In 1997 am participat la lansarea acestui album, in magazinul Muzica, din capitala. Am intalnit o trupa in forma: componentii imbracati in negru, cu chipuri multumite, plini de energie si de dorinta de a canta publicului noile piese. Mi-amintesc in special satisfactia bateristului, Leontin Iovan, care a batut de parca "ii trebuia furtuna".

Dupa ce si-au inceput aventura muzicala ca urmasi Phoenix, dupa ce au fost balcanici, progresivi, hard-rockeri, apoi thrasheri suparati si gotic-doom metalisti, Celelalte Cuvinte ajung si "alternativi". Cel putin pentru acest neobosit periplu stilistic, cred ca Ispita merita atentie, cu atat mai mult cu cat trupa se prezinta aici la maturitatea muzicala si in conditii de studio potrivite. Fara a fi o capodopera, soliditatea albumului este generata pe de o parte de unitatea intre versuri, interpretare si compozitie, pe de alta de o anume diversitate a pieselor. Spatiul "alternativ" permite apropieri atat de rockul anilor ’70, cat si de zone metal, iar mixajul este presarat cu electro-efecte inspirate (posibil de creditat inginerului de sunet Alex Boita Perin – fost membru al trupelor germane de electro-gotic – Umbra et Imago si Dracul).

De la primele contacte cu albumul atrage calitatea sugestiva a versurilor. Am putea chiar spune ca muzica Ispitei aduce pe alocuri unui peisaj suprarealist, in care imagini ale unor planuri diferite se intersecteaza ciudat. Sunt de mentionat efectele ritmicii versificatiei si interpretarii, ale lexicului neconventional rockului si rimelor bizare (cristal / Taj Mahal, croi / soi, Dumnezeu / raul sunt eu, Decameron / Mammon, plumb / oul lui Columb etc.). Accentul de grai bihorean al lui Calin Pop pare, si acesta, venit din alte taramuri. Trecatoare, piesa discului, are un farmec creat tocmai printr-o frazare aparte. Scoase din contextul sonor, versurile cu acele "jurnale" sunt de-a dreptul nonsensice. Piesa merita ascultata, insa, macar pentru a-l auzi pe Calin Pop cum descrie vantul ce rascoleste file din viata.

Fara stapan, moment de deschidere, ar fi un crez si o aluzie la permanenta cautarii. Daca altii canta pentru fani, muzica ar trebui destinata celor "nestatornici", pentru cei ce "urasc pamantul ce i-ar strivi" (o metafora interesanta!). Ideea este dezvoltata in Pasarea de plumb, si se reintoarce la final, prin Boala de ganduri, apogeu de 6:24 min al albumului. Gradarea piesei merita urmarita. Versurile si vocea duioasa a lui Calin Pop care goneste pe tema nervoasa a furtunii, reusit sustinuta de alternarea unor efecte electronice cu riffurile, ne amintesc ca exista doar doua soiuri de oameni – invingatori si invinsi. Iar invingatorii nu au momente de victorie definitiva si nici atingeri de orizont, ei exista numai in masura in care nu se opresc.