Voce, flaut si chitara. Rezultatul este un single de folk “cinstit”, aparut in vremurile (cele mai) bune ale muzicii de gen din Romania. Piesele sunt construite dupa scheme simple in care virtuozitatea ocupa planul secund. Ceea ce impresioneaza, insa, este coerenta si sinceritatea actului artistic.
“Bade Ioane”(1), pe versurile lui Tudor Arghezi, reprezinta o scurta piesa lirica a carei forta rezida din tonul usor detasat si in acelasi timp confesional, folosit de Vintila in actul recitarii insotite de muzica.
“Hanul lui Manuc”(2) este una dintre creatiile de seama ale folk-ului romanesc. Versurile lui Adrian Paunescu isi gasesc reverberatia ideala in acordurile de chitara, discret colorate de interventiile flautului lui Minghiat. In sfarsit o piesa autohtona fara intelepciune taraneasca, indemnuri la pace, eroi, morminte sau haiduci. Libertatea de creatie (versuri si muzica) a condus si in cazul acesta la un moment artistic cel putin interesant. In “Hanul lui Manuc” nu sunt haiduci ci doar ospatari, dupa cum spune un vers, in schimb atmosfera are accente metafizice …
“Eroii”(3) sunt prezenti totusi pe single, adusi de versurile aceluiasi Paunescu, unul dintre poetii cei mai “cantati” de Vintila si colegii sai de breasla. Prin anii ‘70 acest gen de piese placeau sincer publicului, dar cel mai probabil datorita sistemului de invatamant de atunci, care miza pe exaltarea sentimentului patriotic, ca mijloc de propaganda comunista. Motivul muzical ar fi dinamismul si accesibilitatea. Dupa anii ’90 o asemenea compozitie ar fi fost moarta din start, dar nu este exclus ca la vremea sa, piesa sa fi fost “cool” din toate punctele de vedere.
Mircea Vintila (chitara, voce; compozitii), secondat de Sorin Minghiat (flaut), ofera cu aceasta ocazie trei piese, unitare ca stil si interpretare, avand drept principal atribut nuantele fonetice care dau un sens aparte versurilor, sub semnul unei “confidentialitati” definitorii pentru protagonist.
|
