Poemul rock Zalmoxe reprezinta momentul de varf al progressive-ului autohton. Editarea sa pe un album echivaleaza cu o minune, deoarece curentului muzical care functiona in tara la acea vreme era cu totul altul. Cenzura politica avea si ea un cuvant greu (sau mai bine zis, rau) de spus. Prin sunetul ce aminteste de Genesis si aranjamentele muzicale elevate, Zalmoxe a fost si este o mare surpriza pentru cei ce il asculta.
Initiative de tip opera / poem rock existasera in Romania inca de la inceputul anilor ’70, insa cu mici exceptii acestea nu s-au materializat in aparitii discografice. Rosu si Negru este una dintre trupele despre care se vehicula in vreme ca ar fi compus una sau mai multe opere rock, dar nici de la ei, nici de la altii, cum ar fi Mircea Florian & Curtea Veche, a caror creatie se afla la granita rock-ului cu prog-ul, nu ne-au ramas LP-uri. Progresiv TM prin Puterea Muzicii si Phoenix prin cele trei albume Long Play (Cei ce ne-au dat nume, Mugur de fluier, Cantofabule) sunt exemplele cele mai apropiate de Zalmoxe, alaturi de care poate fi alaturat doar Dupa Melci, al lui Nicu Alifantis, singurul poem propriu zis, de aceasta data de folk-rock.
Unite prin tema, cele noua piese ale albumului sunt legate si prin viziunea muzicala de ansamblu. Solo-urile de chitara, partitura vocala, corul, dialogul instrumental polifonic aduc formatia Sfinx cu acest LP in prim planul peisajului muzical autohton. Singura piesa a unei alte formatii cu care s-ar putea face o analogie in cazul de fata este "Invocatie" de pe 2LP "Cantofabule" al formatiei Phoenix. Textul, conceptia si interpretarea nu sunt de factura traditional-populara, ci apartin limbajului universal rock. Din acest punct de vedere FFN se apropie in mai mare masura de Sfinx.
Versurile care stau la baza proiectului muzical sunt semnate de Alexandru Basarab, fiind inspirate din informatiile lui Herodot despre putin cunoscutul personaj Zalmoxis, reformator al religiei geto-dace, zeificat si omologat unei divinitati autohtone anterioare, Gebelaisis.
"Ursitoarele"(1) este o piesa preludiu unde mix-ul dintre corul de tip antic si partitura vocala rock, introduce ascultatorul in atmosfera poemului. De remarcat valoarea compartimentului solistic vocal, Dan Andrei Aldea fiind unul dintre putinii solisti romani care au tratat vocea ca instrument, nu ca "varf de lance". Solo-ul de chitara realizat aici este debordant iar mixarea, pe masura.
"Blana de urs"(2) continua logic atat firul epic cat si discursul muzical...
"Mierea"(3), piesa de mare gradatie, a carei tema a fost anticipata in momentele premergatoare este construita pe contrastul dintre sunetul "ancestral" al percutiei si cel modern, dar in deplin acord, al sintetizatorului.
"Pestera"(4) si "Epifania"(5) poarta poemul mai departe pe aceleasi coordonate. Foarte bine gandit din punct de vedere armonic si inspirat repartizat pe registrele instrumentelor folosite, materialul acestui album s-a bucurat de cea mai reusita procesare de sunet dintre productiile Electrecord – ului. La acelasi nivel (care este oricum mult mai scazut decat cel din "Occident") pot cita doar piesele "Mugur de fluier" , "Stima casei" si poate "Mica tiganiada" ale aceleiasi Phoenix de care am amintit deja.
"Furtuna cu cap de balaur"(6) marcheaza apropierea mai pregnanta de prog-rock, fiind dupa parerea mea strans legata de ceea ce se intampla in lumea buna a muzicii din acea vreme. Fara a fi vorba de un imprumut propriu zis, aceasta piesa aminteste de "The Lamb Lies Down On Brodway" (Genesis).
"Calatorul prin nouri"(7) este o piesa "progresiva" clasica. Comparand-o cu creatia lui Klaus Schultze as plasa-o peste media valorica a acestuia. "Kogaion"(8) are toate caracteristicile muzicii de film, putand fi alaturata fara nici o problema creatiilor lui Michael Nyman.
Poemul se incheie cu piesa "Epilog"(9), o noua si ultima schimbare a directiei spre o zona meditativa aflata la limita folk-rock-ului. Ceea ce impresioneaza dincolo de maiestria conceptiei si interpretarii este relatia dintre unitate si diversitate, la acest capitol albumul situandu-se de departe pe cea mai buna pozitie intr-o comparatie cu alte realizari romanesti.
Dan Andrei Aldea – claviaturi, voce; Corneliu Ionescu – bas: Nicolae Enache – claviaturi; Mihai Cernea – percutie sunt cei patru membri ai formatiei Sfinx care au realizat Zalmoxe. Piesele "Mierea" si "Calatorul prin nouri" au fost compuse de Cernea; "Furtuna cu trup de balaur" ii apartine lui Enache, celelalte fiind semnate de Aldea. Coperta este realizata de Alexandru Andries, care avea sa se lanseze ca muzician de folk dupa anul 1980.
Un album de nivel international, care sta in picioare, indiferent de trecerea anilor!
01 Ianuarie 2003
Ioan Cora
M-am gandit ca ar trebui sa zic si eu cate ceva despre acest album. Imi aduc aminte de chefurile din studentie cand se mai intampla sa puna careva Sfinx. Se intampla un fenomen tare ciudat...Toata lumea devenea tacuta...atenta...Era ca si cum toti cei de fata incercau sa descopere ceva dincolo de muzica. Spre deosebire de Phoenix cand toata lumea dansa si bea (aici ma refer la accesibilitatea muzicii), Sfinx te facea sa crezi ca fiecare nota reprezinta inceputul si sfarsitul unei senzatii datorita careia te simti ca pestele in apa.
Deunazi mi-am cumparat cd-ul editat de Electrecord si am inceput sa ascult cu mare atentie fiecare piesa de pe acest album. Trecand peste faptul ca nimeni nu s-a "obosit" sa remasterizeze acest material, m-am tot gandit la ce a spus Mihai la finalul aprecierilor sale...ca va sta in picioare odata cu trecerea anilor. Cred ca are dreptate daca privim lucrurile in contextul nostru ...mioritic.
M-a frapat in mod deosebit piesa Mierea. ..M-a frapat asemanarea cu o alta trupa de prog : Premiata Forneria Marconi. La inceput m-am gandit ca asemanarea este cauzata de limba latina folosita de ambele trupe. Dar sunt prea multe "coincidente" ...Pe alocuri am gasit si trimiteri catre King Crimson..Genesis - asa cum si Mihai a amintit. Departe de mine gandul ca Sfinx ar fi plagiatori...La vremea respectiva era aproape imposibil sa nu te lasi influentat de marii muzicieni ai momentului. Dar nu e o ironie faptul ca Zalmoxe a aparut in 1978? La vremea respectiva cam toate marile trupe de prog isi spusesera ultimul cuvant...scena internationala isi pierduse interesul pentru acest gen...iar in Romania Sfinx se bucurau de un real succes. Sunt absolut sigur ca Sfinx nu se vor bucura de aceeasi faima ca Phoenix ,de pilda, dar sunt sigur ca va ramane in inimile celor ce nu sunt interesati doar de realitatea imediata. Indraznesc sa spun ca avem de-a face cu o muzica intelectuala ce se incadreaza perfect in sfera sentimentalului.
Cred ca la 25 de ani de la aparitia acestui album este prea tarziu sa vorbim de recunoastere internationala. Viata a facut ca aceasta trupa sa nu depaseasca spatiul nostru spiritual...Dar ce poate fi mai frumos pentru un muzician decat faptul de a sti ca, din cand in cand, exista acel cineva care vorbeste aceeasi limba si care asculta ...testamentul tau.
|
