In perioada 1990 – 2004 Therion a fost una din cele mai active formatii suedeze de metal (13 materiale in 14 ani). Cantitatea nu constituie, deci, o problema pentru aceasta trupa. Putine sunt totusi piesele din catalog care se adreseaza si altui public decat celui racordat de regula la scena underground. Desi Crowning of Atlantis a fost editat ca un CD pentru fani, constituie singurul material ce se poate eventual intersecta si cu auditori din alte grupuri, decat acelea care afla cand Therion mai scot cate ceva. Trei piese noi, un remake, trei preluari si trei inregistrari in concert alcatuiesc un album de hard’n’heavy accesibil si neincarcat, cu volumarea chitarilor redusa, ritmuri «patrate», refrene melodioase si cateva coruri exaltate. Nu mare mi-a fost mirarea sa aud From the dyonisian days (5) chiar intr-o emisiune TVR de teleshopping, ca fundal sonor pentru o reclama la bijuterii.
The crowning of Atlantis (1) deschide albumul pe un ton hotarat ce aminteste pe undeva de Theli. Ritmul marsaluitor pare a fi potrivit concertului, acolo unde pletele si saritul au nevoie de sincron. Si de coruri care sa sune « cool ». Piesa ar putea convinge pe un fan ManOwaR ca Therion ii merita atentia.
Mark of Cain (2) este o alta piesa ascultabila. Un schelet obisnuit de hard rock, cu punctare pe riffuri Ac/Dc, voce feminina si cor barbatesc final (cot la cot cu tema Ac/Dc). Mezo-soprana canta, din fericire, in stil rock acolo unde, spre exemplu Nightwish, ar fi incarcat piesa cu mai multe ornamente superficiale. La Therion, fie din premeditare, fie din limitare componistica, lucrurile pot fi si «simple, dar de efect».
Fara a fi explicit in discordanta cu tonul general al albumului, Clavicula nox (3) apare intr-o varianta mai putin interesanta decat pe Vovin. Discretia ramane o necunoscuta pentru Therion, insa originalul reusea sa creeze o scurta ascensiune lirica pe baza unor mijloace sumare. S-a incercat aici supralicitarea acestora, concomitent cu alungirea piesei. Coloratura de pian nu face decat sa sublinieze ca « mai binele » devine uneori dusmanul « binelui ».
Crazy nights (4). Preluare Loudness (grup japonez). Ralf Scheppers la voce. O piesa radio-friendly de rock. From the Dyonisian days (5) - o piesa de ambient orchestral, care nu are alt atribut definitoriu decat lejeritatea.
Therion nu au avut parte niciodata de bateristi inspirati. Dar daca se alege spre interpretare Thor (the powerhead) (6), preluarea ManOwaR dedicata zeului tunetului, ar fi nevoie de un sound pe masura. ManOwaR isi placau kitul de baterie (« drums of doom ») cu otel inoxidabil, in timp ce Therion investesc cu predilectie in... viori si coristi.
Seawinds (7), dupa o balada a vechiului Accept, beneficiaza de aranjamente vocale si orchestral-instrumentale intru totul reusite. Daca Accept camuflau in compozitii influente pop saptezeciste, versiunea Therion este similara in punctele cheie cu Spice Girls (piesa-hit Two become one, de exemplu). Afirmatia nu este una ironica, ci identifica folosirea unor scheme de succes exploatate de muzica pop, aici prin concursul vocalistelor Sarah Jezebel Deva si Martina Hornbacher.
To mega therion (8), The wings of the hydra (9) si Black sun (10) incheie materialul printr-o scurta exemplificare live a propriilor piese. Este momentul pe care fanii trupei nu il mai impart neaparat cu alti ascultatori aflati in raza de difuzare a boxelor din care se aude The crowning of Atlantis. In orice caz, fara a fi o incoronare a muzicii (hard rock sau alte genuri), albumul, in ansamblul sau, demonstreaza totusi ca taramurile scufundate ale metalului (fie el "simfonic") au propriile portiuni de vizibilitate.
|
