 |
Starless and Bible Black (1974)
04 Februarie 2004
de Ioan Cora |
 |
Inca de la inceput am vazut albumul asta ca un pas important in atingerea maturitatii artistice. Suna ciudat sa vorbesc despre maturitate artistica acum. Dupa cinci albume de studio. Daca privim intreaga evolutie a trupei vom constata ca descoperirea, explorarea au fost (si sunt) principalele arme cu care a pornit Crimson-ul la drum. Cu tot egocentrismul lui Fripp si cu toate schimbarile din trupa trebuie sa recunoastem ca King Crimson este, poate, una dintre cele mai surprinzatoare trupe de progresiv de pana acum. Aceasta explorare a ridicat, insa, si niste bariere extrem de greu de trecut pentru ascultatori dar a constituit si un deliciu pentru cei ce au vrut sa participe activ la descoperiri. Insa titlul ce ne proiecteaza la nivel universal (stele, biblie) demonteaza la prima vedere ceea ce am spus mai sus. Intr-o traducere libera ar suna 'Negru ca biblia'; sau 'Cer fara stele'. Si atunci ne putem intreba ce se poate explora pe un cer fara stele sau pe o coperta neagra? Cred ca titlul incearca sa sugereze ca prin explorare nu se incearca doar descoperire in plan extern ci si o reculegere, o adunare a gandurilor si ideilor. Sau mai simplu o introspectie.
Nu trebuie sa ma mire ca de fiecare data cand am ascultat cu un prieten Starless and Bible black am ajuns sa vorbim de rostul nostru pe lume si alte probleme asa zis filozofice ce tin de notiunea de soarta. Imi aduc aminte de Adi Ghioc (n-are importanta numele) ce, dupa cateva pahare de vin, incepuse sa se lamenteze ca la cei 26 de ani ai lui nu a facut nimic. Ca nu se identifica cu nimic, ca nu stie care e rostul lui pe lumea asta. Si va spun sigur ca nu vinul a fost de vina... La o prima auditie a acestui album m-as putea lovi de remarci de genul 'Ce aiureli mai scrie si Cora asta! Toate scartaielile si sunetele astea fara rost duc la introspectie? Ce aberant(i)!!!' Experimentalul si improvizatia n-au fost niciodata genuri usor de descifrat. Si tocmai de aceea muzica de pe Starless and Bible black necesita multe ore de ascultare.
80% din album este inregistrat live. Calitatea deosebita a inregistrarii m-a facut sa fiu impresionat de aceasta informatie. Piesele ce pot capta initial atentia sunt: "The great deceiver" - un laitmotiv citadin al muzicii crimson, "The night watch" - dupa tabloul cu acelasi nume semnat de Rembrandt, "Trio" - un experiment ce il aduce pe David Cross (vioara) in prim plan. Insa constructiile cu consum neuronal maxim sunt cele doua improvizatii de la sfarsit "Staless and bible black" si "Fracture". Prin "Fracture", Fripp a reusit sa-si gaseasca definitiv propria entitate compozitionala. Pe acesta piesa descoperim una din cele mai dificile teme explorate in rock pe chitara. Chiar si sutinerea ei ridica mari probleme atat pentru Wetton (bass) cat si pentru Cross. Fiecare reprezentatie live constituia un examen greu de trecut. De fiecare data cand crezi ca tema principala a ajuns la un maxim se trece la un nivel superior, de fiecare data cand crezi ca nu se poate mai complicat de atat, devine si mai complicat. Si aici intervine "premiul" obtinut de ascultator. Toata acesta cautare, lupta, descoperire se naste in noi odata cu evolutia muzicienilor... Componenta cosmica sugerata de xilofon (Bruford) parca ar vrea sa ne aseze pe noi (oamenii) la nivel universal. Finalul e greu de descris in cuvinte. Este orgasmic...
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
