A’arab zaraq lucid dreaming contine in mare parte piese si parti de piese care nu au intrat pe albumul anterior. Dintr-o formatie practic necunoscuta in undergroundul european, Therion ajung dupa Theli un grup ce isi scoate "albumul aniversar de zece ani" (= pretextul oficial al materialului de fata). Nu stim daca merita aniversat momentul cand orice gasca de adolescenti se apuca de repetitii in beci ori in garaj, cert este ca avem in fata un Theli bis cerut la vremea respectiva de catre casa de discuri, piata underground si de noul ego al trupei: o compilatie cu piese de categorie B, preluari si cateva fragmente oferite in dublu aranjament – varianta metal si varianta Barmbek "Orchestra" (care intre timp a ajuns sa fie "angajata" si de alte trupe interesate de ingrosarea sunetului obisnuit de rock).

In rememberance (1) este un imn heavy metal cu refren de goth, o combinatie destul de rar intalnita ce rezulta intr-una din piesele reusite semnate de trupa. Vocea de efect a lui Dan Swano isi incheie contributia pe album prin Black fairy (2) - o piesa ascultabila, cu riffuri elementare de hard rock si refren a la Merciful Fate. Fly to the rainbow (3) este o neinspirata preluare dupa Scorpions. Accentul german al lui Klaus Meine nu merita, totusi, inlocuit de niste "behaieli". Din acelasi motiv, nu cred ca Bruce Dickinson si-ar dori sa asculte Children of the damned (4) in varianta Therion (s-ar putea insa si mai rau: cum ar fi niste soprane sa cante "22… the avenue"?!). In schimb, Under Jolly Roger (5), semnata de Running Wild prin 1987, beneficiaza de o preluare exotica: thrash batranesc cu refren pe voce feminina, tras live in studio cu Peter Tagtren la chitara si suprapus unor voci de multime pentru un simulacru de concert. Symphony of the dead (6) este un remake intermediar al unei vechi piese cu atmosfera doom a trupei, plasat din motive necunoscute intre imnul piratilor gotici si o balada saptezecista. Pentru Here come the tears (7) vocea in falset a bateristului Piotr Wawrzeniuk se potriveste de minune cu tonul de lamentare al piesei compuse de Judas Priest cu 20 de ani inainte. Ambele variante sunt in orice caz apropiate valoric. Poate din lipsa de timp sau resurse, sau pentru ca asa au fost compuse piesele, aspectul "orchestral" al primei parti se rezuma la cateva interventii simple pe claviaturi, iar corurile raman (surprinzator) la stadiul de "backing vocals", lucru pe care in nici un caz nu-l vom deplange.

Partea secunda a materialului (deci inca 35 de minute) aduna cateva bucati instrumentale, grupate in numele unei coloane sonore. Mixajul neperformant si caracterul fragmentar nu le fac prea interesante decat in masura in care seamana cu ceva. In principiu sunt ritmuri de hard’n’heavy pe care s-au aplicat tranzitii standard in cor, cu viori emulate, pian electric sau voci, uneori amintind de Manowar, alteori de pagan-"ambientul" scandinav sau de entuziasmul operatic din Theli.