Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Sa tot fie vreo 3 ani de cand stateam intr-un bar impreuna cu domnul Cora si un prieten comun, Remus Cernea, la un coniac, o bere, respectiv un suc. Ca de obicei, domnul Cora isi contempla nimicnicia in stilul autoironic ce-l caracterizeaza. Eu radeam, pana m-a lovit cu o chestie: “Uite ba, cand era la varsta mea, Tilo Wolff a scos ELODIA!”. M-am oprit din ras si am inceput sa calculez. Incet-incet, ne-am dat seama ca la varsta lui Remus scosese STILLE, iar la varsta mea INFERNO. Am ramas undeva pierdut, ingaimand mai mult pentru mine: “Da ba, la varsta mea a scos INFERNO!". Tarziu am fost cuprins si eu de sentimentul domnului Cora… “Da ba, la varsta mea a scos INFERNO. Si eu…”
Prima caseta cu Lacrimosa mi-a cazut in mana prin ’96. Mi-o vanduse un coleg crezand ca e cu balade (!!!). “Ia-o ba, ca e cu satanisti d-astia, d-ai tai. Tare de tot! Uite: Inferno!” Nu mai ascultasem niciodata, dar eram fascinat de noul (pentru mine) curent gotic, si am luat-o. Primele doua piese mergeau excelent. Un intro reusit; o ia incet, o framanta, o coace, si in final se ajunge la un rezultat de exceptie. Versiegelt Glanzumstromt a fost insa momentul care m-a covarsit. Mi s-a parut de atunci ca au un sunet foarte heavy, chiar daca sunt catalogati drept trupa gotica, si tot de atunci cred ca au un tobar excelent care ridica mult valoarea trupei. Piesa tipei, Anne Nurmi, nu mi-a placut, lucru ce s-a confirmat si pe urmatoarele albume. Apoi istoria s-a repetat: piese minutios elaborate, combinand pasaje moi, melancolice, cu dezlantuirile heavy cu iz de anarhie organizata (bas, chitari, voce, coruri, tobe, clape, toate mergand pe linia tavalugului metal). Iese din tipar Copycat, care este tavalug de la cap la coada, genul de piesa care te face sa dai din cap, sa sari, sa te arunci in cap, sa te ridici si s-o iei de la capat.
Deci, un album pe care merita sa-l ai in raft la indemana, si pe care nu se-asaza praful. Are genul de muzica pe care la inceput o agreezi, pe urma incepe sa-ti placa, si dupa un timp realizezi ca esti innebunit dupa ea. Trec ani si-ti dai seama ca va ramane intotdeauna in raftul acela cu albumele "speciale". Trebuie sa remarc din nou, fiind primul album Lacrimosa pe care l-am ascultat, ca m-a atins undeva adanc ideea gradarii, de a incepe foarte pasnic, a pregati usor-usor terenul si a lovi apoteotic pe final. Probabil pentru ca si eu am incercat de multe ori tactica asta. (“N-ai vrea sa asculti un Renaissance, ar merge si Led Zepp, daca-ti place, iti dau AC/DC, stii, am si Metallica, nu vrei Sepultura!?”). Nu cred ca este cel mai bun album Lacrimosa, dar cred ca este primul (dpdv cronologic) dintre cele valoroase.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
