|
Nigel Kennedy and the Kroke Band - East Meets East (2003)
15 August 2004
de Ioan Cora |
Copilul teribil al scolii lui Yehudi Menuhin a crescut intre timp. Deja i-au aparut riduri pe fata. Deja s-a maturizat. Deja are o experienta ce il poate arunca (proiecta) pe un plan muzical diferit celui cu care s-a consacrat. East meets east pare a fi la prima vedere o parafrazare a celebrei colaborari dintre Shankar si Menuhin. Si asa si este. Dar din pacate (sau din fericire…depinde cum privesti) totul ramane la nivelul para(frazarii). Ne raportam la celebrele proiecte West meets East.
In cazul de fata este vorba de intalnirea dintre un violonist de calibru Nigel Kennedy si o trupa din est… Din Polonia: Kroke Band formata din Tomasz Kukurba (viola, voce, flaut, percutie), Jerzy Bawol (acordeon) si Tomasz Lato (bass). Simplist vorbind… muzica traditionala sarbeasca, romaneasca… intrepretata impreuna cu un violonist ce este deja cunoscut pentru diferitele sale experimente ce cocheteaza cu rockul. (Vezi Hendrix concerto si Doors concerto). Ideea este, insa, ultra consumata de Bregovici si ai lui. Noutatea consta in faptul ca acum de “problema” se ocupa cu adevarat niste profesionisti ai muzicii. Si afirmatia nu are rolul de a diminua intr-un fel calitatile lui Bregovici sau Kusturica… oameni ce au exploatat la maxim aceste resurse. E vorba bineinteles de exploatare financiara.
Albumul se deschide in pur stil bregovician cu piesa Ayde Jano. Piesa sarbeasca tipica pentru nunti si distractie. Practic e imposibil sa nu te apuce topaitul cand o auzi. Si practic nu poti sa nu intrebi “E Bregovici?”. Urmata de Lullaby for Kamilla – o varianta slow pentru vioara a piesei anterioare. Din acest moment se desparte drumul ales de B si cel ales de Kennedy. Straniu si incitant sa auzi o vioara pentru elite adresandu-se “poporului”. T 4.2 – a treia piesa de pe album – preia tema dezvoltata anterior si o plaseaza undeva la limita improvizatiei si experimentalului. Auzim pentru prima oara pe album vioara electrica in interpretarea lui Kennedy. Vioara si vioara electrica sunt de fapt sarea si piperul albumului.
Eden (4) are un puternic iz de café-concert ce este intrerupt brusc de o vioara lautareasca. Aici se afla punctul slab al albumului pentru un ascultator din est. Si aici are de pierdut elitismul lui Kennedy. Nu a reusit sa captureze acea salbaticie ce o regasim cu usurinta chiar si la interpretarile de mana a treia din carciumile mioritice.
Dafino, Jovano Jovanke si Ederlezi (5,6,7) revin pe terenul binecunoscut bregovician. Ederlezi insemnand de fapt un semn de recunoastere si de asumare a statutului de urmasi.
One voice (9) aduce foarte mult cu compozitiile albumului Kafka 1996. Se simtea nevoia unei alunecari spre improvizatie sau spre genul de interpretare a coverului Fire, Fire. Poate ca asa ceva ar fi prefatat cu mult mai bine piesa 10 Tribute to Maria Tanase. Ascultatorul roman nu are nevoie de nici o prezentare.
One 4 time , Vino si Lost in time (11,12,13) ne dezvaluie un Nigel Kennedy ce nu este dispus sa renunte la latura calitativa in favoarea celei cantitative. Este vorba de exercitii de virtuozitate ce fac jonctiunea cu background-ul clasic al violonistului.
Kukush – ultima piesa de pe album – revine la nota primei piese. Concluzia albumului ne duce cu gandul ca muzica estului ar fi bazata pe ritm si pasiune. Perfect adevarat. Insa un singur lucru au pierdut pe drum: salbaticia.
East meets east este un album remarcabil in contextul post-postmodernist al anului 2003. Un produs ce poate fi receptat de mase mari de ascultatori fara a vulgariza scopul in sine de la care a plecat actul creativ. Recomandarea a fost facuta…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|