"Metalchrist - un nume ce suna bine in orice limba" titra o publicatie muzicala prin '93. An in care rockerii romani inca mai imbracau colanti sau blugi stramti si basketi albi. O perioada cand Metalchrist sunt imortalizati de TVR – Intalnirea de la miezul noptii, drept singura trupa in care vocalul poarta tricou cu Megadeth si blugi turcesti (salvari), motiv de anecdotica printre rockeri. Tara este in plina anomalie, Electrecordul scoate discuri thrash, albume de chitaristica instrumentala autohtona au vanzari maxime (Octave), iar, pe piata vanzarilor de casete, citesc si ma crucesc ca Mahavishnu Orchestra si Obituary troneaza pe primul loc, cu cinci pozitii deasupra Madonnei.

Daca-mi amintesc bine, Metalchrist – Nihil sine Deo este al doilea album de metale grele inregistrat in limba romana, dupa Celelalte Cuvinte – Se lasa rau. Spunem "grele" doar pentru a separa cumva materialul de fata de obositul hard autohton practicat de celelalte trupe. Formatia practica un speed-metal imbibat cu tot ceea ce inebunea publicul acelor ani: Metallica, Helloween, Megadeth, Priest sau Manowar. Insasi numele trupei, Metalchrist, grav sau infantil, pare sa fi fost generat de acel context de fanatism rock. Trupetii (Gabriel Santus – tobe, Sorin Balanescu – chitara, Liviu Anghel – voce, Cristi Dobre – chitara, Luci Sandulescu – bas) canta cu o ambitie care nu lasa loc intre mimetismul involuntar si cel de conceptie… Oricum, prin ’90 – ‘94 nici nu era de gandit sa canti metal fara sa te stresezi sa faci la fel precum cei de afara. Cine prelua Metallica devenea un adevarat, si in contextul vremii era valabil cliseul de asumare a periferiei mentionat de unii sau altii... "heavy-metalul nu s-a nascut la Bucuresti si nici la Calarasi" (citat dintr-o trupa a vremii).

Albumul binedispune! Are un ton adolescentin martial cu o voce castrata si onomatopeica! Vocalul falseaza, tipa mult, uneori ai impresia ca isi va da duhul, dar le zice cu atat de mult avant, incat te face sa asculti albumul. Versurile sunt in spiritul timpului: nevoia unui justitiar, blestemul ce apasa in continuare, dansul arogant al sobolanilor, pacate, ura, scarba, rascruce de drum, noroi, lacrimi, ghiare, libertate si moarte. Instrumental, piesele nu-s tocmai rele. Fara sa exagerez, le-as vedea ca B-side-uri pe un single Hammerfall de ex. Albumul este relativ lucrat (patru luni in studio, produs de Transglobal Media), cu ceva insertii de efecte si clape, cuplu competent de chitaristi, iar timingul nu sufera de redundanta (11 piese / 41 min). Influentele sunt fructificate, putem spune, creativ in perimetrul heavy metal, si presarate cu citate din patrimoniul international al genului.

Astfel: Nihil sine Deo - intro pe clape ambientale nocturne, un fel de tacere ce precede batalia, de unde erupe Metalchrist – piesa instrumentala hotarata, cu tempo marsaluitor. O trompeta militara anunta Arme – speed metal amintind de primul Blind Guardian. Intr-un text cu soldati si iad vocalul ne-anunta ca "vom luptaaaaaaaaaaa!". E o nebunie sa auzi true-metal in limba romana!… Introul de furtuna ne aduce Nemuritorul, piesa inspirata din Highlander si Manowar, cu refren de cantec religios (efect amplificat si de versul "cu moartea pre moarte oprind"). Ceva mai convingatoare decat Nemuritorii de la Krypton. Acolo unde Krypton "zboara catre-o noua zi", Metalchrist "paseste printre tigve de oameni si cai".

Cu Semnul omului trupa intra pe teritoriul Walls of Jericho - goana speed si un melodic-solo bombastic a la Priest ori Kai Hansen… Un clopot introduce Stapin si satana. Este delicios cum pronunta vocalistii romani numele necuratului. Pentru "satanice gand, opreste-te acum!" tonul devine malefic (la fel si la Calin Pop in Spre care rai cand vorbeste de "SA-TAN!")… Dansul sobolanilor - thrashforaj viteza. Analogie – Phantasmagoria de la Annihilator… Viata ca o farsa aduce cumva cu Exodus era ‘85. Ar putea fi compozitia de baza a trupei. Probabil ca este si cea mai rapida piesa a rockului romanesc: sunet motorizat, breakuri agresive si un solo percutant (ceva in genul Kai Hansen meets Jeff Waters). Din pacate, vocalul ne tot ameninta cu ceea ce stie orice rocker, ca… "viata e grea si lumea e rea".

Nihil sine Deo are o calitate – este un album de fani in care entuziasmul sare la tot pasul. Caracterul de unicat al materialului (singurul speed metal romanesc), decenta instrumentistilor si veselia generala fac din Metalchrist un meteorit inedit in istoria rockului autohton. Titlul ar putea sugera chiar un posibil motto de studiat de catre alte trupe inainte de a se produce public… "Nimic fara nici un dumnezeu"!