 |
A Fine Day to Exit (2001)
22 Septembrie 2002
de Ioan Cora |
Tuturor ne plac femeile frumoase. De atatea ori mi-am dat seama ca ma aflu intr-o stare contemplativa la vederea unei femei interesante. Si tot de atatea ori incercam o anumita stare de tristete in momentul in care - sa zicem - se ridica si pleca din preajma mea, lasandu-ma cu frustrarea ca nu voi avea posibilitatea sa o descopar.
Aceasta este senzatia ce ma cuprinde la fiecare auditie a albumului "A fine day to exit". Cred ca acesta este in acelasi timp defectul si enigma acestui album Anathema. Dintr-un punct de vedere poti spune ca albumul nu-si gaseste finalitatea… E ca si cum incerci sa spui prea multe fara sa oferi solutii. Pe de alta parte poti spune ca enigma, starea de transa (a la Pink Floyd) constituie punctul forte. Eu cred ca "A fine day to exit" este un album excelent. Muzica celor de la Anathema incearca sa se impuna prin modernitate si melancolie. Chiar si coperta incearca sa combine aceste 2 elemente: vezi telefonul mobil, masina, can-uri de bere si Marea.
Daca ar fi sa reprosez ceva : lipsa omogenitatii. "A fine day to exit" incepe in forta cu 2 piese superbe, ca apoi sa se stinga incet ..incet pana la ultima compozitie "temporary peace". Ultima piesa foloseste un cliseu deja devenit comercial. Durata ei este de aprox 15 min din care 10 min auzi marea, pescarusii,etc…. Probabil ca ideea celor de la Anathema (mai degraba a casei de discuri) a fost sa sugereze "iesirea in decor" a modernitatii. Inclin sa cred ca subtilitati de genul asta sunt doar bazaconii. Ramane de vazut.
"A fine day to exit" este un album pe gustul meu. Starea de frustrare indusa de Anathema ne face, poate, sa ne gandim ca nepasarea noastra nu este decat un fenomen trecator in lumea asta nepasatoare.
01 Ianuarie 2005
Recomandare online-shop
26 Martie 2005
Lucian Mocuta (mocuta_lucian @ yahoo.com)
Am impresia ca acest album are ceva specific, ceva ce nu gasim pe cele anterioare. Eu cred ca este MAREA. Da, marea pe care o zarim pe fundalul copertii discului. In momentul in care am vazut coperta albumului in discutie am fost sigur ca am de-a face cu o creatie aparte. Am avut sansa sa vad si videoclipul piesei de deschidere, Pressure, si atunci m-am luminat si mai mult ca si la primele auditii. Este vorba despre un individ care pare sa isi fi pierdut perechea si care conduce masina nebuneste pe autostrada cazand prada a tot felul de stari de deceptie si melancolie (asculta chiar Pressure la radio, nu de alta!). Intr-un final reuseste sa ajunga pe o plaja, unde isi parcheaza masina chiar in fata marii (iar din acest cadru este extrasa si imaginea de pe coperta albumului). Aici asistam la tentativa tipului de a se sinucide, lasandu-se prada valurilor, dar pana la urma nu are puterea sa o faca si se razgandeste. Vreau sa recunosc faptul ca acest album musteste de modernitate, lucru demonstrat de micile indicii de la bordul masinii: celularul, poza de familie, cutiile de bere etc; insa nu trebuie sa ne lasam pacaliti de faptul ca asistam la o simpla iesire la plaja, sau la un picnic de placere. In spatele semnificatiei clasice a marii din fundalul imaginii, ca spatiu infinit, nemarginire etc se ascunde inca un motiv: la fel de bine cum poate sa ocroteasca viata, sa o intretina, marea poate foarte bine sa ii si puna capat (sa o numim o reeditare moderna a nuvelei lui Hemingway: Batranul si marea). Iar asupra acestui de-al doilea aspect as inclina sa cred ca insista baietii de la Anathema (exista o varianta completa a copertei care mi se pare ca nu a fost data publicitatii si pe care am descoperit-o intamplator butonand pe net; pare a fi destul de convingatoare prin prezenta pistolului si a sticlei de whisky rasturnata - a se remarca de asemenea ca partea dreapta a imaginii este mai neclara, mai obscura decat stanga):
Si pentru ca tot am ramas la capitolul modernitate in muzica, vreau sa remarc piesa Panic, care mi se pare punctul culminant al albumului. In afara faptului ca este cea mai rapida si cea mai vie piesa, indraznesc sa spun ca ascunde o imagine hilara a unui Crist care atinge performanta de a fi extraordinar de actuala: "Dead heads lying in the corner/ Staring at me making me feel bad/ I put my hands up to my eyes/ But the holes in my palms let me find a way/ To corner you".
Temporary Peace este in sfarsit momentul in care marea pare sa isi fi regasit calmul initial, dupa ce a trait in ritmuri de Pressure, Release sau Panic alaturi de personajul nostru. Sa ni se sugereze oare indirect ca, de asemenea, Anathema sa isi fi gasit pacea dupa atata tumult si agonie? Da, pana la urmatorul album...
|
