Live in Midgård este un dublu cd de concert care nu avea cum sa lipseasca din discografia extinsa anual a trupei. Materialul contine piese inregistrate in compania publicului din America de Sud si Europa. Cum Therion-ul de pe albume este in fapt un proiect de studio cu sustinerea si concursul casei de discuri Nuclear Blast, promovarea live a pieselor constituie, practic, altceva. Therion in concert se prezinta in formula de grup rock metal (Cristoffer Johnsson – chitara, voce; Kristian Niemann – chitara; Johan Niemann – bas; Sami Karppinen - tobe), avand pe scena si doua vocaliste/soprane alaturi de un tenor, uneori doi baritoni. Angajarea unei orchestre si a unui cor de turneu costa mult prea mult, iar lipsa acestora se traduce, din punctul nostru de vedere, drept un castig artistic.

Muzica trupei fiind in esenta simpla, absenta sau inlocuirea orchestrei cu cel mult o clapa sau un canal de playback nu produce pierdere de informatie sonora. Atmosfera live, lipsita de balastul pompos din inregistrarile de studio, face piesele Therion mai veridice. In consecinta, Live in Midgård ii urmeaza direct albumului Theli printr-un gotic-heavy metal cu doza de spontaneitate, evident tributar anilor ’80 si cu un sound particular-"operatic" prin care formatia s-a facut cunoscuta. Prezenta a cinci coristi pe scena in spatele a patru headbangeri poate fi interpretata si ca un semn decorativ al brandului, in aceeasi maniera in care, spre exemplu, un Manowar se folosesc pentru show de motociclete si silicoane, un Venom de tone de pirotehnie sau Gwar de pinguini si dinozauri. Un brand ce functioneaza ca entertainment pentru cei ce se decid sa petreaca o seara la un concert al grupului Therion.

Albumul acopera proportional intreaga discografie a formatiei, de la Of darkness (1991) pana la Secret of the runes (2001), alaturi de coveruri Accept (Seawinds) si Abba (Summernight city). Alegerea si succesiunea pieselor este destul de inspirata, incat fanii Therion, dar si cei ce s-au intersectat ocazional cu formatia au sanse de a regasi parti preferate in cuprinsul celor 24 de piese. Cele mai reusite momente se afla pe discul I, care debuteaza cu doua piese de ritm si forta ale trupei: Ginnungagap (1) si Invocation of Naamah (2), urmate de Riders of Theli (5), Flesh of the gods (10), Seawinds (12) sau In the desert of Set (13). Peste medleyul doom-death metal din primele trei albume se poate sari. Sunt alte trupe mai pricepute la asa ceva.

Discul II este mai putin atractiv, in principal datorita selectarii unor piese cantate live cu orchestratia pe banda in playback. Fara a aglomera, datorita volumarii scazute, "facatura" nu constituie totusi un atu nici pentru Therion, nici pentru altii, cel putin la auditia domestica a inregistrarii. Cu toate astea, variantele de concert ale extraselor de pe Deggial sau Secret of the runes, mai animate aici, sunt de preferat albumelor. Un exemplu ar fi piesa Asgard (2), realizata prin aportul "uralelor" audientei. Interpretarea Abba este, insa, de departe punctul de rezistenta, fiind una din putinele piese cantate de Therion care justifica mai mult decat o voce sau doua. Pop transformat in heavy metal, intr-o compozitie care merita si ascultata, nu doar acompaniata de plete. Pletele se pot desfasura in voie pe cele doua "imnuri" extrase de pe Theli, pe care trupa le canta alaturi de fani la fiecare bis: To mega therion (10) + Cults of the shadow (11), cu care se incheie si materialul, in aceeasi nota rock prin care a inceput.