 |
Aeronautics (2005)
13 Ianuarie 2006
de Aron Biro |
Down at the Headbanger's Ballroom they will dance
Black leather witches and their boys
Where they can party till the rising of the sun
Night creatures on the run
In viata mea, genul heavy metal (cu toate variatiile de nomenclatura implicate) joaca acelasi rol ca bibelourile cu pescari, balerine cu vertij sau betivi asezati pe banci. Mai putin cele cu lebede, pe astea le asociez cu Therion. Cand eram mic, matusha ma acuza ca arunc banii pe prostii cand cumparam viniluri cu povesti dupa cartile lui Jules Verne, in timp ce ea petrecea 2-3 ore intr-un magazin universal ca sa-si aleaga bibeloul care s-ar potrivi cel mai bine cu mobila ori, mai precis, sa imbogateasca galeria de bibelouri aproape identice de care, fara sa recunoasca, se plictisise. La scoala, de 8 martie, adunam bani sa cumparam un bibelou frumos pentru tovarasa. Azi am inteles ca e nebunie dupa ceasurile de perete.
Genul heavy metal a fost prima varianta de muzica metalica care sa provoace deopotriva adulatie, elitism relativ si preocupari de conservare in detrimentul experimentului, odata ce s-a formulat o ipoteza de “valoare traditionala”. Pentru femeia intelectuala (de provincie cel putin) din anii 80, bibeloul a fost obiect de cult si idol colectionabil intr-un mediu cu religiozitate precara. Mai departe, a fost marca unei elite de proletari simpli cu aplecare spre “frumos” dar fara posibilitati financiare (aparatul video era un lux pervers care nu indica neaparat o aplecare spre frumos, ci mai degraba spre “invarteli”). Nevoia de conservare era data de caracterul de colectie si de nazuinta claselor neintelectuale (tarani, mineri, muncitori ale caror neveste nu erau invatatoare) ca intr-o buna zi vor avea si ei asa ceva in casa, asta dupa ce vor face mai intai rost de mobila potrivita. Vezi bine, bibeloul era varful unui iceberg indicand ca, undeva acasa, colectia de bibelouri are pe ce sta.
In vremea liceului, imediat dupa 90, pletele fluturau in varful unui iceberg indicand ca, undeva sub par, se ascunde un individ care stie unele chestiuni in plus si traieste pentru a le conserva. Faptul ca ascultatorii de heavy metal nu erau indivizi solitari, precum depesharii, deaterii si blackerii timpurii, a facut posibila formularea unei religiozitati legate de trupele care foloseau excesiv pluralul “WE” si imprimau un caracter imnic in propozitiile lor muzicale. Semi-elitismul era asigurat de usoara invidie a neavizatilor datorita consumului de “balade rock” care demonstrau ca muzica heavishtilor are, daca vrea, muzicalitate, iar fetele de o anumita calitate erau intotdeauna atrase de demonstratii de putere sensibila. Ca sa castigi sufletul si increderea unei fete la un chef unde se dansa hip-hop pe Kriss Kross sau piesa Informer, trebuia sa o imbeti sau sa o bati. Daca o luai la un blues metalic si aveai in buzunar o fitzuica cu doua versuri din Bacovia ramasa de la ultima lucrare de control, totul mergea de la sine. Desigur, era o problema de decizie si metodologie in primul rand, dar si una de raportare intelectuala. La internatul unde mi-am irosit tineretile, am adunat bani vreo 10 insi pentru o pereche de pantaloni de piele neagra pe care ii purtam cu schimbul, pe baza de lista, la ocazii. Pe cand aparusera lantzul si bermudele metal eram deja la facultate si Kriss Kross devenise o trupa mai influenta decat banuise oricine.
In lumina acestor amintiri am receptat albumul Aeronautics ca invartindu-se in jurul povestii piesei Headbanger’s Ballroom, povestea unui cuplu care merge pe vreme ploioasa la rockoteca si are un moment romantic, elitist si ritualic cu aceasta ocazie. Bineinteles, ritualul (imperecherii?) apare si intr-o discoteca cu manele insa acolo incantatia este inlocuita cu chiraitura, scandarea cu huiduitul, iar headbangingul cu gangbangingul. Toate acestea disipa religiozitatea momentului, ori rockoteca din cantecul trupei Masterplan prezinta caracteristica pe care am remarcat-o la toate rockotecile de pe la noi: o imbinare intre biserica si cinematograf decorata cu o colectie de bibelouri. Rockoteca este o reiterare mai frecventa, poate saptamanala, a ritualului si a scenetei pe care o cunosc toti participantii. E o reprezentatie cu mimi, arta pierduta, pentru ca de regula muzica e atat de tare incat nu auzi ce ti se spune. Lumina stroboscopica si neonele scot in evidenta dintzii sau matreatza mimilor si, pe fondul vibratiilor, induc stari halucinante in care ti se pare ca ii vezi pe cei de la Kriss Kross amestecandu-se intre rockeri cu dansul lor dezarticulat, rapind femeile, otravind fantanile. Stampila din palma iti garanteaza ca poti iesi la o tigara si sa fii totusi primit inapoi iar garderoba poate fi obligatorie caci rockerii au obiceiul sa aduca apa sfintzita cu ei de acasa. De cealalta parte, discoteca clasica este o vizita la Selgros unde umblam printre raioane, pipaim merele, comparam preturile si la sfarsit consultam desfasuratorul facturii. Noi, rockerii, suntem oameni aparte.
Senzatia de aparte dureaza pana la piesa After this war, unde divortam, spargem bibelouri si regretam ca aleasa/alesul inimii a fost rocker in loc sa fie om cumsecade. “I was drinking, wasn’t thinking” este o scuza pe care ascultatorul de manele nu o resimte, chiar daca din pricina celei de-a doua jumatati a frazei. Wounds si Falling sparrow rascolesc rani, iar Dark from the dying si Back in the burn ne condamna la un ciclu de victimizare.
E dificil sa stabilim de ce albumul se numeste Aeronautics: personal, ma duce cu gandul la sintagma “zburator cu negre plete”. Poate, totusi, albumul se refera la niste lebede care ar fi zburat, daca nu erau bibelouri.
You must be strong and prepare for a change in time
Heaven is hell, no one can tell
Illusions of holiness blind us
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
