Chiar daca si pe acest album avem de-a face cu un sunet departe de decenta – cel putin bass-ul lui Lemmy se aude mizerabil – piesele de pe Overkill au fost si au ramas o legenda in istoria rock-ului. Prospetimea rock’n roll-ului combinata cu “asprimea” celor trei membri ai trupei – “the gold formula” Kilmister /Clarke/Taylor – au facut ca Overkill sa fie considerat un album clasic al genului. Sau mai simplu: o referinta.
Auditia unui album Motorhead este de cele mai multe ori frustranta. In sensul ca nu prea intelegi cum naiba se intampla sa ajungi sa-ti placa muzica lor. Iar in cazul de fata te intrebi cum 10 piese ce dezvolta fiecare in parte cate o tema minuscula de 4 masuri poate sa te prinda in asa hal. Iar o ureche neexersata n-ar putea nici macar sa distinga piesele una de alta. Parca aud si acum “Zgomotul asta e muzica?” DA!!! Zgomotul asta e muzica si pe deasupra muzica buna. Nu e muzica intelectuala, transcedentala sau meditativa. E genul de muzica care se asculta atunci cand te simti bine, cand vrei sa te “pacalesti” ca asculti muzica heavy si de fapt asculti rock’n roll.
Vocea lui Lemmy este… vroiam sa spun fantastica. E vocea lui Lemmy! Pe bune vorbind, Kilmister n-are deloc voce. Pentru cineva care n-a ascultat niciodata Motorhead lucrul asta poate fi o bariera de netrecut. Depinde cum il percepi. Imi aduc aminte de vara lui ’91 cand mi-am cumparat Overkill-ul. Prima auditie am facut-o cu un bun amic Dan. La finalul casetei mi-a spus:
- Lemmy asta n-ar canta death metal nici picat cu ceara… Cum ar fi daca ar fi vocal la Napalm Death sau Entombed? Super…
Pentru o secunda m-am gandit cum ar fi daca s-ar intalni Superman cu Omul paianjen… Depinde cum ii percepi…
Faptul ca nici o piesa de pe album nu te plictiseste e o rara avis. Si acest lucru ii face pe multi sa spuna ca nu pot remarca ceva in mod special. Si da si nu. Dar ma doare inima sa nu spun ca Metropolis si Limb for limb m-au facut sa astept momentul cand voi topai in fata scenei pe care vor canta Motorhead. Mai remarc si charisma lui Kilmister. (Doar) vocea iti inspira o personalitate puternica (muzical cel putin) si impreuna cu sunetul “murdar” te gandesti deja la un public matur, barbos… ametit si fericit.
Partea proasta cu albumul asta – da! Exista si o parte proasta – sta in texte. R’n’roll-ul nu a excelat niciodata in versuri. Dar la Motorhead lucrurile stau mai mult decat penibil.
Only way to feel the noise is when it's good and loud,
So good you can't believe it's screaming with the crowd,
Don't sweat it, get it back to you,
Overkill, Overkill
No comment. Chiar acum ascult Metropolis. Nu prea poti sa topai pe piesa asta… Dar iti vine!!!
|
