 |
No Sleep 'til Hammersmith (1981)
09 Iunie 2004
de Ioan Cora |
In cazul heavy-metal-ului exista putine albume live ce au intrat in legenda. O legenda care ar trebui macar confirmata si dupa 20 de ani de la aparitia respectivului produs. Dar tinand cont de faptul ca heavy-ul este un subgen nascut de foarte putin timp, aceasta sita nu este prea darnica cu noi. As fi vrut sa spun ca heavy metal-ul este o muzica inca tanara. Din pacate nu este asa… mai degraba este un copil ce sufera de progeria.
No sleep 'til Hammersmith ar trebui sa reprezinte pasul spre maturitate pentru trupa Motorhead. Majoritatea trupelor mai vechi sau contemporane lanseaza pe piata un album live in momentul in care pot aduna din materialele precedente un best of acceptabil. (Ca o informatie colaterala prima trupa care imi vine in minte si la care debutul discografic a fost un live ar fi SBB - trupa de prog rock polonez binecunoscuta in mediile muzicale underground). La Motorhead, in mod bizar, nu se pune problema maturitatii. Albumul pare si acum o joaca de copii. E de fapt declaratia Motorhead – Eu nu o sa cresc niciodata mare. Hmmm… La nivel muzical cam asa s-a intamplat… Dar ce e mai important de remarcat e consistenta promovarii brandului Motorhead. Inca din anii 80 Lemmy si compania (a se citi promoteri) au acordat o atentie deosebita acestui lucru. Deja totul (muzica, logo, coperti) se invartea in jurul personalitatii lui Lemmy Kilmister. El si vocea inconfundabila vor consolida ceea ce cu totii numim marca Motorhead. Asta m-a facut in cele din urma sa nu categorisesc membri trupei ca fiind retardati. Aparitiile live – aparent nespectaculoase – reusesc sa-ti capteze atentia intr-un mod aproape subliminal. Intreaga naturalete marca Lemmy ascunde un intreg arsenal de tactici scenice. Nu glumesc!
E un deliciu ce se intampla pe albumul asta. In cazul in care nu ai ascultat piesele de pe albumele anterioare, surpriza e mare. Surpriza e si mai mare daca le-ai ascultat. Varianta live Overkill este de departe o borna de referinta in modul in care trebuie interpretata live o piesa de heavy metal. Ace of spades, We are the road crew, No class ne dezvaluie o componenta greu de gasit in ziua de azi. Pofta de a canta la modul carnal. Salbatic chiar. Erau inca vremuri cand puteai sa infigi un steag si sa spui: Asta e teritoriul meu!
Metropolis. Si aici s-a petrecut o metamorfoza. Imi pare mult diferita fata de varianta de studio. E pentru prima oara cand apar niste urme de tristete in muzica lor. E greu de spus si aparent ridicol. Dar Lemmy e uneori atat de sfasietor...!? Nu sunt ironic. Repet sintagma. E prima piesa Motorhead (varianta live) ce contine o componenta dramatica. Nu sunt ironic… Dar tot imi vine sa rad.
Alta chestie hai sa-i spun distractiva. Vocea lui Lemmy. Cand realizezi ca tipul asta vorbeste exact cum canta ramai siderat. Te intrebi cate tone de tigari si whisky a bagat pe gat ca sa ajunga sa scoata gajaiturile astea din gura. O voce simpatica foc… pana la urma.
Piesa Motorhead incheie discul. Fara a straluci insa. Cum nu a facut-o niciodata. Dar cand vine vorba de brand, lucrurile astea nici nu mai conteaza. (Parca si Manowar adopta the same strategy. Cu acelasi succes!)
Pana in acest moment (iunie 2004) nu am vazut niciodata live trupa. Doar niste inregistrari video. Si ma intrebam daca o sa pot dormi in noaptea de dinaintea concertului. Si in cea de dupa.
|
