 |
Culori (1999)
21 Septembrie 2005
de Ioan Cora |
Se observa o productie net superioara fata de albumele precedente si o renuntare la sound-ul tipic metalului extrem nouazecist. Se respecta o retea tipica genului hardcore: Refren – Riff – Refren – Riff. As spune ca se vorbeste cam mult pe Culori, intreaga “textura” sonora transformandu-se intr-o codita atasata textelor. Lipsesc (iar) refrenele cantabile si pop(ulare) care garanteaza de peste 20 de ani succesul genului. Propaganda (5) poate fi un argument contra; dar refrenul seamana prea mult cu celebrul Iba.. Iba.. Andreee (sic!) din serialul Disney.
Nivelul de adresabilitate al textelor este mult prea scazut pentru pretentiile trupei. Prima piesa, Incolor, incepe printr-o idee relativ interesanta: o asociere culoare-eveniment si, daca dorim sa fim mai pretentiosi, regasim obisnuitul maniheism al tuturor trupelor ce se doresc “cu atitudine”. La Implant Pentru Refuz intreaga idee se dezumfla dramatic dupa o treime din piesa. Probabil ca lipsa de inspiratie n-a mai reusit sa asocieze culorile… Cu toate acestea, Incolor (1) ramane un moment de maxim al albumului.
Tot la capitolul momente interesante (citit, insa, in sens peiorativ) este de mentionat piesa Roller (7). Engleza de balta ne duce cu gandul la figuri marcante ale show-biz-ului autohton.
Diavol si zeu (9) inchide albumul intr-o nota optimista in ceea ce priveste asteptarile receptorului. O piesa care reuseste sa echilibreze (pentru prima data) dialogul vocilor si instrumentelor. Daca Incolor a fost cel mai interesant moment al abumului, Diavol si zeu poate fi considerat cel mai reusit.
Mai mult de atat nu se poate spune despre Culori in conditiile in care instrumentistii nu doresc (sau nu pot) mai mult.
|
