Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Baietilor entuziasti de pe Battle hymns nu le mai putem acorda acelasi credit de simpatie. Pe Into glory ride isi aroga deja prea multa importanta, iar calitatea slaba a compozitiei intra in conflict cu gravitatea intentionata a albumului.
Care incepe cu cel mai tampit intro pe care il cunosc si nu se poate spune ca are vreo idee de organizare. Realizarile ManOwaR au in general o poveste proprie, cu introducere, puncte culminante, momente de destindere, parti furioase, chiar extatice, iar finele e de obicei in mare forta. Aici nu este cazul. Piesa 1 este un rock’n’roll pueril continand motivatia actului sexual din primele secunde (“I’m the warlord of the road, What the hell do I care”), dupa care 40 de minute ne afundam in fantezii inspirate de Conan, exploatate liniar de-a lungul a sase compozitii. Tot in 1983, inainte de inregistrarea albumului au fost realizate inca trei piese in aceeasi maniera - Defender (aparuta pe epul omonim in 1983 si reluata pe albumul Fighting the world), Bridge of death (de pe albumul Hail to England 1984) si Guyana (de pe albumul Sign of the hammer 1984) – toate lente, extinse si itinerante.
Fiecare piesa, exceptand Warlord, este proiectata ca o mini-saga, cu incantatii odiniste si coruri, abuzand pompos de tempoul redus si de repetitia unor teme. Incercand parca sa ascunda faptul ca piesele nu dispun de suficient dramatism si material creativ, periodic se puncteaza exagerat de mult pe baterie pentru a lega cumva pasajele, ca si cum ar reaminti insistent ascultatorului ca portiunea imediat urmatoare are ceva esential de comunicat (soloul piesei Gates of Valhalla este macelarit din cauza asta). ManOwaR experimenteaza pentru intaia oara excesul. Am impresia ca la momentul aparitiei, Gloves of metal a fost piesa in care cuvantul “metal” aparea de cele mai multe ori (frecventa = 9). Nu stiu daca istorico-statistic aprecierea este corecta, dar in mod cert e prima oara cand repetitia acestui cuvant are sanse de a irita.
Desi tranzitia de la simplitatea albumului de debut la un material greoi si diferit pare nenaturala si dezorientata, denotand si destul amatorism, Into glory ride a fost util in istoria formatiei. Preocupati mai putin de alinierea catre tendintele heavy metal din 1983 sau de largirea bazei de fani, ManOwaR s-au axat pe sporirea greutatii in sunet si in atmosfera. Si-au vazut de obsesii, mai exact. Iar in aplicarea acestui plan au facut apel la sacra doctrina sabatica – greutatea are mai mult a face cu lentoarea si convingerea, decat cu viteza si zgomotul (vezi thrash). O alegere destul de originala, ce ne permite sa vedem si parti bune! Privit strict ca experiment, albumul aduce ceva inedit in contextul vremii. Media pieselor de aproape 7 minute? Efect cinematografic (=epic)? Reciclare de idei Black Sabbath fara a se ramane in muzica anilor ‘70? E adevarat ca baietii intind pelteaua destul de mult, dar atare lungime ocazioneaza unele momente putin explorate in heavy rock. Secret of steel si Gloves of metal sunt exemple ca heavy metal-ul se poate face si altfel decat in maniera NWOBHM sau hard/glam americana. Solistica de bas evoluand alaturi de chitara in Secret of steel este si acum rar abordata in gen, iar partile contrastante lente melodice alternand cu cele apasatoare din Hatred sau March for revenge au o doza de tensiune ce nu este neglijabila, chiar daca per ansamblu piesele se ineaca. Am afirmat ca Battle hymns este singurul album pe care se simt influente ale altor trupe. Fara a exagera continutul acestei afirmatii, cred ca pe Into glory ride, indiferent de ideea si calitatea de abordare (sabatica, rock’n’roll), compozitiile suna a ManOwaR si a nimic altceva, fie ca e vorba de tipetele lui Eric Adams, de vocalize profetice sau de rasete arogante, de sunetul de bas ascutit, de interludiile lirizate sau de ritmurile de mars (Revelation).
ManOwaR nu se multumesc doar sa spuna “suntem grei si adevarati”, au si pretentia sa fie luati in serios. Zambim la imaginea a patru flacai in chiloti de blana, agitand sabii si proclamand noul ev al metalului adevarat, dar in ’83 Kerrang i-a pus pe coperta cu un titlu pe masura “the new barbarians”. Into glory ride e primul album ce are inscris sloganul neiertator “Death to false metal!”. Tot aici apare si sintagma “metal kings”. Se pune problema cat de adecvata era aparitia unui asemenea material in 1983. Multi ar zice ca aparitia unui album ManOwaR nu este oportuna nicicand. Putin relevant pentru ascultatorii actuali, albumul a fost insa un pas inainte pentru trupa si cu impact in underground (ManOwaR devenise brusc o trupa “extrema” prin muzica si mesaj). S-a spus ca acesta este albumul doom al celor de la ManOwaR si anticipeaza viitoarele productii de gen. Am intalnit multe interviuri in care trupe de doom/death/grind citau Into glory ride drept album de referinta (Incantation, Pantera, Morbid Angel, Unleashed, Edge of Sanity, Death, Cannibal Corpse, Malevolent Creation, Nile etc.) si nu ma mira. De altfel, dupa cunostiinta mea, cele mai multe preluari ManOwaR facute de trupe extreme au fost extrase de aici (Morbid Angel si Incantation au cantat Hatred in concerte, amintesc si de amuzanta Gloves of metal in versiune Anal Cunt, avandu-l ca invitat pe Phil Anselmo etc.).
Cred ca Into glory ride este unul dintre acele albume urate si prost facute, care au deschis insa drumuri, datorita unei seminte de originalitate, influentand totodata prin excesul (de zel sau de monomanie) de care dau dovada (alte exemple din aceeasi categorie ar fi Bathory I, Slayer Show no mercy etc.). Into glory ride ramane prima incercare de heavy metal “cinematografic” cu 15 ani inainte ca Rhapsody sa proclame “metalul holywoodian” sau ca Blind Guardian sa ne ofere Nightfall in middle earth! Distributia si montajul pune insa acum probleme de discernamant pana si celor mai vajnici fani ai trupei.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
