 |
Este un album special al binecunoscutei, inca de pe atunci, formatii Iris. Ar fi putut fi ultimul moment discografic realizat de celebra trupa romaneasca, daca roata norocului nu s-ar fi intors. De ceva vreme treburile nu mergeau corespunzator asteptarilor celor implicati, muzicieni sau fani. Concertele din ce in ce mai rare si factorii de presiune pentru schimbarea stilului, cu greu acceptat de cenzura, reprezentau doar fondul unor probleme interne cu care s-au confruntat majoritatea formatiilor profesioniste de la noi. In aceste conditii, LP-ul poate fi considerat un posibil testament muzical.
Cum aparitiile discografice erau rare, pentru unii chiar imposibile, al treilea album scos de o formatie insemna deja o performanta. Faptul de a avea trecuta in dreptul tau o astfel de aparitie, iti dadea posibilitatea de a exista, de a ramane in memoria celor care te-au cunoscut, uneori chiar de a le face unor generatii viitoare cunostinta cu tine.
Albumul pare gandit, realizat in jurul piesei "Floarea de Iris". Dealtfel aceasta piesa cu mesaj, unul foarte personal, o lamentare devenita imn si totodata crez artistic pentru protagonisti, este singura creatie de pe album care a ramas in repertoriu odata cu trecerea timpului si care si-ar putea gasi locul pe un Greatest Hits. Alte doua repere sunt coperta lui Alexandru Andries, reusita precum majoritatea realizarilor artistului, si titlul:"Nu te opri!". Se poate constata un sentiment mioritic de supunere in fata destinului potrivnic, cuplat cu dorinta de evaziune prin dizolvarea cu substanta divina, cosmica, mai degraba decat izbavirea prin lupta. Altfel zis, titlul este generos, coperta buna, mesajul transmis si soarta acceptata (cu mare parere de rau). Iubitorii muzicii rock (evident, simpatizanti ai Iris-ului) asteptau totusi (mult) mai mult, si anume sa asculte (un) rock interpretat de una dintre putinele formatii romanesti care le puteau oferi asa ceva.
Faptul ca piesa titulara este semnata de Romeo Vanica, persoana din afara trupei si in acelasi timp redactor muzical (inclusiv al albumului de fata) si ca aceasta este total nespecifica formatiei (care nu o poate interpreta onorabil, dealtfel neavand ce), trimite cu gandul ca acesta a fost pretul aparitiei discografice (sau o parte din el). Restul pieselor sunt asemanatoare celor de pe albumele anterioare, dar nu au o viata proprie, suna parca tragic.
"Viata e totul"(1) incepe in mod nespecific cu un pasaj de claviaturi, care nu are prea multe in comun cu piesa, dar care ofera iluzia ca aceasta, eventual intreg albumul, sunt elevate. Este exacerbat monumentalul.
"Uita tot ce-a fost"(2) ridica intrebarea unde sunt ascunse cele doua chitari solo. Piesa trimite spre Scorpions ("Rock you Like a Hurricane"), dar nu lipsa originalitatii este cea care conteaza aici ci faptul ca sunt probleme cu basul. Linia sa este atat de saraca incat nici macar claviaturile (inutile in Iris) nu pot compensa lipsa semnalata.
"Floarea de Iris"(3) incepe dupa reteta, cu orga, pentru ca apoi ceea ce a facut clapa sa fie reluat ca atare de chitari. Ca "surpriza", intra si tobele la un moment dat.
Daca am cauta asemanari intre "Bolta noptii"(4) si o piesa din rock-ul de expresie britanica, am putea ajunge pe la "Smoke On The Water". Totusi Ion Dumitrescu – percutie, Cristian Minculescu – voce, Mihai Alexandru – chitara, Valter Popa – chitara, Doru Borobeica – bas ofera o viziune originala asupra temei muzicale care ar putea aduce cu cea a Deep Purple-ului.
"Eu si cu tine"(5) aminteste de un Iris mai vechi, din perioada albumului 2. Ar fi o partea a doua de la "Strada Ta". Solo-ul de chitara este mai interesant (n-ar fi stricat insa o viteza mai mare de executie)
"Ploaia de vise"(6) incepe cu un magistral efect de ploaie realizat pe clapa. Se aud si tunete. Printre toate acestea, Cristian Minculescu canta o piesa cu care n-ar fi putut ajunge niciodata celebru, nici macar intr-o tara ca Romania.
"Ore tarzii"(7) este cea mai valoroasa piesa a albumului, amintind de momentele din perioada primului Iris. Este momentul sa semnalez gravele carente de preluare a sunetului de catre specialistii Electrecord, care si-au batut joc de acest moment muzical (si nu numai). Ar fi fost inspirat ca albumul sa sa fi terminat aici. De altfel ornamentele de final sunt demne de o veritabila incheiere de capitol.
Invitati pe Nu te opri! sunt Eugen Salceanu, Dan Stefanica – claviaturi, Gigi Pavel – saxofon pe piesa omonima: "Nu te opri"(8). Despre aceasta nu vom mai vorbi, ramanand ca cititorul sa-si formeze parerea fara comentariul nostru. In 1988 am stat la o coada de cam o suta de metri pentru a achizitiona acest al treilea album Iris. Nu stiu care a fost tirajul, dar stiu ca nu l-am vazut stationand prin rafturi. Si mai stiu ca atunci mi-am propus sa imi rezum colectia materialelor cu indragita trupa la doar primele trei aparitii, ceea ce pana in prezent s-a si intamplat.
|
