In perspectiva temporala, acest single apare ca emblematic pentru soarta formatiei si a rock-ului romanesc de la inceputul anilor ’90. Infiintata cu cativa ani inainte, in momentele de agonie ale comunismului, Cargo a fost pentru scurt timp “cea mai veche trupa noua”. Experienta relativa, energia tineretii si brusca libertate de exprimare castigata, au facut din Cargo modelul exemplar de tranzitie de la un rock autohton muribund, deja anacronic in ’89 la noile forme de rock, care se doreau cu disperare aliniate la vest. Este una dintre ultimele aparitii pe vinil fiind de asemenea printre cele din urma single-uri de la noi. Paradoxul face ca mini-albumul sa reprezinte totodata debutul discografic al trupei…
Imprimarile au fost facute in Franta, in mai 1990, materialul fiind produs de RTV (Radio Des Trois Vallees).
Cele doua piese, cantate in romana, posibil compozitii din regimul anterior, oricum tragandu-si seva de atunci, ridica puternic problema imbecilitatii cenzurii comuniste care oprea astfel de piese pe motivul ca ar fi subversive (intreaga muzica romaneasca de expresie pop a suferit din cauza ideologiei dupa care era condusa tara). Piesele sunt “curate” din toate punctele de vedere. Un rock sanatos, cu o destul de puternica tenta regionala, care mizeaza pe mesaj pozitiv.
“Ana”(1), compusa de Adrian Barar pe textul lui Raul Dudnic reuneste cateva idei componistice ale trupei intr-o forma liniara comparabila cu insiruirea margelelor pe snur. Fiecare element muzical vizat isi are la un moment dat locul sau intr-o schema care este propusa ca intreg.
“Doi prieteni”(2), piesa a lui Dinel Tollea, isi urmeaza cursul pas cu pas spre un final care, dupa cateva minute de prestatie, poate aparea drept un premiu. In ciuda tuturor factorilor pozitivi, survine o anumita monotonie. Ca si in precedenta compozitie, muzica pare gandita in relatie cu difuzarea unui mesaj, care deocamdata nu este complet cristalizat.
Numele protagonistilor apare scris pe coperta, ceea ce arareori s-a intamplat in cazul single-urilor romanesti precedente. Acestia sunt Adrian Barar – chitara, voce; Dinel Tollea – clape, voce; Raul Dudnic – bas, voce; Petru Kocsef – baterie; Adrian Popescu – chitara; Ovidiu Ioncu (Kempes) – voce.
Imprimarea, procesarea si sunetul final fiind onorabile, se poate spune ca formatia isi etaleaza cu exactitate level-ul, anuntand totodata pana unde era posibil sa ajunga in conditii ideale de exprimare. Peste media celor facute la noi in acele vremuri, single-ul este totusi cu cel putin doi pasi in urma Occidentului.
|
