Odiseea Lemmy si compania a continuat si in 1982. Dincolo de faptul ca Lemmy n-are nimic de-a face cu Ulise si ca toate intamplarile (albumele) nu difera cu mare lucru unele de altele, Iron fist reprezinta (de data asta) un pas inapoi in cariera Motorhead. La nivel de riffuri sau ritmica nu s-a schimbat nimic in comparatie cu Ace of spades sau Overkill ..par exemple. Dar de data asta lipseste prospetimea si starea de spirit. Iron fist a fost ultimul album in varianta de trio: Lemmy Kilmister, Eddie Clarke si Phil Taylor. Certurile si disensiunile din cadrul grupului au culminat in timpul inregistrarilor si l-au facut pe Lemmy sa declare (peste ani) ca Iron Fist este cel mai putin aproape de sufletul lui.
Monotonia albumului – citita si(!) la nivel de stare de spirit – este intrerupta de cateva momente ce au ramas deja referinte in istoria grupului. Unul dintre ele este chiar piesa de titlu: Iron Fist.
You know me, evil eye
You know me, prepare to die
You know me, the snakebite kiss
Devil's grip, the Iron Fist.
Versuri de-a dreptul imnice pentru gastile de rockeri de la inceputul anilor 80. Nu trebuie sa ne mire faptul ca trupe ca Metallica sau Sodom au cantat coveruri dupa aceasta piesa. Cel putin coverul Sodom de pe pe albumul Persecution Mania reuseste sa sune mult mai bine ca varianta originala la nivelul perceptiei densitatii sonore si al soundului. Si cu toata cartea asta de vizita, nu se poate ridica la nivelul celor de pe Ace of spades. Pana la urma “feelingul” este de piese... mai vechi pe care s-au suprapus versuri… mai noi.
Acelasi lucru se poate spune si despre Speedfreak. O alta piesa plina de ritm si savoare. Dar lipsita de stare de spirit. Lemmy pare a canta cu entuziasmul soarecilor de casa pusi sa alerge pe mini spiralele montate special… pentru a alunga plictiseala. Cand auzi versuri ca:
Way too fast, way too fast
Gonna be the first and last
Shoot ya down, shoot ya down
Flamin' Wreck you hit the ground
Comparatia capata deja credibilitate.
(Don’t let’em) Grind you down si (Don’t need) Religion sunt piesele ce doresc sa aduca o componenta sociala in discografia trupei. Dar nu fac altceva decat sa (se) parodieze. Daca vor sa fie credibili trebuie sa cante piese ce s-au nascut si au crescut odata cu ei. Go to hell, Shut it down… Heart of stone. Parca titlurile astea par mai apropiate de spiritul trupei. Din nefericire, de data asta, ne-am ales doar cu cateva titluri…
|
