Daca Vovin ar trebui descris in trei cuvinte, acelea ar fi "putinatatea ideilor muzicale". Pare natural sa se intample astfel intr-un album de clisee gotic-doom metal, un gen care si-a pus propria piatra de mormant prin 1995. Expresia capata insa o semnificatie pentru Therion in situatia in care reductionismul gotic-doom (relevant in alt context, unde nu este necesar a fi subliniat) devine excesiv umplut si ornamentat pe orizontala. Albumul Vovin este o schita de amatori peste care s-a aplicat un strat gros de vopsea in incercarea de a da consistenta la ceea ce autorii numesc, probabil, "pictura".

Ruperea in parte a legaturilor cu sunetul metal ne spune ca Therion s-au luat foarte in serios cu acest material. De asteptat, atunci cand dupa un experiment (Theli) se primesc laude, fani, resurse si incurajari de la casa de discuri. Vovin marcheaza trecerea catre o atitudine pretioasa si pompoasa care le va deveni constanta pe urmatoarele materiale. Pana la un punct alegerea in sine a schimbarii este binevenita. Intoarcerea la gotic-doom se intampla insa prin monotonia muzicala (melodica si ritmica) si prin utilizarea peste masura a unui singur pigment sonor. Cele trei, patru note ale temelor de pe disc sunt supra-impregnate de cor si orchestra (reala sau emulata). O prezenta care frizeaza kitsch-ul, cata vreme este folosita doar pentru dublaj (din nefericire timp de aproape o ora).

Inca de la deschidere, Therion ne ofera, prin Rise of Sodom and Gomorrah (1), un exemplu despre cum nu ar trebui realizata o compozitie de peste 6 minute. Efectul de gravitate cautat prin "mocnirea" a doua teme alternate nu are nici o sansa de a-si face aparitia, daca in piesa nu se intampla nimic altceva. Desi orchestral (in sens volumetric), albumul duce lipsa unui punct de amploare. Gasim cateva linii melodice repetate, insa fiecare piesa reprezinta un capitol incheiat, odata ce s-a trecut la urmatoarea. O gandire pe segmente (rezultatul constiinciozitatii intersectate cu limitele) nefavorabila intregului. Posibila exceptie se numeste Clavicula nox (4), o compozitie ambientala si feminina; singura, de altfel, cantata integral pe voce solo. Alt moment, sa ii spunem "dragut", este cuplul de piese tribut prin care, pe ton gotic, Therion isi exprima adeziunea formala pentru heavy metal-ul teuton: The wine of Aluqah (3) si Wild hunt (5), pe ultima fiind invitat la voce chiar Ralf Scheepers (ex-Gamma Ray). Raman totusi oricand de preferat imnurile chitarii lui Kai Hansen celor opt coristi care canta in studio dupa cum le spune Cristoffer Johnsson. Desi beneficiaza de un intro decent si efectul de cor este, in fine, ponderat, Raven of dispersion (11) rezuma albumul in aceeasi nota. Cu pretiozitate a la Nightwish, vocalista Martina Hornbacher (ex-Dreams of Sanity) incearca sa impinga o mediocra linie doom catre intentii mai pozitive. Piesa este inspirata din miturile pasarilor trimise de navigatori pentru a cauta un liman. Se pare ca acesta nu a fost gasit.