Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri
Progresiv & Experimental
|
|
 |
Nattens Madrigal (1995)
22 Septembrie 2003
de Aron Biro |
 |
Intotdeauna am afirmat ca productia este furculita si cutitul cu care se mananca muzica. Din pacate, pe acest album sunt nevoit sa il mananc cu degetele si la sfarsit sa ma sterg de turul pantalonilor. Evident, am oricand alternativa unei portii de Anathema servita cu tacamuri de aur, dar, de dragul cronicii, am decis sa mai ascult inca o data albumul, cu speranta ca Muzici Si Faze o sa-mi suporte eventualele cheltuieli medicale. Sunt la a doua piesa si deja imi tiuie o ureche, intru in panica si decid ca aceasta cronica nu va fi prea lunga. Printr-o surprinzatoare intorsatura, lacunele si gafele celor care au initiat black metalul au fost ridicate ulterior la rang de trasatura estetica.
Nattens madrigal este, in mod clar, un album despre noapte transpusa din sfera vizuala in cea auditiva. Adica asa cum bezna te face sa nu vezi nimic si, dupa o vreme, duce la orbire, tot asa acest album te face sa nu auzi nimic si, dupa suficient timp, duce la surzenie. Am nimerit peste un interviu in care Aiwarikiar povestea despre frumusetea padurilor norvegiene pe timp de noapte. Jurnalistul l-a intrebat politicos ce fel de frumusete se poate vedea in absenta luminii iar intervievatul a incheiat in coada de peste cu ceva citate din William Blake privind largirea perceptiei.
In fine, ideea e ca albumul asta e o bezna auditiva, la intersectia intre gluma proasta si snobism exacerbat. Productia...cea mai proasta pe care am auzit-o vreodata. Coperta, iarasi o chestie din creioane colorate cu un lup care urla sub o luna in forma de mamaliga. Povestea are de data asta opt capitole care trateaza tema licantropiei si relatia dintre respectivii oameni lupi si mediul in care sunt nevoiti sa traiasca, un fel de varcolaci de-ai nostri. Tema, in egala masura fumata si fascinanta, ma trimite din nou cu gandul la Moonspell. Cam atat insa, daca pe primul album se gaseau elemente stilistice similare cu ce se aude pe Wolfheart, aici avem un album din cel mai infect black metal cu putinta. Daca Bergtatt a fost "black metal romantic", aici avem un tribut blackului retro gen Darkthrone si, prin asta, Nattens madrigal castiga un dram de justificare teoretica si completeaza o relatie de antisimetrie cu Bergtatt.
Usor surprinzator este faptul ca albumul este scos la Century Media care nu pricep din ce motive a tolerat ca acest produs sa le poarte egida, dar ma lasa oricum sa aflu ca, daca Bergtatt a fost o ambitie imbracata in incompetenta, aici avem de a face cu un album premeditat viciat, consistent in a pacatui si cu atat mai nesimtit. Diverse zvonuri s-au iscat in jurul aparitiei sale, cum ca Garm l-a inregistrat in varful unui munte, intr-o pestera, in dormitor, in podul casei sau, foarte plauzibil, sub banchiza. Copiii de pe mirc, canalul #witch, au la indemana tot felul de astfel de detalii. Am auzit si varianta ca Garm vroia sa cumpere o masina si banii de la Century Media au venit la fix. Intr-adevar, costurile unei astfel de productii sunt apropiate de factura curentului electric consumat pe durata inregistrarii.
Muzical, Nattens madrigal nu vrea defel sa iasa din canoanele trasate de inaintasi si parca vine un pic cam tarziu ca sa poata fi inscris in generatia de aur a ceea ce un prieten numea "hulpav black metal". La cele 43 de minute ale sale, e cu 40 de minute prea lung. Celelalte trei minute contin niste clape competente ce intervin spre finalul albumului, un intermezzo acustic pe prima piesa si un riff pe bucata Wolf and the passion, riff ce va fi reluat ulterior pe Themes from William Blake. Fiecare piesa incepe cu bagatu' in priza a sculelor si se sfarseste cu scoaterea lor din priza, adica zgomote distorsionate cu valoare de introuri si outrouri. Vocea este realmente pusa in valoare de soundul jegos in comparatie cu racnetele palide de pe Bergtatt. Bateria, care ar trebui sa livreze ritmul infernal necesar unui astfel de album, aproape ca nu se aude. Chitara ofera izolate momente de expresivitate, e o provocare sa le urmaresti si, inca o data, nu cred ca merita efortul. Viteza generala cu care se desfasoara muzica e mai degraba o calitate tehnica decat una estetica.
Or fi persoane pe lumea asta care au nevoie sa asculte asa ceva. Nu pretind ca am inteles acest album, insa ma uit cu scepticism la cei care au pretentia ca l-au inteles (dincolo de valoarea de tribut de care pomeneam). Nu pretind ca sunt un pasionat al misticismului viking, insa ma uit cu mila la cei care, nascuti fiind pe taramurile unor Dorohoi sau Calafat, au pretentia ca vikingii ascultau black metal si ca romanii o duc rau pentru ca vikingii au fost crestinati cu forta. Din pacate cam astia-s oamenii care apreciaza Nattens madrigal, cei care vin sa zica: "Daca Odin va hotari sa iti largeasca portile perceptiei, acest album genial ti se va dezvalui". Personal, in judecarea lui Nattens madrigal ma opresc la a accepta ca snobismul este necesar in evolutia artelor, chiar daca risca sa aiba manifestari deplorabile. Pana una alta eu realizez ca albumul dauneaza fiziologic aparatului auditiv si ma retrag pe balcon sa ma joc Sarpe pe telefonul mobil. Am ajuns la 944 de puncte; daca Odin va hotari sa va largeasca portile perceptiei, veti reusi si voi!
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
