Acest album de autor este un punct de reper al creatiei lui Nicu Alifantis. Plecand dinspre folk, artistul exploreaza zona simfonicului si a jazz-ului; totul sub egida muzicii progresive. Aranjamentele orchestrale si conducerea muzicala apartin lui Dan Badulescu (1, 3-12) si Adrian Enescu (2). Chitara, voce, muzica: Nicu Alifantis.
"Maria langa geam"(1), "Cantec scurt"(7) si "Maria"(12), ale caror versuri sunt semnate de Alexandru Andries au influente jazz-istice. Piesa de inceput, "Maria langa geam" este pe o structura de bossa nova.
"Autobiografie" (2) - instrumentala reprezinta lucrarea de cea mai mare anvergura, reunind cateva dintre ideile muzicale importante ale autorului, intre care si tema principala a albumului Dupa Melci. Tot aici sunt anticipate o suma de piese ale prezentului album.
Versurile din "Umbra"(3) si "Daca tu ai disparea"(10) apartin lui Adrian Paunescu, poet deosebit de "cantat" pana la sfarsitul anilor ’80, care prin activitatea sa de conducator al Cenaclului Flacara a descoperit si lansat un numar impresionant de "talente". Se poate vorbi despre o moda in acest sens.
Refrenele pieselor "Umbra" sau "Balada blondelor iubiri"(11) - versuri George Tarnea, (preferate ale marelui public) au devenit "clasice", forta de comunicare a lui Alifantis fiind uriasa. Comuniunea cuvant – sunet este impresionanta.
"Trecea un om"(4), "Intamplare simpla"(5) si "Scrisoare"(9) sunt compuse pe versuri de Elena Farago, Lucian Blaga respectiv Daniela Crasnaru.
Folosirea unor poezii ale unor autori consacrati (in locul versurilor originale) este o trasatura caracteristica a creatiei lui Nicu Alifantis si in acelasi timp un castig, artistul cunoscandu-si capacitatile si concentrandu-se pe actul muzical. "Sonet"(6) are la baza creatia lui William Shakespeare.
"Cantec de toamna"(8) marcheaza intalnirea muzicii lui Alifantis cu poezia lui Nichita Stanescu. Avem de-a face cu una dintre cele mai izbutite piese ale folk-ului romanesc. Linia flautului si a backgroundului vocal creaza acea stare de nostalgie care este o cheie a reusitei sale. Albumul Piata Romana nr. 9 va aduce si alte piese pe versurile marelui poet.
LP-ul de fata a fost gandit in ansamblu, autorul legand piesele prin pasaje special concepute pentru acest scop. Orchestratia complexa, uneori pretentioasa vorbeste despre ambitiile artistice ale autorului, mereu in cautarea unor forme de exprimare aparte. Colaborarea constanta cu mari personalitati ale muzicii romanesti la realizarea proiectelor sale este meritorie. Se pot adauga multe consideratii, dar cred eu, cel mai important lucru este ca Nicu Alifantis a deschis un capitol in muzica noastra, demonstrand ca folk-ul este un gen serios, ce poate fi realizat si altfel decat "pe trei acorduri".
14 Mai 2003
Felicia Gheorghe (feliciagh @yahoo.com)
Cine hotaraste daca un anumit gen este serios sau nu!? Important este discernamantul individual, daca iti place sau nu, daca asculti sau nu. Componenta actuala a trupei Zan (Virgil Popescu - bass, acustic bass, Razvan Mirica - chitara electrica, chitara acustica, sitar, Sorin Voinea - keyboards, chitara midi, Relu Bitulescu - tobe, Emil Soumah - percutii), care-l acompaniaza pe Alifantis, cred ca reflecta cat de diversi sunt muzicienii care asculta si fac muzica in "genul" Alifantis, indiferent daca este serios sau nu. Despre muzica lui Alifantis nu cred ca te intrebi daca face ceva serios, ci daca a mai "inventat" un sunet, o vibratie sonora, daca a mai adaugat sunetele deosebite ale unui nou instrument.
Muzica asta se potriveste oricand si oricum? Asta imi aduce aminte de o discutie "existentiala" de primavara, in zarzarul de la fereastra mea, intre doi pusti:
- Hmmm (savurand un fruct verde si acru) stii cand noi o sa fim mari or sa taie pomul asta...
- De ce?
- Fiindca o sa se usuce si o sa moara.
- De ce mor pomii?
- Fiindca nu mai produc oxigen.
- Si cum produc oxigen?
- Ei, e complicat ! Ai sa inveti la biologie mai incolo...
- Dar oamenii de ce mor?
- Pentru ca ....
...si s-a auzit o bufnitura, a cazut din pom. A gasit raspunsul in cadere, l-a aflat cand a ajuns jos pe pamant sau nici nu-l stia? Dar il stie cineva? Fiecare ipostaza a vietii se regaseste in muzica lui Alifantis: de la fericire la deznadejde, de la iubire la ura, de la perfectiune la neant ... Iar eu nu pot decat sa ma intreb: Se poate canta genul Alifantis si la o inmormantare? Eventual "Rar"... si sa se termine cu "singur, singur, singur, singur / intr-un han, departe...." pe drumul fara sfarsit.... Asta imi aduce aminte de albumul "Decembre" aparut in 1992, care cred ca reprezinta esenta muzicii lui Alifantis, chiar daca sunt numai doua piese. Autorul spunea ca a descoperit tarziu umorul poeziilor lui Bacovia, astfel ca a schimbat muzica piesei "Rar", dar nu a putut schimba "Decembre". Se poate schimba ceva la "poezia" ei? Si cand spun poezie nu ma refer numai la poezia lui Bacovia, ci si la melodia lui Alifantis, amandoua reprezentand un aproape... PERFECT. Albumul asta l-am primit cadou cu o dedicatie: "Vrei sa cunosti sufletul unui om? Nu incerca pentru ca nu-ti ajunge o viata. Nu vei reusi!"
|
