Prin 1999 ma aflam in magazinul Muzica. Periodic, in mijlocul magazinului se pune o cutie mare cu cduri si casete de-a valma, la preturi infime - compilatii de hituri trecute, manele, albume de Craciun ramase pana-n vara etc. Mare mi-a fost mirarea sa vad printre ele si niste casete cenusii, scoase si acestea la lichidare: Celelalte Cuvinte – Ispita. Nu stiu cine a fost responsabil pentru situatie – administratia magazinului, casa de discuri, publicul sau mana invizibila a economiei de piata. Am cumparat atunci cateva exemplare pentru a le face cadou prietenilor si mi-am dat seama ca vin vremuri grele pentru Celelalte Cuvinte.

Vremurile grele au inceput cu 7 ani de pauza (1997 – 2004) in care trupa aproape ca n-a mai concertat si a tras pe bani proprii un album pe care, in fine, o casa de discuri s-a hotarat sa il editeze. In conditiile in care nici una din trupele "colege" de generatie nu mai exista, iar cele care au ramas s-au reprofilat pe muzica usoara (nu ca ar fi facut muzica grea inainte), Cuvintele au o situatie incerta. Piata romaneasca de muzica este insuficient de dezvoltata pentru a sustine muzici cu tenta underground (chiar si muzicile comerciale cu cate o idee merg foarte greu, o exceptie fiind Vama Veche de ex.), o scena underground calitativa, in care Cuvintele sa aiba multumiri artistice, inca nu exista, iar trupa nu se poate cobori la nivelul acesteia pentru a fi acceptata. De fapt, inca de cand Dj Boros a demarat industria muzicala autohtona, nu s-a intamplat nimic notabil in privinta ambitiilor celor implicati. Rezultatul acestei situatii se numeste, in cazul de fata, NOS, o strutocamila prin care o trupa competenta incearca sa intre in mecanismul unei scene infantile. Versurile au fost reduse la un vocabular minimal (accesibil varstei de 8-10 ani), figurile de stil inlocuite de rime "nastrusnice", iar sonor, albumul ofera un pop-rock lejer, cu efecte timide si simplute, a carui receptare nu necesita o cultura sau obisnuinta muzicala prealabila. Chiar ma amuzam ca singurul moment criptic pe NOS este cand Calin Pop spune "megaocteti", iar in booklet scrie "MB".

Pentru a camufla compromisul, albumul a fost imbracat intr-un, zic ei "concept" (masini, dezumanizare), iar versurile si grafica incearca sa salveze aparentele prin ceva autoironii si aluzii la un infantilism tehnologic (a la Kraftwerk). Daca ascultatorul de muzica nu poate fi pacalit cu asemenea trucuri, potentialul public "mainstream", atasat mecanismelor de hituri, va ramane si acesta insensibil unui album care se remarca in primul rand prin cumintenie (=sinucidere comerciala) si al carui continut adreseaza mai degraba persoane iesite la pensie.

Albumul se deschide cu Turbo - o compozitie in proportie de 90% balada, cu versuri de genul "daca vrei gratie, calca fin pe-acceleratie"). Bucata sfideaza cele doua reguli de aur ale pieselor care se numesc "turbo" – 1. nu merge ascultata in masina 2. nu se poate face sex pe ea (…un vers precum "serie mica din ‘70" taie toate poftele carnale). O alta piesa in care viata e un drum?! Sa speram insa ca nu atat de banal si cu sfarsitul mai putin stresant decat un fade-out.

Zodia o piesa cu caracter mioritic, in care factori de stres cotidieni capata proportii de destin. Caracterul pervers si fatal al zodiei tehnologice in care ne inscriem este sustinut de un refren pe masura: "nai-na-na-na".

In aceeasi nota, www, piesa 3, imi aminteste parca de o matusa simpatica de 65 de ani pe care am invatat-o sa scrie e-mailuri la copiii din strainatati. Intre timp a invatat sa foloseasca si voice-chatul, dar calculatorul ramane pentru ea tot o masina de scris ceva mai complicata. Mi-o imaginez pe tanti Mirela scurgand o lacrima auzindu-l pe Calin Pop cum deplange induiosator vremile cand trimitea scrisori cu timbre adevarate. Altminteri, piesa este foarte profi realizata din punct de vedere al melodicitatii si accesibilitatii comerciale.

Masini – din nou o semi-balada pe teme automobilistice cu un final pe chitara ce ne spune totusi ca ascultam albumul unei trupe de rock. Aici, viata nu mai este un drum, ci chiar masina care merge pe drum, ce schimba "proprietari", "uleiuri", "supape" si la sfarsit ajunge la cimitir (care ne ofera rima albumului… "un decor cu spini/ un cimitir de masini").

TV, probabil cea mai cliseista piesa de la Celelalte Cuvinte – o bucata care ar putea apartine oricarei trupe din rockul romanesc al anilor ‘70 si ’80. Soloul de fix 25 secunde, cu un iz modern, datorita procesarii, nu inteleg ce cauta pe-aici, insa stiu ca CD playerul este prevazut cu buton de "skip".

Homepage ramane singura piesa ascultabila a albumului. Lenta si melancolica, in traditia Celelalte Cuvinte, aduce in atentie abilitatile lirice ale trupei. La final, nu putem concluziona decat ca "protocolul" erotic din "reteaua" indragostitilor ramane la fel de greu sondabil ca si inainte de auditia piesei.

Cinema si Acum - doua bucati la care de fiecare toleranta poate ceda. Remarc totusi ca pe Acum, intre min 1:32 – 2:07, gasim cel mai reusit pasaj al albumului, tipic trupei ca maniera.

Iarba prin par (bonus track, reinregistrare 2004 a hitului trupei din 1984), ajuta albumul sa treaca de pragul creativ, psihologic si comercial de 40 de minute si ilustreaza, in fine, o idee - anume ca nu orice poate fi suplinit de tehnologie. In cazul de fata, spontaneitatea si entuziasmul tineresc au fost inlocuite de un profesionalism sec. O varianta unplugged live, eventual cu improvizatie, ar fi fost mult mai interesanta.