Un single Sfinx, dupa cum am fost obisnuiti, nu poate fi altfel decat notabil. Cel de fata marcheaza ancorarea definitiva a trupei in zona muzicii (rock) “cu greutate”.
“Din nou acasa”(1) este una dintre marile creatii ale lui Dan Andrei Aldea, pe versurile lui St. O. Iosif. Piesa, veritabil progressive, este o compozitie in linia celor de pe albumul Zalmoxe (LP - Sfinx). Tehnica gradatiei, stapanita magistral, a fost folosita exclusiv in scopul sustinerii versurilor, a caror incarcatura emotionala isi afla un mijloc ideal de difuzare. Sensul muzical este consonant cu cel literar, de sorginte mistica. S-ar putea gasi similitudini de sunet cu formatii importante din Occident, dar asta doar daca se cauta asa ceva. De la un anumit nivel, arta depaseste limitele formalului. In cazul nostru, dupa toate analizele posibile, ramane o piesa mai mult simtita, in cadru spiritual-artistic, decat interpretata intr-un pattern compozitional.
“Zmeul”(2) il are ca textier si compozitor pe Mihai Cernea. Un swing-rock care vorbeste despre constructia unui zmeu ce poate fi inaltat pe cerul fara nori si caruia, la o adica, i se poate atasa si motor. Piesa de entertainment dintre cele care isi gasesc adeseori publicul lor.
In “Fetele albinele”(3) se intalneste muzica aceluiasi Dan Andrei Aldea cu versurile lui Tudor Arghezi. Un alt prog-rock de exceptie, in care survine la un moment dat o tema etno, deplin integrata in armonia complexa a piesei. Interferenta vocilor (muzicale) este uluitoare. Sensul si coerenta frazelor au fost integral pastrate, in conditiile in care fantezia este capitolul principal.
Ascultat, un astfel de single ne poate face sa credem ca traim intr-o tara unde toate au fost mereu bune si frumoase. Atat de normale apar piesele (exceptionale) reunite pe mini-albumul luat in discutie.
|
