 |
Un nou album pe a carui coperta, incadrata (de data aceasta) de un fond maro, poate fi privit protagonistul cu chitara in mana, atitudine similara aceleia de pe coperta momentului discografic anterior (unde artistul pluteste, cu a sa chitara, deasupra unui fond galben “ca lamaia”). Asa se prezinta din punct de vedere vizual cel de-al doilea LP al lui Baniciu aparut la o distanta destul de mare de primul. Muzical vorbind materialul este mai unitar, insa lipseste “acea scanteie…”; cel putin nu se lasa descoperita la prima vedere. Daca ar fi sa remarc ceva, atunci m-as referi la faptul ca nimic nu este nou sau original, raportat la activitatea anterioara a cunoscutului (in Romania) om de folk si rock. Genul ar fi exact folk-rock–ul, dar cu o puternica tenta “soft”, adica ceva pe alocuri periculos de apropiat de “muzica usoara”. (Muzica usoara = termen ce desemna, pe meleagurile tarii, un hibrid intre cantecul italian al anilor ’70 si muzica de consum & de larg acces. Intr-o forma acuta avem de-a face cu “slagarul”, cuvant care se suprapune partial peste ideea de “hit”). Din fericire este vorba doar de o apropiere, nu de “un plonjon”. Important pentru artist a fost ca materialul a corespuns, respectiv a fost difuzat la radio.
“Fuga de timp”(1) este o piesa de veritabil progres romanesc. Elementele de armonie amintesc de Sfinx-ul perioadei “Focuri vii”, sunetul nefiind nici el prea indepartat de formatia mentionata in ciuda componentei hard-rock dezvoltata la nivel de solo (care trimite spre alt bulevard). Acesta nu trebuie sa mire tinand cont ca din trupa de acompaniament, Post Scriptum, face parte Dan Badulescu – chitara (ex-Sfinx) alaturi de Mircea Marcovici – bas si Mihai Farcas – percutie. Doru Apreotesei – clape, prezent pe album, a facut de asemenea parte din Sfinx. Pe langa artistii mentionati, lista colaboratorilor este completata de Maria Ioana Mintulescu si Alexandru Andries – voce.
Linia dezvoltata de prima piesa este abandonata insa si incepand cu “De soare”(2) intram pe un alt taram, acela al ambientalului. Aceasta a doua piesa este orchestrata intr-o linie de cafe-jazz concert, cu elemente latino. Atmosfera soft este prelungita si in “Scrisoare De Bun Ramas”(3), realizata pe versuri de George Tarnea, poet pe care il mai intalnim pe piesa (6). In aceste doua momente din urma avem de-a face cu idei modeste de folk aranjate muzical intr-un mod pretentios. Trei acorduri ar fi fost arhi-suficiente pentru sustinerea armonica a “proiectului”.
“Cu Tine”(4), ale caror versuri apartin lui Andries aduce mai mult decat la nivel de text cu creatia acestuia. Si tot Andries a semnat versurile piesei “Ploaia”(5), cel mai valoros moment al albumului si in acelasi timp singura piesa care aminteste de zilele mai bune ale lui Baniciu. Cotez aceasta piesa datorita sinceritatii si inspiratiei precum si a dispensarii relative de artificii inutile. “Relative” pentru ca pe piesa “Ploaia” este folosit un efect de ploaie, obtinut pe sintetizator. In aceeasi idee pe “Marea” a fost utilizat un efect “de mare”. Ce s-ar fi intamplat oare daca ar fi urmat o piesa numita “Rudimentar” ? … “Magazinul de vise”(7) seamana ca stil cu creatia unui alt om roman de folk, Mircea Vintila, atat la nivel de intonatie cat si compozitie, abordare, orchestratie. Versurile sunt ale lui Dan Dumitru, care a semnat si textul piesei (1).
“Alb”(8) este o piesa de mare sensibilitate, realizata intr-o nota particulara a artistului si care aminteste muzical de o piesa anterioara, “Esarfa in dar”. Albumul se incheie cu “Acum niste ani”(9), piesa “retro” pe structura de Rag-Time, in care trimiterea spre “Vremuri” a formatiei Phoenix este evidenta. In absenta unor note de originalitate singurul comentariu pe care-l pot face este ca versurile ii apartin lui Mircea Baniciu ca si in cazul pieselor (2) si (8). Acesta este albumul care l-a indepartat pe Mircea Baniciu cu inca un pas de Phoenix si l-a apropiat cu inca doi de Colibri.
|
