Este un album cinstit de pop-rock (in intelesul anilor ‘70). Remarc influenta Beatles-ului, dar se pare ca lui Gabriel Litvin – chitara, double six, voce; Silviu Olaru – bas, flexaton, voce; Cristisn Madolciu – voce, percutie; Florin Dumitru – baterie, percutie si Doru Donciu – flaut, muzicuta, voce, nu le-a scapat nimic (in materie de cultura muzicala) din ceea ce se facuse in anii ’60. Si totusi forma adoptata de cei cinci nu este mimetica. Putem vorbi despre un stil personal in conditiile in care LP-ul de fata apartine perioadei timpurii a trupei, cand problemele conceptiei artistice si orientarii nu erau complet definitivate.
Remarc atentia acordata sunetului, aranjamentelor si temelor muzicale. Fiecare piesa se doreste o surpriza. Muzica a fost compusa de Gabriel Litvin (2, 6, 8, 11), Silviu Olaru (1, 3, 4, 7), Cristian Madolciu (5, 9, 10), iar textele de Gabriel Litvin. Piesele sunt realizate la un apropiat nivel valoric, fiind practic imposibil de individualizat una in dauna alteia. Se poate vorbi despre piese preferate, nu despre unele mai bune si altele mai putin reusite. Admir in cazul FFN intelegerea si insusirea limbajului rock universal.
Cei "unsprezece pasi" ai prezentului album sunt: "Zi cu zi"(1), "Fire de iubire"(2), "Marul"(3), "Lumea tangibila"(4), "Vizita"(5), "Sase cai albi"(6), "Oameni ce-ar fi putut sa fie"(7), "Copilul universului"(8), "Spirala timpului"(9), "Albumul"(10), "La despartire"(11).
Atmosfera generata de auditia trupei este una calma, meditativa, cu trimiteri spre oniric, dar fara o componenta metafizica. Alegerea temei cotidiene (la concurenta in acea perioada cu cea "monumentala") este inspirata, publicul larg putandu-se regasi in acest caz si in afara muzicii comerciale. In Romania acelor ani era la moda slagarul de tip italian…
Am intalnit (respectiv am fost contactat in scopul unei discutii de amorul artei) un muncitor "la vreo" cincizeci de ani, sighisorean, care cu ocazia Festivalului De Arta Medievala incerca sa-si impartaseasca experienta de localnic-membru al publicului in toate concertele din localitate pe parcursul a treizeci de ani. Omul spunea ca "i-a prins in concert" la viata lui pe Mondial, Phoenix, Sfinx, Progresiv Tm, Rosu Si Negru, Metropol, Pro Musica, Iris, Holograf… Singura mare trupa pe care a scapat-o a fost… FFN! Sigur, nu se poate trage o concluzie doar pe baza unui exemplu, dar privind "lista" propusa, in relatie cu o analiza mai larga a fenomenului rock romanesc, putem spune ca esenta a fost surprinsa. Domnul Parsifal (cu care am si baut o bere) mi-a confirmat faptul ca artistii pe care ii indragesc (ca familie spirituala) pot castiga cateodata batalia cu morile de vant… FFN, una dintre trupele de baza ale muzicii autohtone au adus multa bucurie in randul unui public care, cred eu, ar fi meritat mai mult decat i-a fost dat.
|
