 |
Imi aduc aminte ca prin 94 sau 95 "devoram" cartile lui Eliade... si ascultam Clouds si Wildhoney. Si mai imi aduc aminte ca citeam "Sacrul si profanul", ce are un intreg capitol dedicat fiintei primordiale TIAMAT. Ma abtin sa mai spun prea multe despre vremurile de demult… nu de alta dar incep sa ma aseman cu Itic si Strul care s-au intalnit dupa zeci de ani si spuneau ceva de genul: "Mai tii minte Auschwitz-ul???? Ce vremuri!!! Ce vremuri…..". OK… gata cu gluma...
Cu TIAMAT s-au intamplat multe din 95 pana acum. Au evoluat??? Putem sa spunem ca DA atat timp cat credem ca evolutia este prin natura ei un lucru bun. Putem sa spunem NU daca suntem adeptii ideii ca evolutia este o stare precara de fapte ce nu prevesteste nimic bun. Opinia mea personala este ca Tiamat a ramas, ca si in cartea lui Eliade, o legenda frumoasa… dar moarta. Mi-e foarte greu sa accept ideea ca Tiamat incearca sa exploreze taramuri spirituale ca : bucuria, romantismul si chiar fericirea. Pur si simplu nu se potriveste. One size can’t fit all.
Singura piesa ce mi-a facut inima sa tresalte cat de cat este "The return of the sun of the nothing"… si poate "Summer by night"… dar in rest… poezie. Poezie???? Din pacate si la capitolul asta stam execrabil…lipsa totala de inspiratie.
Cu versuri ca:
Always cold outside
And it’s freezing inside
Into the fire we ride poti avea, in cel mai bun caz, succes la gradinita. 
Si ca totul sa fie "perfect", Judas Christ se termina cu doua piese catastrofale. "Heaven of High" si "Too far gone" ma fac sa ma gandesc la monstrul marin Tiamat transformat intr-o simpla rama data drept momeala guvizilor. La intrebarea cine sunt guvizii o sa incep probabil sa ma uit pe tavan. Despre Judas Christ nu pot spune ceva deosebit… cred doar ca e simpatic de ridicol.
11 Noiembrie 2003
Grazziela Dan
Despre Tiamat credeam ca nu am sa pot vorbi vreodata de rau. Dar asta pana la Judas Christ. Desi achizitionat pe o palarie de bani in Viena anului 2002 (pentru ca in Romania ar fi trebuit sa dau mult mai multi bani pe un CD original Tiamat), m-a dezamagit in totalitate. Iar bomboana de pe coliva a fost chiar videoclipul promovat la SPINE, dupa mine cea mai nefericita piesa pe care puteau s-o promoveze prin videoclip si au facut-o in cel mai nefericit mod cu putinta. Daca inchizi sonorul poti foarte bine sa crezi ca asisti la o manea regizata mai acatari, in care el, sa fie cat mai ezoteric s-a ras in cap, iar ea, incearca in zadar sa-i fure lui Edlund macar o privire. Machiajul strident, chiar vulgar al celor doi este completat apoteotic cu inimioare si pernute de catifea rosie de zici c-ai poposit din greseala in oracolul unei scolarite de clasa a 5-a.
Unde sunt acordurile feerice din Wildhoney, sau chiar din Gaia? Ce s-a intamplat cu Edlund si ai sai? Simplu, s-au comercializat; au renuntat la ei, si-au negat pur si simplu identitatea. Si cand te gandesti ca prin 1994, am avut o revelatie cand intrand intr-un magazin de cartier, cu orar non-stop, (unde patronul ca sa nu fie furat si l-a angajat pe socru-su de 70 de ani sa stea noaptea la butic, chestie care se poarta si la case mai mari) repet, am avut revelatia ca printre sforaiturile batranului vanzator (pana sa-l trezesc sa-i cer cafeaua si pachetul de tigari de care aveam atata nevoie in sesiune!?!?) sa aud acorduri de pe Wildhoney. Am tacut palita, era un moment unic, l-as fi imortalizat, as fi chemat martori, dar era in zadar, cine asculta Wildhoney? Am uitat de ce eram acolo si l-am trezit pe batran mai mult tipand: "de unde se aud aceste muzici?". "De la radio, dar asta nu e de vanzare...", mi-a raspuns posac batranul. Au trecut ani. Am mai trecut prin acea zona, desi m-am mutat din cartier si de fiecare data am simtit o strangere de inima incercand nostalgic (a se citi zadarnic) sa regasesc batranul care asculta Wildhoney...
|
