Minorele gen major. Parca asa se numea o rubrica a revistei Rebus pre '89. Era vorba de niste jocuri de cuvinte (minore) ce revolutionau (la modul major) aspectele acestui hobby palpitant pentru unii si plictisitor pentru altii.
Sunt albume despre care poti vorbi la nesfarsit pe marginea muzicii. Altele sunt un punct de pornire cu totul special pentru… faze. Nevermind s-ar incadra perfect in cea de-a doua categorie. Si nu prea. Din punctul nostru de vedere (al romanilor), perioada 90 – 91 a reprezentat pentru ascultatorul de muzica o experienta oarecum stranie. Rock-ul devenise o moda in momentul in care occidentul il vedea ca si mort. Un rock muribund in care se simtea nevoia unei "alternative". Majoritatea tinerilor descopereau cu un delay de 5 sau chiar 10 ani trupe mari precum Metallica, Maiden sau Slayer. Si ma refer doar la perimetrul metalelor grele. Aparitia albumului Nevermind a avut un efect dublu in randurile rockerilor romani. Unu la mana ar fi sentimentul de contemporaneitate. Doi la mana: Atitudinea. Aici e toata smecheria. Nu trebuie sa ne ascundem dupa deget acum. Muzical vorbind, Nirvana n-a rupt niciodata gura targului. Aproape toate piesele se bazeaza pe niste linii melodice mai mult decat simplute si cateva inflexiuni vocale ce tradeaza frustrarea (sincera) marca Kurt Cobain. Ca frustrarea lui Cobain a devenit un fenomen de masa e deja o problema de marketing. Pot sa deviez mult subiectul si sa fac o analogie cu Sex Pistols. Dar e vorba de un alt capitol.
Frustrare si pesimism. Intr-o america si o europa marcate de o saturatie in plan muzicalo-artistic, difuzarea pana la epuizare a piesei Smells like teen spirit a insemnat o revolta minora amplificata la modul major de mediile massmedia. In societatile cu un grad acceptabil al nivelului de trai se poate sta la “gura sobei” si filozofa la nesfarsit pe aceste teme. S-a putut filozofa si in Romania in acea vreme. Imi vine sa rad cand ma gandesc ca nu se putea gasi un album mai bun pentru ciobanul din Miorita. Sa-si planga de mila in fata soartei potrivnice impreuna cu Nirvana. Come as you are pare a fi piesa potrivita.
Nu vreau sa descalific albumul care a facut ca grunge-ul sa devina un gen major. Dar nici nu e onorabil sa ne prefacem ca ne aflam in fata unei capodopere. Sunt destule alte albume de gen ce ofera un grad mult ridicat la nivelul perceptiei stilistice si estetice. Aici includ si atitudinea. Dar au avut nesansa (sau mai degraba sansa) sa nu intre in vizorul MTV-ului. De cate sute de ori am vazut Smell-ul pe sticla?
Kurt Cobain, David Grohl si Chris Novoselic au realizat un album ce va ramane mai mult ca sigur in istoria muzicii. Au deschis o bresa de dimensiuni semnificative si au creat un public pregatit pentru ceea ce va purta – in urmatorii ani – denumirea generica de rock alternativ.
Nu pot sa ignor piese ca Breed, Lithium sau Stay away ce au nascut atatia si atatia epigoni. Epigoni ce nu au inteles (din pacate) ca forma se poate sparge din lipsa de continut. Nu poti sa te faci ca suferi atunci cand nu suferi. Nu poti sa faci pe pesimistul cand esti un optimist. Cum nu oricine il poate substitui pe ciobanul mioritic. (Si nici pe cel vrancean sau ungurean)
Multe faze m-au insotit la fiecare ascultare a acestui album. Mult pesimism a amplificat Nevermind-ul in acele timpuri. La polul opus s-ar gasi un ascultator din ziua de azi. Chiar pesimist fiind. Cum mai poti sa ramai impresionat de sinucidere, scarba, alienare sau ura cand le vezi servite pe tava pe post de reclama!? Asa se intampla cand "vinzi" undergroundul. Nu a ramas decat un lucru de spus: In 1991 a aparut un album care isi face simtita prezenta chiar si in zilele noastre. Daca e bine sau nu…
29 Ianuarie 2006
Dragos Nicula (dnicula @ cfl.rr.com)
Minorele vor ramine minore.Totul este o creatie (sintetica) a industriei muzicale din America. Asa numitul "curent Seattle" sau "grunge" nu este altceva decit rezultatul unei dorinte (de altfel legitime) a unei generatii de a avea idolii ei. "Nevermind" este OK, ca si SMASHING PUMPKINS ("Mellow Collie..." sau "Siamese Dreams") sau PEARL JAM, dar se pierde in context ceea ce este cel mai important: Muzica. A fi deosebit nu inseamna neaparat mai bun, progres. Ma uit la tineri de 17-18 ani cintind cu patos despre ura, disperare, scirba de viata, etc. si ma intreb : Cind au avut timp sa acumuleze aceste sentimente ? Totul pare "fabricat" la comanda de o industrie "flaminda" de a face cit mai multi bani, prin creerea unor noi valori (din rumegus), false si dispensabile, de imi aduc aminte de Cenaclul Flacara si alde Valeriu Penisoara...
Progres? Regres?
S-a plecat de la zepelin, la planor, la avion, la turbo jet, la racheta. Progres, nu? S-a plecat de la blues si jazz, la rock, la metal, dar... au aparut apoi disco, rap, hip-hop, grunge, etc. Inca se mai asculta (si cumpara) PINK FLOYD, BEATLES, ZEPPELIN, DYLAN. Cine mai asculta (sau cumpara) , nu miine - ci astazi, "Nevermind" ??? Si am citit in reviste americane comparatii intre (geniul !!???!) KURT COBAIN si JOHN LENNON sau BOB DYLAN. Incotro, oameni buni ? Incotro ?
Cu respect,
Dragos Nicula.
|
