 |
Black Stone Cherry (2006)
08 Noiembrie 2006
de Aron Biro |
Trupa de fata face subiectul a numeroase glume in sanul comunitatilor stoner rock. Motivul principal ar fi ca trupa (si albumul cu care deocamdata se identifica) pare a fi rezultatul unei carti de bucate. Elementul improvizatie, fundament al atitudinii stoner, pare sa lipseasca aici.
Numele este alcatuit ca la carte: cherry - elementul sexual, stone - indiciu-eticheta, black - conotatia rebela. Titlurile pieselor contin referinte la Woman, la Girl, la mijloace de transport (Drive, Rollin on, Lonely Train) precum si la probleme ecologice (Rain Wizard, Backwoods Gold). Trupa debutanta deschide un turneu pentru Black Label Society. Single-ul Lonely Train a devenit imn oficial al World Wrestling Entertainment pentru evenimentele din vara lui 2006.
Grupul este sustinut de Roadrunner Records, o casa de discuri care si-a adjudecat o felie din orice gen de rock american cu un prag rezonabil de popularitate, de la Obituary, Type O Negative si Sepultura pana la nu-metal si Cradle of Filth. Cand vorbim de prag rezonabil de popularitate excludem de regula stiluri ca doom si stoner. In cazul stoner, afirmatia e relativa. Au existat eruptii de popularitate a genului pe pielea mainstream-ului, atunci cand trupe ca Monster Magnet sau Queens of the Stone Age au sacrificat experimentalul ritualic pentru traditionalism hard rock. Totusi, pana la momentul la care chitaristul lui Ozzy Osbourne a profitat de marketingul incrucishat pentru a cladi numele Black Label Society, cei de la Roadrunner nu au avut o activitate productiva pe taramul rockului despre bautura si femei. Iar acum este randul celor de la Black Stone Cherry sa paraziteze asocierile de brand de pe piata si neatentzia celor care citesc doar prima si ultima silaba dintr-un nume de trupa / album.
Linia pe care este promovat albumul lanseaza o chemare la retrairea anilor '70, asa cum si-i aminteste o generatie care s-a nascut la sfarsitul anilor '80, un trend care ii mai incadreaza si pe tinerii australieni Wolfmother si, daca facturile o vor sugera, o serie intreaga de trupe similare in 2007. Desigur, trupa in discutie canta despre niste ani '70 dintr-un univers paralel, in care Vietnam-ul, drogurile si Charles Manson nu au existat. In vestiarele Roadrunner, grupul a fost cosmetizat pentru a disimula in forme benigne instigarea la droguri recreative si comportamentul sexual aleator. Tinerii fani si parintii lor vor trebui sa se documenteze pentru a afla sursa indepartata din spatele unor expresii ca playin moonshine games sau smokin another cigarette, acolo unde o trupa ca Orange Goblin ar fi spus Gin on your breath, smoke in your hair / Can't stand to walk as you fall down the stairs. Judecand dupa versuri, e posibil ca documentarea sa lipseasca si din cultura generala a tinerilor Black Stone Cherry, care se plimba cu masina pe shosele, invoca nostalgic numele colegelor de liceu si celebreaza o medie de varsta care le permite, in sfarsit, sa cumpere alcool. S-ar putea spune si ca Johnny Cash a compus muzica pentru condamnatzi fara sa fi facut puscarie, dar acolo era minciuna cu buna stiinta, aici e inconstientza.
In interviuri, identificam o chemare la bunavointa: bunicii, parintii celor din trupa si chiar directorul liceului pe care l-au urmat sunt rockeri adevarati care au insuflat tinerilor dragoste sincera fata de un tip de rock care, cel putin in zona Kentucky, are sorginte legendara. Exista anumite banuieli ca aceiasi mentori au insuflat si cateva dintre piese pentru ca, in orice pozitie ne-am plasa, albumul nu suna ca un debut - trupa se prezinta la cote profesioniste. Piesele, asa lipsite de credibilitate cum sunt, bifeaza toate cerintele programelor FM si au un sound cu priza garantata. Presa face asocieri cu Lynyrd Skynyrd, Black Crowes si, acolo unde entuziasmul isi spune cuvantul, Led Zeppelin. Exista o doza de adevar si aici, unele piese par coveruri dupa trupele amintite trecute prin filtrul teen rock - trupe ca Nickelback, Creed sau Blink 182 ar putea obtine un astfel de rezultat. Tonul grav al vocii salveaza aparentele, imitand cu succes voci consacrate ale rockului american sudist dar nu poate sa reproduca timbrul gutural al unui gatlej ars de bere si afumat de gudron.
Pana la urma carcoteala nu duce nicaieri, lucrurile astea nu s-au inventat azi. Daca exista cineva care consuma bere fara alcool, zaharina in loc de zahar si cafea decofeinizata, trebuie ca exista cineva care se va bucura de Black Stone Cherry pe acelasi afis cu Black Label Society.
|
