|
Alpha centauri este, in termeni de receptare, intre cele mai influente realizari pe care scena kraut le-a dat muzicii moderne. In fapt, aici avem primul album integral de “muzica ambientala”, gen nascut din filtrarea curentului minimalist al anilor ‘60 prin mijloacele si intentiile rockului psihedelic. Putem chiar vorbi de unul din albumele radicale ale culturii pop. Alaturi de Edgar Froese (chitara, sintetizator), responsabili de realizarea sa intalnim pe Steve Schroyder (sintetizator), Udo Dennenbourg (flaut, recitare), Roland Paulyck (sintetizator) si un baterist de numai 17 ani, student la Conservatorul din Berlin si membru de 4 ani in Agitation Free – Chris Franke (care va deveni cel mai longeviv colaborator al lui Froese). Despre Chris Franke trebuie mentionat ca, alaturi de profesorul sau de compozitie, elvetianul Thomas Kessler, va initia “The Berlin School of Electronic Music” – primul cerc de intalniri, studiu si improvizatii al diversilor muzicieni din lumea "kraut" si nu numai.
Muzica ambientala se prezinta aici in plenitudinea sa. “Reteta” este cunoscuta: fiecare sunet este dilatat catre nesfarsit. Cu textura astfel obtinuta se vopsesc toti peretii mintii. De un al doilea sunet se trage si mai mult. Se revopseste totul. Si tot asa… Relativitatea structurii pieselor va genera titluri astrale. Edgar Froese si-a numit inventia “kosmische musik”, termen care supus deraierii va specula porecla generala a kraut-rockului: “komische musik” (=muzica ciudata).
Intr-un interviu, Froese amintea ca in conceptia si realizarea albumului cel mai mult timp a fost dedicat obtinerii sunetului de orga-sintetizator. Un sunet particular, catedralic, ce impregneaza cele trei compozitii si care intre timp a devenit de referinta. La Brian Eno sau Robert Fripp se mai poate spune ca un intreg album datoreaza atat de mult sculptarii unui sunet in sine. Tangerine Dream au preluat din minimalism conceptul de simplitate si puritate a formei, iar din muzica psihedelica au mostenit gradarea si efectul senzorial spatial. Cele trei compozitii se constituie in trei pasi catre alternativ - de la intro, ce pastreaza inca urme de armonie, pana la mega-piesa finala, unde se va vorbi deja de anti-muzica.
Sunrise in the third system (4:20 min), cu valoare de preludiu, concentreaza intr-o secventa vag-melodica texturile care se vor desfasura pe intreg albumul.
Fly and collision of comas sola (14 min). Remarcabil in tesatura piesei este pasajul de baterie care intervine spre final. Aminteste de Ash Ra Tempel in special pentru ca violenta interpretarii are in primul rand conotatii ambientale, si nu ritmice. Rolurile sunt inversate, iar bateria este foarte reusit sustinuta de un dialog intre flaut si pulsatii electronice. Momentul are rol de apogeu-descatusare a piesei si se poate concluziona ca lectia exploziei a fost temeinic invatata de la Pink Floyd.
Alpha centauri (22 min): o procesiune sonora care defineste limite muzicii ambientale, putini artisti reusind sa o egaleze in amploare. Interesant este ca piesa nu are nici o linie melodica. Progresia compozitiei utilizeaza din plin efectul de suprapunere si topire a texturilor care genereaza o senzatie stranie, in acelasi timp de distant si omniprezent. Ultimele patru minute devin infricosatoare, dau senzatia unui cor interminabil in delir. As spune ca aici nu se dezminte deloc originea protagonistilor, efecte asemanatoare se intalnesc cu precadere la trupele germane de kraut si gotic.
Daca aceasta muzica este cosmica sau nu conteaza mai putin. Important este ca vorbim de o muzica ambientala intr-un moment al existentei sale cand inca nu se intersecteaza cu domesticul (fenomen datorat in buna parte influentelor New Age). Auditia solicita si provoaca, este departe de a fi “impaciuitoare” (cu sinele ori cu universul), ceea ce reduce catalogarea de “ambient” la simpla conventie.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|