Ma urcasem in tramvaiul 34. Tocmai imi cumparasem Bomber-ul si numaram statiile pana acasa. Nerabdarea era la cote maxime. Gasisem un loc pe scaun si-mi tineam capul sprijinit de geam autocalmandu-ma printr-o stare de semimotaiala.
- Biletele la control!!
Ufff.. asta imi mai lipsea. Bilet n-aveam. Bani nici atat. Ultimii se dusesera pe caseta cu Motorhead. Acte… La vremea aia nu umblam niciodata cu ele la mine. La urma urmei ce putea sa-mi faca !?
- N-am bilet! N-am bani! N-am acte! Pe controlate si pe luate…
Starea de stres exista. Ma si gandeam cum cei trei galigani de langa mine ma vor trambala pe cine stie ce coclauri… doar doar le pica si lor ceva.
- Bai Costica! I’auzi la asta! Pe controlate si pe luate? Face misto de noi!!
Si au inceput sa-mi controleze buzunarele. Au gasit Bomber-ul. Era o caseta nou nouta. Imbracata in tipla si cu mirosul ala de nou de pastic.
- Costica!!! Asta are doar o caseta la el cu o oratanie pe coperta.
- Daca a zis omu’ ca e pe controlate si pe luate… confisca!
Mi-au luat caseta si au plecat. Eram consternat.
- Stati un moment! Nu se poate! E caseta mea!
Cam asta a fost. Tramvaiul ajunsese acasa. Urmatoarea sursa de bani se preconiza sa apara abia peste o luna… M-am asezat in pat si incercam sa-mi dau seama ce pot sa ascult… Sa compensez cumva "marea" pierdere suferita cu cateva momente inainte. Si ma tot intrebam ce naiba or fi facut cu Bomber-ul meu Costica si compania.
Consider Bomber unul dintre cele mai bune albume de heavy aparute pana acum. Multe dintre piesele de pe el nu aduc nimic nou in comparatie cu precedentele. E adevarat. Dar modul in care au fost “amplasate”, productia mult mai buna, experienta si de ce nu inspiratia au facut ca muzica de pe Bomber sa te tintuiasca pe scaun de la prima - Dead man tell no tales - pana la ultima piesa Bomber.
Dead man tell no tales ne duce usor cu gandul la un film western. Dar nu suficient de mult cat sa cada pe panta ridicolului. Asta ar fi alt motiv pentru care Bomber a fost si ramane un album mare. Sa canti o muzica ce luata la bani marunti poate fi usor desfiintata, sa folosesti niste versuri semitembele, una bucata riff per piesa si sa iei totul la modul serios si sa nu pari ridicol. Asta e intre-adevar o performanta. Bine. Chestia asta e valabila si pentru o anumita conjunctura. Acel state of mind ce parca nu merge tradus prin stare de spirit. Piese ca Lawman sau Sweet revenge nu pot fi gustate niciodata cand esti “serios”. E ca si cum si acum as sta in patul meu de acasa si as plange dupa Bomber-ul confiscat de Costica. Atunci cand viata pare frumoasa (sa nu ne amagim) si lucrurile merg cat de cat bine state of mind-ul e suficient de relaxat pentru a accepta un album ca Bomber.
Cand am scris ca albumul asta te tine tintuit pe scaun am zambit putin in coltul gurii. Ma si gandeam cum naiba sa stai pe scaun pe o piesa ca Stone dead forever. Pai e tocmai piesa care m-a facut sa-mi cumpar toate albumele Motorhead. Ce as putea spune despre ea? Cam ce as spune despre toate hiturile Motorhead… Adica nimic. Paradoxul asta ma zgandare de cand am descoperit aceasta trupa. Fascinatia de a descoperi o piesa heavy cu o linie melodica sustinuta de bas si cu o chitara cu functie secundara m-a facut de multe ori sa spun ca Lemmy este unic. Doar i se spune Godfather of heavymetal. Sa nu exageram insa. Ramane sa remarc ca Motorhead face suficient “zgomot” cat sa faca sa crape de rusine trupele cu cinci sau sase oameni in componenta (bineinteles vorbim de trupe de heavy).
Restul pieselor (plus bonusurile pe de cd) nu sunt cu nimic mai prejos. De remarcat singura piesa pe care Lemmy nu este vocal Step down – are un parfum ce merita descoperit – si varianta live a marelui hit de pe Bomber. Si pentru a nu supara nici un fan Motorhead (nu ca mi-ar pasa :-) nu am cum sa uit Talking head. Alt riff memorabil si, poate, cateva versuri educative. La nivelul Motorhead… bineinteles.
Television screams, your face turning green,
Don't listen to the news,
Don't know what you hear, they never make it clear,
They like to keep your state confused,
Propaganda time, the official line,
You're hungry, you get fed,
Everlasting smile, you must convey their style, But they're just a Talking Head
|
