Revelatia cinematografiei islandeze, Baltasar Kormakur, si-a dat mana cu revelatia muzicii pop islandeze, Mugison, pentru filmul A Little Trip to Heaven, al carui soundtrack oficial este albumul de fata.

 

Principala problema a albumului este ca nu sta in picioare, de sine statator. Avand trei piese "normale" (cu voce), dintre care un cover Tom Waits (care da titlul si muzica de generic a filmului), si o multime de bucati de ambianta si progres menite sa defineasca teme muzicale recursive, albumul nu reuseste sa ofere nici macar o sugestie sau o recomandare privind intentiile filmului. Punem aceasta pe seama lipsei de experienta a muzicianului, dar si a dificultatii problemei puse.

 

Pe de alta parte, este evidenta maturizarea sa de la debutul international Mugimama..., prin aceea ca de data aceasta materialul este complet lipsit de balastul de studio specific produselor Ipecac. Totusi, compunerea unui soundtrack este o provocare care trebuie intampinata cu experienta, de aceea se poate afirma ca intr-o buna masura artistul se hazardeaza cu acest disc, care este imposibil de gustat de catre cineva care nu a consumat filmul - nici macar de catre fanii castigati cu materialele precedente, ale caror asteptari sunt formulate in zona pop-folk.

 

Cuplarea celor doua fluxuri, video si audio, aduce insa beneficii majore materialului, la auditii ulterioare. Fiecare piesa devine suprinzator o referinta puternic ancorata la o scena precis identificabila, pana la codul de culori, un click here to remember this in loc sa devina mecanism pentru rememorarea ambiantzei filmului. Oricum, povestea filmului fiind de natura noir (un fel de tribut adus fratilor Coen), coloana sa sonora nu se preteaza nici la o colectie de cantece (cu exceptia piesei de generic) si nici la teme epice acumulative (de tipul celor consacrate de Vangelis sau John Williams). In aceste conditii, Mugison reuseste sa bata in cuie scene cheie cu fragmente acustice care trimit cu gandul la un Radiohead incercand sa cante country (tema Mugicone), muzica de dric (tema Alone) sau trip-hop de separeu (tema Watch). Instrumente de suflat pe tonuri morbid de grave si o chitara extrem de rece reusesc sa conserve identitatea sonora a artistului, intim si claustrofob, taios ca o bucata de gheata stransa in pumn.

 

Albumul se incheie cu o reinterpretare in cheie tragic-depresiva, perfect acordata cu spiritul filmului, a jovialului (in alte conditii) hit Murr Murr.