Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
O data la zece ani, planetele se configureaza intr-o pozitie provocatoare de cataclism pentru Sepultura. 1986 a consemnat debutul exoticei trupe braziliene infiintata de fratii Max si Igor Cavalera. 1996 ne-a oferit Roots, cel mai ambitios si experimental album thrash de pana la data respectiva, urmat imediat de plecarea fratelui Max din trupa, in urma unui veritabil razboi cu cumnate si cumnati. Tinand cont de pozitia lui Max ca voce, chitara si, mai grav, compozitor esential, pierderea unui astfel de element pivot zguduie ratiunea de a exista a unei trupe, iar cazul Sepultura in particular a fost taxat de catre fani chiar mai drastic decat alte cazuri similare din lumea metal. Fratele Igor si prietenii lui au ramas sa ghideze marca Sepultura prin decada dificila care se finalizeaza in 2006 cu un nou album de ambitii si vanitati extreme, Dante XXI, promis ca o adaptare de thrash simfonic pe concepte science fiction a Divinei Comedii. La scurt timp de la aparitia albumului, Igor paraseste la randul sau trupa, lasand tribul Cavalera fara nici un membru al familiei. Beneath the remains, ramane de masurat relevanta diferentei intre total si suma partilor.
Un caz extrem cu care se pot trasa paralele, este al scenei italo-disco din anii 80. Cantaretul solo Den Harrow a fost indepartat de sub numele Den Harrow, fiind inlocuit de un alt cantaret promovat prin acelasi nume. Procesul s-a repetat ulterior astfel incat la ora actuala au fost identificati cel putin 5 artisti care, la un moment dat in viata, au purtat respectivul nume. Pe parcursul carierei, blondinul Den Harrow care facea furori in paginile revistei Bravo in sacoul sau trapezoidal cu maneci suflecate, a avut cel putin 5 voci (una cu accent italian, una cu accent german) si 3 fetze cu tunsoare si machiaj similare (nu totzi artistii rulati sub acest nume au fost considerati marketabili sub aspect vizual). Ironic, ultimele sale albume poarta titlurile I, Den si Lies. Numele Den Harrow nu a fost preluat de la nici unul din purtatorii sai, se considera a fi o deformare a cuvantului denaro. Sper ca aceste dezvaluiri sa nu dea idei producatorilor romani, un atac al clonelor Ovidiu Komornyik ne-ar fi fatal in convalescenta post-playback.
Conservarea marcii cu orice pret este specifica industriei alimentare. Astazi nu mai stim cine au fost Manuc sau McDonald si, probabil, nici nu ne intereseaza. Incapatanarea managerilor Sepultura de a refuza, rezista si a marca teritoriul a produs o identitate schizofrenica ce ridica viziuni morbide privind viitorul trupei si se manifesta particular pe Dante XXI. Campania de promovare a albumului a ignorat cazul Metallica prin care s-a demonstrat ca thrash-ul cu orchestra simfonica este o distopie, iar variabilele in plus nu au fost de natura sa incurajeze: un vocal negru de hardcore cu studii de medicina si pasionat de Comedia lui Alighieri intr-atat incat sa o transpuna in cheie SF era deja un experiment suficient de extrem. Din fericire, ambitiile trupei au esuat in folosul calitatii materialului propus. Elementele "simfonice" trebuie cautate pentru a fi remarcate, sub forma unor interludii care pot fi eliminate din playlist printr-o operatie simpla, iar dimensiunea epica a conceptului nu poate transpira prin piese de 2-3 minute.
Ceea ce ramane in urma dezumflarii asteptarilor este un album de thrash urgent, in spiritul vremurilor cand albumele de gen abia depaseau o jumatate de ora si fiecare piesa era o veritabila cursa cu obstacole finalizata cu touch-down si repliere la fluierul arbitrului. Interludiile si corala ambiental-simfonica din epilog pot fi ignorate sau folosite ca momente de respiro pentru un ascultator nefamiliarizat cu genul. In afara acestor parti thrashometrul marcheaza 32 de minute ideale pentru a evita suprasaturarea cu racnetele riscant monotone ale lui Derrick Green, inlocuitorul de culoare al fratelui Max. Fratele Igor asigura axioma prin care, in thrash, bateria se cuvine sa fie leading instrument. Ceilalti participanti la joc se conecteaza la schema si urmaresc tactul fara interventii de orgoliu. La modul cum sunt compuse piesele, idealul este ascultarea la volum maxim. Angoasa generala a materialului are vaga legatura cu sursa de inspiratie, dar reuseste sa fie meteosensibila, recomandata pentru vreme urata, cu ploaie sau viscol violent. In multe privinte, este cel mai "back to the roots" produs Sepultura, oferind referinte la o perioada in care thrashul era o forma violenta de punk si nu o forma ritmata de doom.
Albumul Dante XXI ar fi avut mult de castigat dintr-o promotie lipsita de extravagante, si, eventual, o iesire de sub marca Sepultura. Dorinta de a ingloba componenta simfonica pare a fi inspirata din mp3-ul contrafacut Sepultura and Pavarotti - Roots, bloody roots care, iata, si-a depasit statutul de gluma. Pe de alta parte, tratat ca produs finit la nivelul anului 2006, albumul este mult mai evocativ pentru eticheta "metalcore" decat agresiunea sablonarda a generatiei tinere. Inca o data, Sepultura ofera o macheta de lucru pentru care industria nu va oferi nici o recunostinta.
In aceasta perioada au loc intalnirile de zece ani ale celor care si-au trait anii liceului simultan cu apogeul carierei Sepultura. Albumul castiga relevanta intr-un astfel de context, pentru fosti rockeri nostalgici, curiosi la ce punct a ajuns trupa inainte sa se transforme in franciza. Cel mai probabil, nu au mai ascultat Sepultura de cand si-au gasit primul loc de munca.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
