rock-ului, cum ar fi "Filip si cerbul" sau "Vasiliscul si aspida" (de pe Cantofabule). Mai directa ca exprimare este construita pe ideea de "monumental".
"Mica tiganiada"(6) si "Ochii negri, ochi de tigan"(8) sunt insa piesele cele mai complexe ale albumului. Realizari de exceptie, nu isi gasesc pereche in muzica romaneasca. Consider "Mica tiganiada" una dintre piesele (putine ca numar) care stau in picioare in galeria marilor realizari de gen universale. Tambalul, bongosurile, vioara si versurile adecvate ideii dau un farmec aparte unei piese incredibil de coerent sustinuta de instrumuntele rock. Se poate vorbi la nesfarsit despre aceasta, dar auditia sa poate darama orice rationament speculativ.
"Ochii Negri…" este conceputa ca piesa de "muzica veche", caracterul arhaic resimtindu-se atat la nivel muzical cat si semiologic. Cristalizarea unor teme de creatie la Phoenix ma face sa cred ca ar fi avut potentialul pentru realizarea a cel putin trei opere rock distincte.

Tu ce zici?