"Good bye, cruel world" of doom and welcome to Pink Floyd's majestic style. Cam asta ar fi cuvantul de ordine pe acest album.
Excelenta coperta, fragilitatea temelor muzicale si nu in ultimul rand textul ma fac uneori sa ma port foarte ciudat cu cd-ul "Eterniy". Efectiv am impresia ca tin in mana un bibelou extrem de valoros… o adevarata opera de arta. Incerc sa ma "trezesc" si-mi zic ca totul nu este decat un suport fizic… pun cd-ul in combina… ascult... ascult… si traiesc sentimentul de teama ca, intr-un anumit fel, acesta s-ar putea sparge sau distruge. Stiu... suna hilar… dar cred ca fiecare dintre noi are anumite casete sau cd-uri care au devenit adevarate obiecte de cult.
Inca de la acordurile primei piese simti ca esti "aspirat" intr-o alta lume. O lume in care monotonia nu este privita ca o experienta obscura, ci ca un punct de plecare spre noi descoperiri spirituale. Genul de muzica abordat de Anathema pe "Eternity" nu-ti da voie sa te ocupi de alte indeletniciri …esti nevoit sa stai pironit cu ochii in pamant si sa te gandesti la nemurirea sufletului. LOL.
Nemurirea sufletului??? Ce ciudat?!..dar chiar despre asta este vorba pe acest album…."Do you think we're forever?".
Socul provocat de aparitia acestui album a fost greu digerat de fanii Anathema. Schimbarea stilistica (a la Pink Floyd) poate fi comparata cu dezamagirea provocata in ultimul timp de Paradise Lost. Din "fericire" in 1997 industria muzicala nu era preocupata in mare masura de trupe gen Anathema. Acest lucru (cred eu) a permis o libertate mult mai mare de exprimare din punct de vedere artistic.
Trilogia Eternity, cover-ul "Hope", minunata piesa "Angelica" reusesc sa-mi creeze o senzatie de tandru ..de ..cum sa zic?…delicatete. E ca si cum as fi prins intr-o bula de sticla… as face dragoste… as deschide ochii... si mi-as da seama ca ma aflu in una din picturile lui Bosch.
Ultimile doua piese,"Cries in the wind" si "Ascension", ne demonstreaza ca Anathema se va intoarce mereu la muzica ce a consacrat-o. Chiar daca pe "Cries in the wind" vocea lui Vincent da unele rateuri, ritmul si forta piesei sunt fenomenale…. Finalul albumului este excelent. Un final maiestuos…asa cum doar Pink Floyd reusea…..
Been down so long
To deep the water that I tread
Sometimes I feel myself going under
Sometimes I envy the dead
So take me far away …..tot incerc sa ascult inca o data ultima piesa si nu reusesc…ce naiba..doar nu s-a stricat cd-ul…offfff….nu ma lecuiesc deloc….
01 Ianuarie 2003
Recomandare online-shop
23 August 2003
Calau
De mult timp caut pe cineva care sa-mi impartaseasca sentimentele fata de Anathema. Am intrat pe mai multe sit-uri Anathema, dar, ciudat, nicaieri n-am intalnit atata precizie in descrierea formatiei, in special a albumului Eternity, care si pentru mine este de-a dreptul sacru. E atat de profund si te cufunda atat de mult inauntrul fiintei tale, incat, cred, te poate duce pana in "centrul existentei". Dar e de prisos comentariul, albumul trebuie doar "ascultat". Ceea ce este mai frumos la Etenity este ca ascultarea cat mai deasa a albumului nu aduce epuizarea temelor de pe el. Ascultarea lui este ca o rugaciune- o calatorie inauntrul fiintei tale, tot un fel de a comunica cu divinul. Albumul e genial, am un respect deosebit pentru cei care l-au realizat, intr-un fel... de adorare.
26 Decembrie 2004
Mircea Gui (guimircea @ rdslink.ro)
Un sentiment de care sunt tot mai constient la ultimele ascultari ale albumelor Eternity si Alternative 4, este acela de rememorare, parca toate melodiile astea sunt niste oglinzi ce absorb fiecare moment, fiecare imagine, fiecare crampei din fiinta ta din momentul in care le-ai ascultat in trecut...daca ai facut greseala sa te agati de Anathema in trecut cand treceai prin cine stie ce zbucium sufletesc, parerea mea este ca acum nu mai scapi, vei revedea asta in tine la nesfarsit... dar nu inteleg sadismul care ma impiedica sa apas pe "stop" si sa schimb melodia...
|
