 |
Another Perfect Day (1983)
27 August 2004
de Ioan Cora |
Cooptarea lui Brian Robertson (ex Thin Lizzy) in formula Motorhead a fost o surpriza colosala pentru fanii trupei. Greu de recapturat senzatia de atunci. O comparatie ce se poate apropia de evenimentele de atunci ar fi inlocuirea lui Hetfield (Metallica) cu Martin Gore (Depeche Mode). Asprimea albumelor precedente nu se “fit-uia” cu imaginea sexy marca Robertson (pantaloni mulati, bentite de par, accesorii..). Privita retroactiv, miscarea lui Lemmy s-a dovedit castigatoare pe termen lung. Prospetimea de pe Another perfect day se datoreaza si melodicitatii impuse de Robertson ce reuseste sa “supravietuiasca” asaltului bass-ului impus de Kilmister. Duelul bass-chitara este evident pe piesa (3) Dancing on your grave. Orice parea sufocat pana atunci de bass-ul lui Lemmy, capata consistenta pe solo-ul de chitara al lui Robertson. Si de ce sa nu fie spus… O piesa Motorhead plina de melodie.
Albumul se deschide cu piesa Back at the funny farm. Viteza, bass si… umor. Si voie buna (treaca de la mine). E vorba de categoria de piese inconfundabile Motorhead. Una din putinele trupe rock ce isi sustine “atacul” sonor prin intermediul bass-ului ca varf de lance. Introducerea este edificatoare…
Shine (2) continua pe aceeasi idee cu diferenta ca de data asta se simte pentru prima oara amprenta Thin Lizzy. Un soi de barbatie amestecata cu frivolitate feminina. Trebuie doar sa-l auzi pe Lemmy spunand : But you know I'm a real good lover. Si cartile tocmai au fost facute.
Rock it (4) este un exemplu viu de rock’n roll transfigurat pentru sound-ul si stilul Motorhead. Genul de piesa ce m-a facut sa spun ca Another perfect day e, poate, cel mai bun album al trupei. Modul direct de comunicare, ritmul, melodicitatea formeza o rezultanta ce se poate numi spontaneitate sau sinceritate. Cea din urma fiind o rara avis in istoria genului.
One track mind (5) este atipica pentru trupa. Atat de lenta si de apasatoare. Si de lunga (aproape 6 minute). Piperul este dat tot de Robertson. Evident ca sare este din abundenta. Chiar prea multa. Versurile in nota obisnuita. (a se citi submediocre)
Another perfect day (6), Marching off to war (7) si I got mine (8) merg pe ideea luptei dintre bass si chitara. O concurenta neloiala ce te face sa simti transpiratia protagonistilor. Dar ce “parfumat” a iesit totul… Marching… este exemplificarea cea mai buna. In spatele bass-ului se aude un solo excelent de chitara ce creaza un efect de “aberatie” sonora. Duelul se transforma intr-o textura sonora in care prim-planul se estompeaza definind un sound nemaiintalnit pana la acest disc.
Tales of glory (9) si ultima piesa Die you bastard inchid albumul intr-o obisnuita nota Motorhead... Rebeli cu cauza... Ticalosi (bastards). Gagici (babes). Sobolani (rats). Same old story.
Brian Robertson nu a rezistat mai mult de un album (acesta!). Another perfect day e o insula in istoria Motorhead. Un album proaspat cum greu poate fi gasit in discografia altor trupe. Un experiment ce nu e neaparat perfect. Cum de altfel nici zilele noastre nu sunt…
|
