 |
Pentru Therion, pasul intr-o noua era (calendaristica) nu coincide si cu o evolutie (a se citi trezire) la nivel muzical si ideologic. Deggial prezinta la modul cel mai barbar scheme si clisee de muzica heavy metal combinate cu ‘clasica’. Modul simplist prin care se incearca o combinatie intre arhicunoscute teme maidenesti si coruri sau aranjamente de coarde ne duce cu gandul la un singur termen prin care poate fi clasificat acest disc: kitsch muzical. As indrazni sa spun ca si prezentarea fizica a albumului face parte din aceeasi sfera de interes: editia “de lux” ofera o carcasa din catifea neagra de o calitate indoielnica. Calitatea slaba a produsului nu trebuie sa ne mire. Cristoffer Johnsson a declarat pe pagina oficiala Therion ca a invatat notele muzicale pe parcursul inregistrarilor de la Theli. Ceea ce ne mira este faptul ca s-a reusit finantarea unei intregi echipe de coristi si instrumentisti care sa raspunda (corespunda) ideilor muzicale emanate de CJ. In fond, toate acestea tin de politica (!) casei de discuri fara de care proiectul-trupa Therion ar intampina dificultati in a exista si a se produce public. Publicul rock de metal este usor manipulabil tocmai prin doza de nonconformism cu care ii place sa se afiseze. Este unanima parerea cum ca muzica clasica este adevarata muzica. Si cum poti legitima mai bine o trupa si un public decat spunandu-le ca s-a gasit melanjul ideal dintre muzica si adevarata muzica. Din nefericire cei care promoveaza astfel de produse nu vor sa stie cum stau lucrurile pe taramul acesta. Probabil ca de aici s-a nascut si confuzia lui CJ.
Din cauza tuturor factorilor mentionati anterior, avem de-a face cu o muzica liniara si monotona in care schimbarile de ritm genereaza mai mult un efect de aglomerare decat de diversitate. Piesa de titlu Deggial (6) este cel mai bun exemplu. Se poate observa tratarea liniara (simplista) a corului si sectiunii de corzi. Notiunile de armonie sau contrapunct tin probabil de science fiction.
O fortuna (11) incheie albumul intr-o nota hilara. Corul angajat de casa de discuri si de CJ isi face datoria cu brio. E vorba de niste profesionisti care isi fac treaba pentru care au fost platiti. Dar felul in care a fost inteleasa piesa de catre CJ si compania ne lasa fara nici un comentariu. Practic s-a realizat o “schinguire” asemanatoare cu cea realizata de soneriile polifonice.
Concluzii prea fericite nu sunt de gasit. Din punctul de vedere al componentei heavy metal e de recomandat sa se asculte un Iron Maiden. Cinstit si fara fasoane. Din punctul de vedere al componentei ‘clasice’… Ce se aude pe Deggial nu poate fi recomandat ca un punct de start. S-ar perpetua o confuzie de care e foarte greu de scapat. Avem un exemplu viu. Nu!?
|
