 |
The Dark Side of the Moon (1973)
12 Ianuarie 2004
de Ioan Cora |
 |
Albumul asta a avut norocul sa se bucure de o intensa campanie de marketing. Altfel, ar fi avut acelasi statut ca un Red - King Crimson sau un Nursery Crime - Genesis (doar doua exemple) - albume chintesentiale pentru prog rock dar, care, sunt cunoscute doar in cercurile celor interesati de muzica. E clar ca nu doar atat a fost suficient. Deja la 30 de ani de la aparitie nu se mai stie exact ce e cu albumul asta. Dar este cert ca toata lumea a auzit de el (lumea care asculta macar un post de radio). Capacitatea de a propune un demers artistic de masa viabil fara a face vreun compromis ce tine de comercial face parte din seria evenimentelor singulare ce au avut loc in istoria culturii. Nu cred ca exista categorie de ascultatori care sa nu fi apreciat acest album. De la thrasheri la discomani, de la blackeri la raperi, de la clasici la prog-eri toata lumea a cazut de acord ca Dark side of the moon e un album excelent. Bine ..bine! Exista oameni care spun ca Dark.. este cel mai bun album din istoria muzicii. Dar deobicei fanatismul asta se manifesta la persoanele ce se afla la inceputul calatoriei in istoria rock-ului. Si pana la urma e chiar bine sa se intample asa... Cand ai auzit ultima oara o asemenea afirmatie? Vorbeam cu un prieten care imi spunea ca, pana la urma, normal ar fi ca fiecare persoana sa aiba Red-ul ei (referire la albumul King Crimson pe care-l asez ca numarul 1 in orice top de muzica). Reformulez si spun ca fiecare persoana are sau ar trebui sa aiba Dark-ul ei. sau "Any colour you like". Si de ce nu se intampla asa?
Nu voi vorbi despre vreo piesa de pe acest album. Dar voi incerca sa fac o analogie oarecum fortata dar destul de sugestiva. M-am gandit de multe ori ca audierea acestui album seamana cu o lectura a lui Platon. Fiecare cititor va intelege ce poate in functie de capacitatea intelectuala sau de deschiderea spre nou. Platon poate fi citit ca o poveste cu pilde frumoase sau ca o carte de filozofie ce ascunde la fiecare pas diferite intelesuri ascunse. Asa e si cu Dark side-ul. Poate fi ascultat ca un mediu ambiental sau poate fi CITIT. Poate fi descoperit. Nimic nu este intamplator. Fiecare nota muzicala construieste sau darama ceva. O auditie constienta seamana cu o spalare de creieri. Parca despre asta vorbeste Waters in versurile albumului: despre nebunie.
Coperta albumului confirma ideea anterioara. Spargerea luminii ofera fiecaruia dintre noi ceea ce ne place. Acum trebuie sa ne gandim cum ascultam acest album. De la stanga spre dreapta (lumina - spectru) sau de la dreapta spre stanga (spectru - lumina)? Cu cateva luni in urma stateam la birou - lucram ceva - si ascultam cu o placere vizibila Dark side of the moon. La un moment dat un coleg ma vede si imi spune: ' Cora! Ma uit la tine si ascult. Parca ai fi in ultimul vagon al unui tren si ai flutura o batista cu o lacrima strivita intre pleoape.' 'Si cui i-as flutura batista?' intreb eu... 'Cui? Tineretii tale....'
01 Octombrie 2004
Recomandare online-shop
02 Octombrie 2004
Ovidiu Crisan (ovidiu_crisan @cluj.astral.ro)
In sertarul biroului meu printre alte mici unelte uzuale se afla si o lupa. O lupa pentru filatelisti pe care o folosesc de ani buni cand e nevoie sa vad detalii minuscule a unor documente. Ca orice lupa ea mareste dar in acelasi timp "alunga "spre extremitati, marginalizeaza, orice vecinatate a obiectului atentiei mele.
In 1974 am smuls parintilor bani pentru primul meu casetofon. Imediat dupa aceea maruntisul de buzunar era tezaurizat cu grija ca sa-mi cumpar muzica... si tigari. Prima caseta comandata unui amic si platita in avans, trebuia sa aiba pe ea Suzi Quatro. Platisem in avans o suma indecenta pentru asta dar am fost pacalit evident, omul nici n-avea ce cerusem eu si mi-a dat sa-mi inchida gura o caseta uzata pe care pe prima fata era Led Zeppelin iar de a doua Pink Floyd-The dark side of the moon. Eram suparat, isi batuse evident joc de mine. Peste o saptamana insa uitasem nu numai de Suzi Quatro ci si de toata muzica de felul acela. Descoperisem o alta muzica. Despre LZ nu vreau sa vorbesc acum,pentru mine ei au devenit aproape o religie.
Peste putina vreme ascultasem tot ce au scos inainte Pink Floyd. Am ascultat si tot ce au scos dupa. Dar in focarul lupei mele a ramas The dark side... si Wish you were here. Albumele lor anterioare ca si cele de dupa mi-au placut in grade diferite dar in mintea mea pareau doar facute sa le incadreze pe acesta doua. Lupa mea le marginaliza spre extremitati pentru ca doar cele doua minunatii erau in stare sa-mi produca o anume emotie pe care o simt la fel si azi cand le ascult.
Imi aduc aminte foarte bine ce se-ntampla la spartul chefurilor noastre de adolescenti.Dupa o noapte de dans pe muzica disco si blues-uri febrile dansate cu veioza ascunsa dupa fotoliu, ascultam The dark side... Obositi, ghemuiti prin unghere, pe covor, pe colturi de pat, intr-o tacere absoluta eram infasurati de muzica asta care parca ne ducea intr-o alta lume... Si totusi emotia de care pomeneam nu este pentru mine o fluturare de batista catre adolescenta... The dark side... era prea densa/maturizanta pentru asta. Uite, imi vine acum in minte titlul unei piese a fetelor de la Catena : Copii carunti. Cam asa ne simteam cand ieseam de la chef sa zgriburim in statii de autobuz, nedormiti, cocliti de bauturi lichioroase, hipnotizati de Pink Floyd si parca mirati ca orasul e totusi la locul lui.
|
