La data aparitiei acestui material s-a putut pune problema anacronismului unui LP precum Povestiri din gara prin raportare la asteptarile (mult prea mari) pe care publicul le avea de la trupele din rockul iesit de sub comunism. La distanta de peste o decada, chestiunea nu mai poate fi subiect de dezbatere. Timpul a criptat suficient de mult discul pentru a-l plasa iremediabil sub aura unui trecut indepartat. Nu lipsit de importanta ramane totusi faptul ca debutul Cargo constituie una din referintele rockului autohton.
In momentul lansarii albumului, formatia timisoreana reprezenta o speranta de reviriment pentru rockului national, pe deplin confirmata de concerte si, in fine, de succesul acestui material. Relativ unitar, LP-ul suna puternic saptezecist-optzecist, in binecunoscuta traditie a formatiilor autohtone de hard-rock. Soundul, versurile si ideea generala tradeaza insa faptul ca piesele au fost concepute de ambele „parti” ale anului 1989. Precum in numeroase alte cazuri, albumul se doreste a fi un restitutio, prin spunerea unor lucruri care nu mai fusesera spuse (in rockul romanesc) decat in formule bine camuflate de tipul “trenul fara nas”. In relatie cu acest aspect, ar mai fi de mentionat si dublul-vinil Lanturile semnat de trupa Krypton cu un an inainte.
Povestiri din gara (1) a dat titlul albumului si a inspirat grafica de pe coperta (“secera si ciocanul” aruncate din trenul istoriei). O piesa cu refren simplu, nuante folclorice si valente de hit, al carei “crescendo” acopera cateva interventii modeste de clape nu foarte inspirat sonorizate. Desi nu este o noutate in rockul autohton, atmosfera prieteneasca (vag „lautareasca” pe alocuri) va deveni una din caracteristicile formatiei.
Probabil reminiscente ale perioadei optzeciste, Ana (2), Doi prieteni (4) si Erata (9) sunt compozitii cliseu, corecte, ritmate, anticipabile si in cel mai bun caz dansante, cu texte neutre ori destul de personale pentru a nu atrage atentia prin ceva anume.
Buletin de stiri (3) este un moment protest care aduce elemente de heavy metal in sound. Fara a avea nimic special, interpretarea suna mai legat decat majoritatea inregistrarilor de gen ale vremii. Refrenul deloc ingenios (“vad programul la TV...”) nu a favorizat insa piesa nici pe disc si cu atat mai putin in concert.
Prin Portile de fier (5), Adrian Barar (chitara), Octavian Pilan (tobe), Raul Dudnic (bas) si Dinel Tollea (claviaturi) au considerat ca pot dedica trei minute instrumentale celebrei hidrocentrale din Banat. Mediocra din toate punctele de vedere, bucata are insa un binecunoscut (la acea vreme) ton omagial, preludiu pentru partea secunda a discului.
1989 (6), conceputa drept emblema a unei generatii, si-ar putea gasi locul, alaturi de piesa de titlu, pe un best-of rock al anilor ’90, alcatuit pe criterii de reprezentativitate.
Batacanda (7) ataca cel mai interesant (pentru posibilitatile trupei) mixul dintre rock si sugestii folclorice. Piesa a fost mult ascultata in gastile de rockeri, cantata pe munte, prin trenuri sau in hora la concerte. Fara a dovedi virtuozitate ori disponibilitati vocale speciale, Ovidiu Ioncu „Kempes” se impune printr-un timbru adecvat genului si un stil de interpretare personal, care adeseori se va suprapune identitatii trupei. Ar fi de mentionat si faptul ca este unul din putinii vocali autohtoni de hard'n'heavy care nu au urmat „modelul Minculescu”.
Brigadierii (8) a dat trupei un prim hit. Este de semnalat „efectul Vasile Roaita”, discutat si la Alexandru Andries. La origine un cantec muncitoresc transformat in imn Cargo, piesa nu a fost pentru multi ani depasita in succes de vreo compozitie proprie. Expresii cheie precum „omul imblanzeste fierul”, "hei rup", sau „de la Salva la Viseu” si brigadierii care „trec fluierand” sunt intregite sonor printr-o orga de camin cultural care interpreteaza stangace Internationala inainte de a se lansa imnic in plina sovietizare. Odata cu trecerea timpului, eventualele conotatii ironice ale piesei si-au pierdut semnificatia, Brigadierii ramanand in prezent doar o simpla ocazie pentru Adi Barar & Co. sa isi salute mai tinerii fani „cu mana la chipiu”.
Despre trupa Cargo se poate spune ca sunt reprezentati de marca ai unui regionalism (nu in sens geografic) specific rockului autohton. Adresarea directa catre fani sau prieteni, fara ambitii speciale sau pretiozitati, salveaza un asemenea album prin factorul sinceritate. Povestiri din gara este unul din putinele discuri rock de la inceputul anilor ‘90 ascultabile si astazi, atmosfera unor vremi pastrandu-se prin intermediul acestor piese. Pana si productia prafuita, in ecou, conserva un anumit efect de defileu... 
