Odata deschisa pofta de Motorhead, are loc un fenomen de dependenta ce sigur nu poate fi incadrat in categoria viciilor. Putem spune ca e un viciu doar daca am alinia la acelasi model faptul de alerga dimineata prin parc sau echivalentul mult mai trivial… o partida de sex sustinuta la nivel fiziologic. Daca nu se poate nici una din variante, o auditie langa un butoi de bere. Ca doar si bautul berii poate fi considerat un sport…
Din capul locului trebuie stiut ca pentru a asculta Motorhead e nevoie de o rezerva de energie care sa nu excluda voia buna. Pe 1916 se incearca o pacalire a ascultatorului si nu numai atat; se incearca o largire a orizontului de asteptare. Pentru ca e pentru prima data cand Lemmy ne delecteaza cu o balada 100%. Pacalirea consta intr-o nota de tristete necaracteristica care da o tenta artificiala albumului ca intreg. Nightmare/The Dreamtime (5) este exemplul elocvent. Un fel de prolog pentru lacrimogena Love me forever (6) – o piesa ce castiga (paradoxal) prin ceea ce pierde. E vorba pana la urma de albumul cel mai divers scos pana in acest moment. Artificiile trebuie intelese ca diversitate. Asta este singurul mod in care poate fi receptat 1916 la un minim nivel al decentei. A incerca sa gasesti lucruri acolo unde ele nu exista, ar transforma demersul nostru intr-un caz flagrant de cadere in ridicol. Ca o paranteza as aminti ca de fiecare data cand ascult 1916 sunt momente in care cu greu ma abtin sa nu-mi dea lacrimile. Un caz flagrant de ridicol… de altfel.
Trebuie clarificata problema diversitatii. Pentru ca la prima vedere a spune ca Motorhead canta divers pare a fi (si este) o enormitate. E vorba iar de nuante.
The one to sing the blues (1) este evident un blues. Going to Brazil (4) e un rockabilly. Angel city… hmm.. piesa pentru zile de nastere (birthday party). De fapt noutatea consta in aparitia clapelor. E tot un iz de anii 50 si aici. Ramones (9) – o piesa tribut ce emuleaza perfect ideea de punk. Iar pe primul loc se afla balada 1916. Asta da diversitate. Sa-l auzi pe Lemmy cantand cu o voce “subtiata” povestea unui teenager din primul razboi mondial e mai mult decat un element de noutate… E chiar o revolutie in sound-ul trupei. De altfel domnul Kilmister a declarat ca aceasta piesa este preferata sa din tot repertoriul trupei. N-ar trebui sa ne mire… Ca doar nu s-a luat in serios…
O reintoarcere la sound-ul de pe Another perfect day e iar un element surpriza. Elocvente sunt No voices in the sky (3) si Make my day (8). Dialogul bas-chitara este si aici magnetul albumului.
Concluzia… 1916 este un album de iesire in mainstream. O incercare de largire a audientei intr-o vreme cand rock-ul castigase segmente largi de ascultatori. Un lucru care nu s-a intamplat… In 1991 lumea avea nevoie de altceva. De teen-spirit…
We all volunteered, and we wrote down our names,
And we added two years to our ages, Eager for life and ahead of the game,
Ready for history's pages.
|
