 |
Prin comparatie cu Of darkness, albumul Beyond sanctorum poate fi considerat superior. Relativul progres tine de antrenamentul instrumentistilor si de bugetul ceva mai mare pentru inregistrari. Subiectele pieselor au fost si ele schimbate. Undeva prin '91 - '92 trupele de death au descoperit ca ocultismul si demonologia sunt mai atractive decat razboaiele si bauturile racoritoare conspirative. Tot pe atunci, in cercurile metalistilor bucuresteni era cunoscuta anecdota conform careia nici o trupa de death nu e completa daca nu are un titlu sau macar un vers in latina. Therion au "bifat" regula direct prin numele celui de-al doilea album. Mai tarziu, se vor desfasura cu tot soiul de pasaje, mai mult sau mai putin corecte, din limbi orientale. Deocamdata insa, versurile utilizeaza o engleza destul de rudimentara:
A mystery very old
Is the curiosity of mankind
An endless searching for the bricks of life
But only death is the one who can tell
(Beyond sanctorum (5))
Stilistic vorbind, sub fazele de retro-thrash formatia aplica si niste secvente de clape. Pe undeva se simt influentele doom curente in anul aparitiei. Trupa se prezinta ceva mai constiincioasa, unele bucati avand chiar cate un intro sau un interludiu. Riffurile raman insa la fel de primare, incat monotonia generala da senzatia ca pieselor le lipseste structura. Alternarea de "viteze" (un mod trivial de a numi "tempo"-ul), spre exemplu, pare arbitrara.
Symphony of the dead (4) ar fi un prim moment gotic/doom pentru Therion si un pas inainte: piesa are linie melodica si voci de ambele sexe. Nimic altceva de spus. Cealalta compozitie, ambitioasa pentru posibilitatile trupei, este The way (8), care ocupa 11 minute. In mare parte instrumentala, ne scuteste de gemetele lui Cristoffer Johnsson. Bucata contine un preview asupra temelor-cadru utilizate in numeroase albume Therion ce vor urma. Teme cuplate aici printr-o simpla aranjare in sir indian. Absenteaza doar orchestra si coristii platiti, care sa ingroase gluma, pentru a ne afla in albumul Deggial. Se remarca lipsa de creativitate a "partiturii" de chitara. Outroul albumului, Paths (9), un fel de cor defectuos sonorizat peste care cineva "bate toba" si o voce se screme, pune capac unui al doilea episod din discografia Therion.
Ca si in cazul debutului, nu vedem vreun motiv pentru care cineva ar asculta in prezent asa ceva. Materialul este prea haotic pentru a fi un album de gotic/doom decent si prea incoerent pentru a fi valabil ca death metal.
|
