Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
Pop & Rock
|
|
 |
Am avut in urma cu vreo doua saptamani o insomnie cumplita. E senzatia aceea ca nu poti dormi, dar nici nu poti face CEVA...Abia spre patru am devenit constienta de mirosul imbacsit din camera, de ora tarzie. M-am gandit ca trebuie sa ies cumva din starea aia de inertie. Am deschis geamul; m-a izbit aerul ala rece si inca ceva - era destul de innorat, dar se mai vedea o stea. De abia mai licarea. Altadata as fi luat-o poate ca o metafora, raportand Lumina ei la ceata din jur. Atunci insa am simtit doar o bucurie de aia stupida, copilareasca. "Al naibii, un strop de viata"....M-am gandit apoi la albumul asta, Houses of the holy. De fiecare data cand il ascult am impresia ca trupa se joaca. Nu stiu daca era neaparat momentul pentru glume, insa nu le pot reprosa nimic. "De ce nu stralucea steaua aia mai tare?....". Auditia lui nu e o experienta profunda, insa ma salveaza. Poate nu e cuvantul potrivit-salvarea implica irevocabilul- mai degraba ma sustrage pentru cateva momente, dintr-o insomnie, dintr-un univers imbacsit. Am citit pe net cronici, iar albumul nu e foarte apreciat; am intalnit multi fani care spuneau despre el "e dragut..." afisand un zambet ironic. Nu voi milita prin urmare pentru recunoasterea valorii sale...nici eu nu sunt convinsa de ea. Pur si simplu am stabilit cu muzica asta un contact foarte intim.
Prima piesa "The song remains the same" e destul de neobisnuita pentru stilul trupei, ca si cum ar fi incercat sa scoata ceva hard, dar aluatul s-a inmuiat intre timp. Asta nu inseamna ca avem de a face cu o descrestere progresiva; e destul de dezordonata. Muzica in sine imi da impresia ca baietii au abandonat planurile mari si se multumesc cu o sticla de bere, un pat moale. Doar Jones mai incearca sa prinda paianjenul, stiind totusi ca nu va reusi. Atmosfera este foarte destinsa, iar versurile pastreaza ironia cu care Plant ne-a obisnuit. "Hear my song. People won't you listen now? Sing along. You don't know what you're missing now" Il si vad pe omuletul ala ,ridicol, plouat tot, care se inclina in fata unui amfiteatru gol, asteptand sa mai apara cineva care sa il aplaude. Urmeaza "The rain song" ; ca si cum ar fi transpus imaginea ,senzatia pe care ti-o da ploaia, pe niste note muzicale. Ignorand chiar partea de inceput care are ceva artificial, 'contrafacut' in ea, sunetul curge domol, eventualele cresteri se integreaza foarte bine. Am imaginea a doi soti, care mananca intr-o bucatarie. Unul priveste pe geam: "Ploua" . Apoi liniste din nou. Partea instrumentala e ca si o tesatura lucrata cu multa grija. Plant insa 'improvizeaza' foarte neplacut in unele momente, de exemplu cand prelungeste versul acela " These things are clear to all from time to time". Momentul mare al piesei, cand intre membrii trupei se stabileste o intelegere perfecta e urcusul acela "Talk Talk - I've felt the coldness of my winter". Sfarsitul pregateste foarte bine melodia urmatoare.
Am ajuns la "Over the hills and far away". Inceputul are ceva ce ma innebuneste.....apoi versul ala "I live for my dream and a pocketful of gold". Exista si un zambet rautacios(I love it!) "Hey lady--you got the love I need/MAYBE MORE THAN ENOUGH". Totusi pe la mijlocul piesei am simtit de multe ori plictiseala - si ploaia devine la un moment dat monotona - E adevarat ca nici dupa un minut se realizeaza trecerea de la acustic spre un sunet mai 'greu', insa ceva nu are consistenta. Triada "The Crunge", "Dancing days", D'yer mak'er" poate fi considerata un experiment...cu umorul. Pe prima dintre ele i se da voie lui Plant sa se joace in voie(de fapt toti fac acelasi lucru) sa zbiere, sa nu tina cont de nici o regula muzicala. M-am gandit de multe ori la un copil care scoate limba <carati-va ipocritilor>"Ain't gonna call me Mr. pitiful, no!/I dont' need no respect from nobody". Oricum e foarte greu digerabila...treaba asta(nu pot sa ii spun piesa). Nici in Dancing Days, 'mesajul' nu e usor de descifrat(lol) "I told your mamma I'd get you home but I didn't tell her I had no car", aceeasi ironie proiectata de data asta pe un fond MUZICAL. Atrage atentia sunetul strident realizat de chitara lui Page...Ultima piesa e un ac infipt in pielea foarte 'delicata' a industriei muzicale.(cel putin asa o vad). Aparusera la acea data (1973) trupe care se dedau sentimentalismelor de prost gust. "All those tears I cry ay ay ay ay ay" 'Versurile' astea scrise in batjocura ma fac sa ma gandesc si la 'muzica' romaneasca de azi...Ce grozava e partea in care simuleaza furia, apoi durerea.'mad, mad, mad"/"sad, sad, sad". M-a surprins alegerea urmatoarei piese "No quarter", care e fara nici o indoiala, punctul maxim al albumului. E prea mare contrastul care se realizeaza intre ea si precedenta. Au vrut prin prapastia asta sa arate ca acelea trei reprezinta doar o gluma, ca Zepp ramane in principiu o muzica intunecata, mistica ...? Se incepe prin evocarea lui Thor, insa nu e nimic de prost gust (probabil asta cautau ei pentru Led Zeppelin IV, dar s-au ales doar cu Battle of evermore). Iti da niste senzatii foarte ciudate: ca si cum ti-ar atinge gheata varfurile degetelor... Clapele din inceput m-au facut sa ma gandesc la desertul etern strabatut de razele lunii, in "Dune". Ar mai fi ceva de remarcat :versuri foarte bune, al caror inteles nu se poate deduce numai din "Lord of the rings"..cuvinte care reusesc sa infioare "The dogs of doom are howling more". Imbinarea aceasta perfecta intre partea lirica si cea muzicala e un varf in cariera lor (exceptand Stairway...). Albumul se sfarseste prin "The ocean"...dar e destul de greu sa o asculti dupa ce ai in tine gustul lasat de CEEA CE A FOST INAINTE. Poate ar fi trebuit totusi sa incheie cu No quarter, iar piesa asta sa o strecoare pe la mijloc. O mostra zeppeliana de buna dispozitie. "Singing in the sunshine, laughing in the rain ". E construita destul de simplu, insa are forta.
Am reascultat albumul si mi-a dat o stare deosebita. Aproape ca ma intreb "sa fi fost steaua aia luceafarul de dimineata?"...S-ar putea sa ma amagesc totusi.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
