 |
Sacrifice (1995)
22 Octombrie 2004
de Ioan Cora |
In orice sport (al mintii sau al corpului) exista un anumit nivel la care se poate ajunge doar prin exercitiu brut. Prin antrenamente prelungite sau printr-o perseverenta oarba. Prin analogie se poate vorbi in acelasi mod si despre muzica heavy-metal. Iar Lemmy Kilmister face parte din categoria celor enervant de perseverenti. E ca un copil care repeta la infinit diferite gesturi distructive dar care te “inmoaie” la primul zambet candid. La Lemmy fruntea se descreteste la versuri ca:
Sacrifice, sacrifice, sacrifice, sacrifice,
Sacrifice, pay the price, blood like ice, sacrifice.
La asta se mai adauga (ubicuul) ritm de rock ’n’ roll sustinut de (omniprezentul) bas. Numele albumului – Sacrifice – poate duce cu gandul la o alta analogie poate prea fortata in contextul universului Motorhead. Ofranda adusa zeilor pentru o recolta muzicala mai bogata si mai plina de succes. Nici gand de asa ceva… Lemmy era deja un zeu caruia i se aduceau ofrande:
Over your shoulder honey, right behind your back,
Make you a true believer, maybe give you heart attack
Cum ar spune cineva: Lemmy... acest Caligula al rock ’n’ roll-ului …
Lasand jocurile de cuvinte la o parte, ramanem cu un produs lipsit de nerv si de acel ceva (nu e vorba de sclipire) ce il poate ridica peste nivelul altor albume ale trupei. Lemmy, Campbell – chitara, Wurzel – chitara si Mikkey Dee – tobe aveau deja multe antrenamente la activ pentru a scoate inca un material (acesta este cuvantul) aflat intre limitele decentei pentru standardele genului. Despre heavy metal vorbim. Practic din acest moment se poate vorbi de un declin al trupei; un declin ce a coincis (nu intamplator) cu cel al genului enuntat mai devreme. Sacrifice da impresia unei trupe ce s-a inhamat la vestitul car cu boi in competitie cu mai modernele tractoare. E vorba mai ales de o "concurenta" ce trebuie receptata in termeni de mentalitate si mai putin de tehnologie.
Sex&Death (2), War for war (4), Order/Fade to black (5) sau All gone to hell (7) sunt simple remake-uri (evident mult mai slabe) ale unor piese nici ele prea fericite. Dar si aceste piese tin si de gusturile ascultatorului. Iar ascultatorul se va plictisi in cele din urma doar de “right behind your back”. (Un Caligula fara imaginatie...)
Ramane sa spun ca Dog-face boy (6) si Out of the sun(10) reusesc sa resusciteze ceva din spiritul si ideea de Motorhead. Dar e mult prea putin. Chiar si pentru un sacrificiu...
|
